Incidente de integritate – 9 persoane prevăzute de Legea nr. 176/2010

19 octombrie 2021, 09:00
Agenția Națională de Integritate a constatat starea de incompatibilitate, conflictul de interese de natură administrativă sau a sesizat Comisia de disciplină, în cazul a nouă persoane prevăzute de Legea nr. 176/2010, după cum urmează:
MILITARU LIVIU,
Secretar general al Com. Sălcuța, Jud. Dolj
CONFLICT DE INTERESE ADMINISTRATIV
În exercitarea funcției publice de conducere, MILITARU LIVIU a întocmit două acte administrative privind avansarea și promovarea în funcția contractuală a soției sale, respectiv numirea acesteia în funcție publică, prin modificarea Statului de funcții al Primăriei Sălcuța.
 
Persoana evaluată a încălcat prevederile art. 79, alin. (1), lit. c) din Legea nr. 161/2003. 
VLAD IOAN FLORIN,
Funcționar public în cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Hunedoara
INCOMPATIBILITATE
Se află în stare de incompatibilitate începând cu data de 21 aprilie 2003, întrucât deține și exercită simultan cu funcția publică în cadrul A.J.F.P. Hunedoara și funcția de expert tehnic judiciar în sectorul privat, activitățile desfășurate de către acesta în sectorul privat fiind în legătură directă cu atribuțiile exercitate în calitate de funcționar public.
 
Persoana evaluată a încălcat prevederile art. 94, alin. (1) (text în vigoare până la data de 01.01.2011) și dispozițiile art. 96 alin. (1) (text în vigoare începând cu data de 01.01.2011) din Legea nr. 161/2003.
CÎRLIG DANIELA,
Manager al Spitalului “Dr. Karl Diel” Jimbolia, Jud. Timiș
CONFLICT DE INTERESE ADMINISTRATIV
În perioada exercitării funcției de manager (05 decembrie 2017 – 31 martie 2021), CÎRLIG DANIELA  a încheiat și semnat în calitate de manager al spitalului, acte administrative cu privire la încadrarea și promovarea profesională a unor rude și afini, în cadrul Spitalului “Dr. Karl Diel” Jimbolia, încălcând prevederile art. 178, alin. (2), lit. c) din Legea nr. 95/2006.
BADEA VALERIA,
fost Manager al Spitalului Clinic de Obstetrică Ginecologie „Dr. Ioan Aurel Sbarcea” Brașov
INCOMPATIBILITATE
În perioada iunie 2016 – ianuarie 2019,a exercitat simultan funcțiile de manager al Spitalului Clinic de Obstetrică Ginecologie „Dr. Ioan Aurel Sbârcea” Brașov și cea de medic titular în cadrul propiului Cabinet Medical De Obstetrică – Ginecologie, încălcând prevederile art. 178, alin. (1), lit. a) și alin. (4) din Legea nr. 95/2006.
MAGHIAR MARCEL,
Director financiar-contabil în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Oradea, Jud. Bihor
INCOMPATIBILITATE
MAGHIAR MARCEL se află în stare de incompatibilitate, întrucât,  exercită simultan cu funcția de director-financiar contabil în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Oradea și funcțiile de administrator în cadrul unei societăți comerciale (începând cu data de 22 noiembrie 2016) și cenzor în cadrul unei alte societăți comerciale (începând cu data de 14 mai 2021), încălcând prevederile art. 178,  alin. (1), lit. g) din Legea nr. 95/2006.
Menționăm faptul că MAGHIAR MARCEL a mai exercitat funcția de cenzor simultan cu funcția de director financiar-contabil în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Oradea și în perioada 04 mai 2018 – 04 mai 2021, încălcând prevederile art. 178,  alin. (1), lit. g) din Legea nr. 95/2006.
IANA COSMIN-ADRIAN,
Funcționar public cu statut special în cadrul Poliției Mun. Râmnicu Vâlcea
SESIZARE COMISIA DE DISCIPLINĂ
În perioada exercitării funcției publice cu statut special,IANA COSMIN-ADRIAN
s-a implicat în activități privind și aflate în legătură cu o societate comercială, încălcând prevederile art. 45, alin. (1), lit. g) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului.
MITON CONSTANTIN IULIAN,
Funcționar public cu statut special în cadrul Penitenciarului Iași
INCOMPATIBILITATE
Începând cu data de 06 martie 2019 se află în stare de incompatibilitate, întrucât,  deține și exercită simultan cu funcția publică cu statut special și calitatea de angajat cu contract individual de muncă în cadrul unei societăţi comerciale, activitățile desfășurate de către acesta în sectorul privat fiind în legătură directă cu atribuțiile exercitate în calitate de funcționar public cu statut special, încălcând prevederile art. 96, alin. (1) din Legea nr. 161/2003.
VRANCIU ANDREI GENOVEL,
Funcționar public cu statut special în cadrul Penitenciarului Iași
INCOMPATIBILITATE
În perioada 06 martie 2019 – 06 februarie 2020, s-a aflat în stare de incompatibilitate, întrucât,  a deținut și exercitat simultan cu funcția publică cu statut special și calitatea de angajat cu contract individual de muncă în cadrul unei societăţi comerciale, activitățile desfășurate de către acesta în sectorul privat fiind în legătură directă cu atribuțiile exercitate în calitate de funcționar public cu statut special, încălcând  prevederile  art. 96, alin. (1) din Legea nr. 161/2003.
RAHĂU MARIANA AURORA,
Funcționar public de conducere în cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Tulcea
CONFLICT DE INTERESE ADMINISTRATIV
În perioada 10 iulie 2017 – 19 martie 2020, având un interes personal de natură patrimonială,  RAHĂU MARIANA AURORA a semnat și avizat înscrisuri referitoare la două societăți comerciale al căror administrator este soțul acesteia, încălcând dispozițiile art. 70, art. 71 și art. 79, lit. a) și c) din Legea nr.161/2003.
  
Persoanele evaluate au fost informate despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază - de a fi asistate sau reprezentate de un avocat și de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris.MAGHIAR MARCEL, MITON CONSTANTIN IULIAN și VRANCIU ANDREI GENOVELnu au depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare.
 
Persoanele menționate au încălcat următoarele prevederi legale:
 
-  art. 70 din Legea nr. 161/2003, potrivit căruia „Prin conflict de interese se înţelege situaţia în care persoana ce exercită o demnitate publică sau o funcţie publică are un interes personal de natură patrimonială, care ar putea influenţa îndeplinirea cu obiectivitate a atribuţiilor care îi revin potrivit Constituţiei şi altor acte normative”;
 
-  art. 71 din Legea nr. 161/2003, potrivit căruia „Principiile care stau la baza prevenirii conflictului de interese în exercitarea demnităţilor publice şi funcţiilor publice sunt: imparţialitate, integritate, transparenţa deciziei şi supremaţia interesului public”;
 
- art. 79, alin. (1), lit. a) și c)  din Legea nr. 161/2003, potrivit căruia „(1) Funcţionarul public este în conflict de interese dacă se află în una dintre următoarele situaţii: a) este chemat să rezolve cereri, să ia decizii sau să participe la luarea deciziilor cu privire la persoane fizice și juridice cu care are relații cu caracter patrimonial; (...) c) interesele sale patrimoniale, ale soţului sau rudelor sale de gradul I pot influenţa deciziile pe care trebuie să le ia în exercitarea funcţiei publice”; 
 
- art. 94, alin. (1) din Legea nr. 161/2003(text în vigoare până la data de 01.01.2011), potrivit căruia „Calitatea de funcționar public este incompatibilă cu orice altă funcție publică decât cea în care a fost numit, precum și cu funcțiile de demnitate publică; ”

-  art. 96, alin. (1) din Legea nr. 161/2003(text în vigoare din data de 01.01.2011), potrivit căruia „(…) Funcţionarii publici, (...) pot exercita funcţii în alte domenii de activitate din sectorul privat, care nu sunt în legătură directă sau indirectă cu atribuţiile exercitate ca funcţionar public, (...), potrivit fişei postului” ;
 
art. 178, alin. (1), lit. a) și g), alin. (2), lit. c) și alin. 4) din Legea nr. 95/2006, potrivit căruiaalin. (1) Funcția de manager persoană fizică este incompatibilă cu: a) exercitarea oricăror altor funcții salarizate, nesalarizate sau și indemnizate cu excepția funcțiilor sau activităților în domeniul medical în aceeași unitate sanitară, a activităților didactice, de cercetare științifică și de creație literar-artistică (…); g) exercitarea funcției de membru în organele de conducere, administrare și control în societățile reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare; alin. (2) Constituie conflict de interese:c) alte situații decât cele prevăzute la lit. a) și b) în care managerul sau soțul/soția, rudele ori afin ii managerului până la gradul al IV-lea inclusiv au un interes de natură patrimonială care ar putea influența îndeplinirea cu obiectivitate a funcției de manager (…); alin. (4) În cazul în care la numirea în funcție managerul se află în stare de incompatibilitate sau de conflict de interese, acesta este obligat să înlăture motivele de incompatibilitate ori de conflict de interese în termen de 30 de zile de la numirea în funcție. În caz contrar, contractul de management este reziliat de plin drept”;
 
art. 45, alin. (1), lit. g) din Legea nr. 360/2002, potrivit căruia„(1) Polițistului îi este interzis: (...) g) să efectueze, direct sau prin persoane interpuse, activități de comerț ori să participe la administrarea sau conducerea unor societăți comerciale, cu excepția calității de acționar”
 
„Persoana (...) față de care s-a constatat existența conflictului de interese ori starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică (...) pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcția ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcție eligibilă, nu mai poate ocupa aceeași funcție pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului”.
 
Agenția Națională de Integritate își exercită atribuțiile cu respectarea principiilor legalității, confidențialității, imparțialității, independenței operaționale, celerității, bunei administrări, precum și al dreptului la apărare.
 
 
AGENȚIA NAȚIONALĂ DE INTEGRITATE

Related news: Back

11 984 354

DE DECLARATII DE AVERE SI INTERESE POT FI CONSULTATE PRIN PORTALUL A.N.I.

ultima actualizare 15.04.2024