COMUNICAT - Incompatibilitate – 3 funcționari publici și un funcționar public cu statut special
Agenția Națională de Integritate a constatat starea de incompatibilitate în cazul a 3 funcționari publici și un funcționar public cu statut special, după cum urmează:
1. SILITRA ANIȘOARA, Secretar al comunei Lunca Banului, Județul Vaslui |
INCOMPATIBILITATE |
2. CENEA MARIANA, Funcționar public cu statut special (polițist) în cadrul Inspectoratului General al Poliției de Frontieră Timișoara |
INCOMPATIBILITATE |
3. CIONTEA DĂNUȚ ADRIAN,Funcționar public în cadrul Ministerului Energiei, fost funcționar public în cadrul Ministerului Economiei |
INCOMPATIBILITATE
|
4. NIȚĂ FLORIN CONSTANTIN,Inspector în cadrul Primăriei comunei Afumați, Județul Dolj |
INCOMPATIBILITATE |
Persoanele evaluate au fost informate despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază - de a fi asistate sau reprezentate de un avocat și de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. CIONTEA DĂNUȚ ADRIAN nu a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare.
Persoanele menționate au încălcat următoarele prevederi legale:
· art. 96, alin. (1) din Legea nr. 161/2003, potrivit căruia „(1) Funcţionarii publici, funcţionarii publici parlamentari şi funcţionarii publici cu statut special pot exercita funcţii sau activităţi în domeniul didactic, al cercetării ştiinţifice, al creaţiei literar-artistice. Funcţionarii publici, funcţionarii publici parlamentari şi funcţionarii publici cu statut special pot exercita funcţii în alte domenii de activitate din sectorul privat, care nu sunt în legătură directă sau indirectă cu atribuţiile exercitate ca funcţionar public, funcţionar public parlamentar sau funcţionar public cu statut special, potrivit fişei postului.”
· art. 34, alin. (3) din Legea nr. 188/1999, potrivit căruia „Înalţii funcţionari publici şi funcţionarii publici de conducere pot candida pentru funcţii de demnitate publică numai după încetarea, în condiţiile legii, a raporturilor de serviciu”;
· art. 45, alin. (1), lit. i) din Legea nr. 360/2002, potrivit căruia „Poliţistului îi este interzis: […] i) să încalce regimul juridic al conflictului de interese şi al incompatibilităţilor, stabilit potrivit Legii nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, cu modificările şi completările ulterioare.”.
„Fapta persoanei cu privire la care s-a constatat […] încălcarea obligațiilor legale privind […] starea de incompatibilitate constituie abatere disciplinară și se sancționează potrivit reglementării aplicabile demnității, funcției sau activității respective […]”.
„Persoana […] față de care s-a constatat […] starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică […] pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcția ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcție eligibilă, nu mai poate ocupa aceeași funcție pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului”.
Agenția Națională de Integritate își exercită atribuțiile cu respectarea principiilor legalității, confidențialității, imparțialității, independenței operaționale, celerității, bunei administrări, precum și al dreptului la apărare.