Ce este C.N.I.

Consiliul Național de Integritate - conform prevederilor Legii nr.144/2007, republicată, c.m.c.u.

Consiliul Național de Integritate - conform prevederilor  Legii  nr.144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, republicată, cu modificările și completările ulterioare
 
Consiliul Naţional de Integritate este un organism reprezentativ, aflat sub control parlamentar exercitat de SENATUL României, cu activitate nepermanentă.

Consiliul National de Integritate este format pe principiul reprezentării egale a tuturor categoriilor de persoane supuse verificărilor, membrii acestuia având obligaţia ca, în exercitarea atribuţiilor ce le revin, să se abţină de la exprimarea sau manifestarea publică a convingerilor politice privind activitatea Consiliului sau a Agenţiei. Tot astfel, membrii Consiliului nu vor favoriza vreun partid politic sau vreo organizaţie căreia îi este aplicabil acelaşi regim juridic ca şi partidelor politice.

Din punct de vedere al reprezentativităţii, membrii Consiliului sunt desemnaţi, după cum urmează: 
  • un membru desemnat de către fiecare grup parlamentar din Senat, plus grupul minorităţilor naţionale din Camera Deputaţilor;
  • un reprezentant al Ministerului Justiţiei;
  • un reprezentant al Ministerului Finanţelor Publice;
  • un reprezentant al Uniunii Naţionale a Consiliilor Judeţene din România, desemnat de adunarea generală, potrivit statutului;
  • un reprezentant al Asociaţiei Municipiilor din România, desemnat de adunarea generală, potrivit statutului;
  • un reprezentant al Asociaţiei Oraşelor din România, desemnat de adunarea generală, potrivit statutului;
  • un reprezentant al Asociaţiei Comunelor din România, desemnat de adunarea generală, potrivit statutului;
  • un reprezentant al înalţilor funcţionari publici şi un reprezentant al funcţionarilor publici, desemnaţi de Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici;
  • un reprezentant desemnat de comun acord de asociaţiile magistraţilor, legal constituite;
  • un reprezentant desemnat de organizaţiile societăţii civile legal constituite, cu activitate în domeniul drepturilor omului, juridic sau economico-financiar.

Poate fi numită în funcţia de membru al Consiliului Naţional de Integritate, persoana care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii:
  • este cetăţean român;
  • are capacitate deplină de exerciţiu;
  • are studii superioare atestate în condiţiile legii;
  • nu a fost agent sau colaborator al serviciilor de informaţii înainte de anul 1990, nu a fost şi nu este lucrător operativ, inclusiv acoperit, informator sau colaborator al serviciilor de informaţii;
  • nu s-a constatat în mod definitiv că s-a aflat într-o stare de incompatibilitate, în conflict de interese sau că ar fi existat diferenţe semnificative mai mari de 10.000 de euro;
  • nu a fost condamnat pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie, pentru care nu a intervenit reabilitarea, şi nu are cazier fiscal;
  • este apt din punct de vedere medical şi psihologic pentru exercitarea funcţiei.
„Membrii Consiliului au dreptul la o indemnizaţie de şedinţă, conform dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.27/2010 privind modificarea art.II din Legea nr.203/2009 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.79/2008 privind măsuri economico financiare la nivelul unor operatori economici, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.230 din 12 aprilie 2010, respectiv 1% din venitul salarial brut al preşedintelui Agenţiei. Aceste drepturi se impozitează în condiţiile legii".   

Consiliul National de Integritate are următoarele atribuţii:
  • propune Senatului numirea şi revocarea din funcţie a preşedintelui şi vicepreşedintelui Agenţiei;
  • constată suspendarea din funcţie a preşedintelui şi vicepreşedintelui Agenţiei;
  • aprobă prin hotărâre regulamentele de organizare şi funcţionare ale Consiliului, ale comisiilor Consiliului, precum şi norme interne de conduită;
  • aprobă regulamentul de desfăşurare a concursului sau examenului pentru numirea în funcţie a preşedintelui şi vicepreşedintelui Agenţiei, precum şi tematica de concurs şi componenţa comisiilor pentru organizarea concursului sau examenului, elaborarea subiectelor, corectarea lucrărilor şi soluţionarea contestaţiilor, adoptând hotărâri în acest sens;
  • analizează informările şi rapoartele pe care le prezintă preşedintele Agenţiei referitoare la activitatea acesteia, trimestrial sau ori de câte ori sunt cerute de Consiliu, prin preşedintele acestuia;
  • formulează recomandări referitoare la strategia şi activitatea Agenţiei de evaluare a averilor, a conflictelor de interese şi a incompatibilităţilor;
  • analizează raportul anual de audit extern independent prevăzut la art. 33 „(1) Raportul de audit se întocmeşte în primele 3 luni ale anului şi cuprinde, în mod obligatoriu, recomandări privind modul de îndeplinire a atribuţiilor manageriale, organizarea eficientă, comportamentul şi comunicarea, asumarea responsabilităţilor de către conducerea Agenţiei, precum şi recomandări privind necesitatea de reducere sau, după caz, de suplimentare a posturilor Agenţiei.(2) În termen de maximum 5 zile de la primirea raportului de audit preşedintele Agenţiei procedează la comunicarea acestuia Consiliului Naţional de Integritate.”
  • înaintează Senatului, anual şi ori de câte ori consideră necesar, un raport despre activitatea Agenţiei.

Preşedintele Consiliului este ales dintre membrii acestuia, prin votul secret a cel puţin jumătate plus unu dintre membri, în termen de 5 zile de la data şedinţei de constituire a Consiliului.

Preşedintele Consiliului poate fi revocat prin votul secret a cel puţin două treimi din numărul total al membrilor Consiliului, în cazul în care a încălcat Constituţia şi legile ţării sau a executat cu rea-credinţă atribuţiile ce îi revin prin funcţia deţinută. Consiliul Naţional de Integritate aprobă, la propunerea preşedintelui Agenţiei, strategia instituţiei privind procedurile de evaluare a  averii, a conflictelor de interese şi a incompatibilităţilor.

Şedinţele Consiliului sunt publice, acesta reunindu-se lunar sau de câte ori este necesar.

Convocarea Consiliului se face de preşedintele Consiliului sau de un număr de membri care reprezintă cel puţin un sfert din totalul membrilor săi. Consiliul lucrează în prezenţa a cel puţin două treimi din numărul membrilor săi şi adoptă hotărâri cu votul majorităţii simple a membrilor prezenţi.

Mandatul de membru încetează, înainte de termen, prin revocare de către Senat, pentru neîndeplinirea atribuţiilor legale, prin demisie ori în caz de deces. Reprezintă neîndeplinirea atribuţiilor legale şi cazul în care un membru al Consiliului absentează nemotivat la 3 şedinţe consecutive sau la oricare 6 şedinţe ale Consiliului în cursul unui an.

Mandatul membrilor Consiliului este de 4 ani.

În prezent, funcția de Președinte al Consiliul Naţional de Integritate este deținută de domnul Tiberius-Florin TĂNASE.
 
Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului Național de Integritate

Membrii Consiliului Național de Integritate (perioada 2014 - 2018)

Membrii Consiliului Național de Integritate (perioada 2010 - 2014)

Membrii Consiliului Național de Integritate (perioada 2007 - 2010)

6.929.400

DE DECLARATII DE AVERE SI INTERESE POT FI CONSULTATE ACUM PRIN PORTALUL A.N.I.

ultima actualizare 19.12.2016