Comunicat - infracţiuni conflict de interese şi abuz în serviciu - ASTĂRĂSTOAE VASILE

14 decembrie 2011, 09:00

Agenția Națională de Integritate a constatat, în urma procedurilor de evaluare, indicii referitoare la posibila săvârșire de către ASTĂRĂSTOAE VASILE, Director al Institutului de Medicină Legală Iași și Rector al Universității de Medicină și Farmacie ”Gr. T. Popa” din Iași, a infracțiunilor de conflict de interese și abuz în serviciu contra intereselor publice, fapte prevăzute și pedepsite de Codul Penal al României.

(conform dispozițiilor art. 2531 din Codul Penal al României, conflictul de interese constă în îndeplinirea, în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, a unui act ori participarea la luarea unei decizii prin care s-a realizat, direct sau indirect, un folos material pentru sine, soţul său, o rudă ori un afin până la gradul II inclusiv).

Sub aspect procedural, au fost îndeplinite cerințele Legii nr. 176/2010, referitoare la înștiințarea persoanelor evaluate, ASTĂRĂSTOAE VASILE fiind informat, prin adresa nr. 115978/G/I.I./26.10.2011, despre declanșarea procedurii de evaluare.

În urma evaluărilor demarate la data de 24.10.2011, s-au constatat următoarele:

- indicii referitoare la posibila săvârşire de către ASTĂRĂSTOAE VASILE, Director al Institutului de Medicină Legală Iași și Rector al Universității de Medicină și Farmacie ”Gr. T. Popa” din Iași, a infracțiunilor de conflict de interese și abuz în serviciu contra intereselor publice, fapte prevăzute și pedepsite de Codul Penal al României, ca urmare a semnării, în exercițiul atribuțiilor de serviciu, a unui număr de 10 contracte de muncă, respectiv, de prestări servicii, în valoare totală de 204.759 Lei, încheiate între Institutului de Medicină Legală Iași şi Universitatea de Medicină și Farmacie ”Gr. T. Popa” din Iași, cu propria persoană, precum și cu fiica sa, ASTĂRĂSTOAE DANIELA, în cadrul derulării mai multor proiecte cu finanțare europeană.  

ASTĂRĂSTOAE VASILE a fost numit, pentru perioada 2008 - 2012, în funcția de Rector și, implicit, ordonator principal de credite al Universității de Medicină și Farmacie ”Gr. T. Popa” Iași.

Începând cu data de 01.05.2010 și până în prezent, ASTĂRĂSTOAE VASILE a participat, în baza unui număr de 4 contracte de muncă, respectiv de prestări servicii, la impementarea a trei proiecte cu finanțare europeană, atât în calitate de reprezentat legal al Universității de Medicină și Farmacie ”Gr. T. Popa” Iași – instituție publică parteneră în proiect –, cât și în calitate de salariat.

Începând cu anul 2001 și până în prezent, ASTĂRĂSTOAE VASILE exercită şi funcția de conducere de Director al Institutului de Medicină Legală Iași.

Institutul de Medicină Legală Iași, reprezentat legal de către ASTĂRĂSTOAE VASILE, în calitate de Director, a încheiat 3 contracte civile de muncă, respectiv de prestări servicii, cu ASTĂRĂSTOAE DANIELA, fiica acestuia, şi 3 contracte cu propria persoană.

Beneficiul patrimonial total obţinut de către ASTĂRĂSTOAE VASILE şi fiica sa, ASTĂRĂSTOAE DANIELA, ca produs al conflictului de interese, a fost de 204.759 Lei.

Având în vedere cele de mai sus, s-a dispus sesizarea organelor judiciare competente cu privire la posibila săvârşire de către ASTĂRĂSTOAE VASILE, Director al Institutului de Medicină Legală Iași și Rector al Universității de Medicină și Farmacie ”Gr. T. Popa” din Iași, a infracțiunilor de conflict de interese și abuz în serviciu contra intereselor publice, fapte prevăzute și pedepsite de Codul Penal al României.

Agenţia Naţională de Integritate îşi exercită atribuţiile cu respectarea principiilor legalității, confidenţialității, imparţialității, independenţei operaţionale, celerității, bunei administrări, precum şi al dreptului la apărare.

AGENȚIA NAȚIONALĂ DE INTEGRITATE, 14 decembrie 2011


Related news: Back

7.542.772

DE DECLARATII DE AVERE SI INTERESE POT FI CONSULTATE ACUM PRIN PORTALUL A.N.I.

ultima actualizare 20.11.2017