COMUNICAT - Incompatibilitate și conflict de interese administrativ – 12 aleși locali

26 noiembrie 2019, 09:00
  
 Agenția Națională de Integritate a constatat starea de incompatibilitate și conflict de interese de natură administrativă în cazul a 12 aleși locali, după cum urmează:
 
 
 
1. NICA VASILE, 
fost Consilier Județean în cadrul Consiliului Județean Neamț
 
INCOMPATIBILITATE
În perioada exercitării mandatului de consilier județean (04 iulie 2016 – 30 martie 2018), o societate comercială în cadrul căreia persoana evaluată deținea calitatea de asociat unic și funcția de administrator a încheiat 11 contracte comerciale de furnizare produse cu o instituţie de interes local aflată în subordinea Consiliului Județean.
 
Astfel, persoana evaluată a încălcat dispozițiile art. 90, alin. (1) din Legea nr. 161/2003.
 
2. AVRAM IONEL, 
Consilier Județean în cadrul Consiliului Județean Brăila
 
 
INCOMPATIBILITATE
În perioada exercitării mandatului de consilier județean (2016 –2019), o societate comercială în cadrul căreia persoana evaluată exercita funcția de cenzor, a încheiat 3 contracte de prestări servicii și 2 contracte de achiziție directă (facturi) cu Consiliul Județean Brăila, în valoare totală de 462.067 lei.
 
Astfel, persoana evaluată a încălcat dispozițiile art. 90, alin. (1) din Legea nr. 161/2003 și dispozițiile art. 91, alin. (3), teza I din același act normativ.