Inspectorii de integritate vor depune miercuri, 18 iunie 2008, jurământul
În urma celui de-al doilea concurs organizat de către Agenţia Naţională de Integritate pentru ocuparea funcţiilor publice de execuţie cu statut special, de inspectori de integritate, 33 de persoane au promovat cele trei etape prevăzute de Regulamentul de concurs.
În conformitate cu prevederile art. 17 alin. (3) din Legea nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, cu modificările şi completările ulterioare, coroborate cu dispoziţiile art. 62 alin. (6) din Legea nr.188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, inspectorii de integritate vor depune jurământul.
Ceremonia va fi organizată miercuri, 18 iunie 2008, ora 14.00, la sediul Agenţiei Naţionale de Integritate (Blv-dul Lascăr Catargiu nr. 15, sector 1, Bucureşti).
DIRECŢIA COMUNICARE ŞI PROTOCOL