CONFLICTE DE INTERESE

 

Stadiu dosare in procedura, conform Legii nr. 144/2007, republicata

DOSAR NR. 23223/A/II/20.04.2012 PRIVIND PE ROMAN PETRU

18 iunie 2018, 12:00
DOSAR NR. 23223/A/II/20.04.2012 PRIVIND PE ROMAN PETRU

Funcția: Primar al Orașului Deta, Jud. Timiș
Obiect:Nerespectarea prevederilor legale privind conflictul de interese 
 
STARE DE FAPT: În perioada exercitării mandatului de Primar de către ROMAN PETRUS.C. On-Westline S.R.L. (societate comercială în cadrul căreia persoana evaluată și soția acesteia dețin calitatea de asociat unic și funcția de administrator) a încheiat cu Primăria Orașului Deta patru contracte de servicii, în valoare totală de 28.760 Lei, iar Societatea Cooperativă “Consumcoop Deta” (societate în cadrul căreia care persoana evaluată deține calitatea de membru cooperator) a emis către Primăria Orașului Deta 100 de facturi în sumă totală de 45.543 Lei.
 
Soluție A.N.I.: ROMAN PETRU a încălcat dispozițiile art. 75, lit. a) din Legea nr. 393/2004, potrivit cărora „Aleşii locali au un interes personal într-o anumită problemă, dacă au posibilitatea să anticipeze că o decizie a autorităţii publice din care fac parte ar putea prezenta un beneficiu sau un dezavantaj pentru sine sau pentru: soţ, soţie, rude sau afini până la gradul al doilea inclusiv”.
 
 
 
Soluție instanță: CURTEA DE APEL BUCUREŞTI
Informații detaliate privind acest dosar: 
 
 
 
Soluție instanță: ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE A ROMÂNIEI
Informații detaliate privind acest dosar: 

Back

11 984 354

DE DECLARATII DE AVERE SI INTERESE POT FI CONSULTATE PRIN PORTALUL A.N.I.

ultima actualizare 15.04.2024