Comunicat - incompatibilitate, conflict de interese administrativ și penal, fals în declarații și infracțiuni asimilate infracțiunilor de corupție - 25 aleși locali

6 noiembrie 2015, 14:00

Agenția Națională de Integritate a constatat starea de incompatibilitate, existența conflictului de interese de natură administrativă, precum și indicii privind posibila săvârșire a infracțiunilor de conflict de interese, fals în declarații sau infracțiuni asimilate infracțiunilor de corupție în cazul a 25  aleși locali (un președinte de consiliu județean, opt primari, nouă viceprimari, un consilier județean, cinci consilieri locali și un fost consilier local), astfel:

1.

ȘTEF MIHAI ADRIAN

Președintele Consiliului Județean Satu Mare

CONFLICT DE INTERESE PENAL ȘI INFRACȚIUNI ASIMILATE INFRACȚIUNILOR DE CORUPȚIE

În exercitarea atribuțiilor de serviciu, a participat la vizarea/semnarea/aprobarea mai multor documente prin care s-a obținut un folos patrimonial în valoare de 1.233.380,92 lei de către S.C. FOLDA SECURITY ROMÂNIA S.R.L., societate în cadrul căreia a deținut calitatea de asociat și funcția de administrator.

 

Agenția Națională de Integritate a sesizat Direcția Națională Anticorupție - Serviciul teritorial Oradea în vederea verificării indiciilor privind posibila săvârșire a infracțiunii de conflict de interese, prevăzută de art. 301 din Codul Penal al României și a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție, prevăzute și sancționate de art.12 lit.b) din Legea nr.78/2000.

 

Precizăm faptul că, la data de 21 martie 2014, Agenția Națională de Integritate a constatat faptul că ȘTEF ADRIAN MIHAI s-a aflat în stare de incompatibilitate ca urmare a deținerii simultate de funcții și calități, contrar prevederilor legale (https://goo.gl/3SC2Br)

2.

PISTOL GHEORGHE

Primarul orașului Buftea, Jud. Ilfov

CONFLICT DE INTERESE PENAL

În exercitarea atribuțiilor de serviciu, acesta a semnat un contract de asistență juridică și un număr de nouă acte adiționale încheiate între Primăria orașului Buftea și SCP „VLAD, MINEA, CENUSE ȘI ASOCIAȚII”- SCA prin care s-a obținut un folos patrimonial în cuantum de 277.320 lei pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de foloase de orice natură. Persoana evaluată a încheiat, în calitate de persoană fizică, contracte de asistență juridică în vederea reprezentării în instanță cu SCP „VLAD, MINEA, CENUSE ȘI ASOCIAȚII”- SCA

 

Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea în vederea verificării indiciilor privind posibila săvârșire a infracțiunii de conflict de interese, prevăzută de art. 301 din Codul Penal al României.

3.

VARGA ATTILA

Primarul comunei Estelnic, Jud. Covasna

INCOMPATIBILITATE

S-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 20 iunie 2012 – 03 octombrie 2014, întrucât acesta a deținut simultan funcția de primar al comunei Estelnic, Jud. Covasna și funcția de administrator al S.C. Szacsva S.R.L., încălcând astfel dispozițiile art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003.

4.

LUKACS ROBERT

Primarul comunei Lemnia, Jud. Covasna

INCOMPATIBILITATE

Se află în stare de incompatibilitate începând cu data de 13 iunie 2012, întrucât acesta deține simultan funcția de primar al comunei Lemnia, Jud. Covasna, și calitatea de comerciant persoană fizică, în cadrul “LUKACS E. ROBERT” PERSOANĂ FIZICĂ AUTORIZATĂ, încălcând astfel dispozițiile art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003

5.

BALOGH TIBOR

Primarul comunei Sânzieni, Jud. Covasna

INCOMPATIBILITATE

S-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 27 noiembrie 2013 – 27 martie 2014 întrucât acesta a deținut simultan funcția de primar al comunei Sânzieni, Jud. Covasna și calitatea de titular întreprindere individuală respectiv comerciant persoană fizică la „BALOGH G. TIBOR ÎNTREPRINDERE INDIVIDUALĂ”,  încălcând astfel, prevederile art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003.

6.

BARTOK EDE OTTO

Primarul comunei Dalnic, Jud. Covasna

INCOMPATIBILITATE

Se află în stare de incompatibilitate începând cu data de 29 ianuarie 2009, întrucât aceasta a deținut calitatea de viceprimar (mandatul 2008 – 2012) și deține funcția de primar (mandatul 2012 – 2016), simultan cu aceea de comerciant persoană fizică „BARTOK EDE OTTO ÎNTREPRINDERE INDIVIDUALĂ”, încălcând, astfel, dispozițiile art. 87 alin. (1) lit. g) și ale art. 91 alin. (3) teza I din Legea nr. 161/2003.

7.

SANTA GYULA

Primarul comunei Chichiș, Jud. Covasna

INCOMPATIBILITATE

Se află în stare de incompatibilitate începând cu data de 8 iulie 2011, întrucât deține simultan funcția de primar și calitatea de comerciant persoană fizică „SANTA GYULA PERSOANĂ FIZICĂ AUTORIZATĂ”, încălcând, astfel, dispozițiile art. 87 alin. (1) lit. g) și ale art. 91 alin. (3) teza I din Legea nr. 161/2003.

8.

MOLNAR ISTVAN

Primarul comunei Mereni, Jud. Covasna

INCOMPATIBILITATE

Se află în stare de incompatibilitate începând cu data de 14 iunie 2012, întrucât aceasta deține simultan funcția de primar al comunei Mereni, jud. Covasna și calitatea de persoană fizică autorizată „MOLNAR ISTVAN PERSOANĂ FIZICĂ AUTORIZATĂ”

9.

BOLDOR SILVIU

Primarul comunei Cășeiu, Jud. Cluj

CONFLICT DE INTERESE ADMINISTRATIV ȘI PENAL:

În calitate de primar, BOLDOR SILVIU a aprobat și semnat mai multe documente privind reluarea activității și promovarea într-o funcție superioară a soției acestuia, BOLDOR ANCA VIORICA, în cadrul primăriei comunei Cășeiu, Jud. Cluj. Totodată, BOLDOR SILVIU a aprobat și semnat documentele prin care angajații instituției, printre care și soția acestuia, au primit un spor pentru condiții periculoase sau vătămătoare de muncă.

 

Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Dej în vederea verificării indiciilor privind posibila săvârșire a infracțiunii de conflict de interese, prevăzută de art. 301 din Codul Penal al României.

10.

GĂITAN NICULAI

Viceprimarul orașului Năsăud, Jud. Bistrița-Năsăud

INCOMPATIBILITATE

S-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 23 iunie 2012 – 28 februarie 2014 întrucât acesta a deținut simultan funcția de viceprimar al orașului Năsăud, Jud. Bistrița-Năsăud și calitățile de membru în Consiliul de Administrație al Colegiului Național „George Coșbuc” Năsăud, al Spitalului orășenesc „Dr. George Trifon” Năsăud și al SC Lucrări Drumuri și Poduri SA Bistrița., încălcând, astfel, dispozițiile art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003.

11.

SABĂU CONSTANTIN

Viceprimarul comunei Diosig, Jud. Bihor

INCOMPATIBILITATE

Se află în stare de incompatibilitate începând cu data de 13 iulie 2012, întrucât acesta deține simultan funcția de viceprimar al comunei Diosig, jud. Bihor, și calitatea de administrator în cadrul S.C. Rubisacoratist IFN S.R.L., încălcând, astfel, prevederile art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003.

12.

NICULAE

SORIN

Viceprimarul comunei Maia, Jud. Ialomița

INCOMPATIBILITATE

S-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 21 septembrie 2012 – 29 septembrie 2014, întrucât acesta a deținut simultan funcția de viceprimar al comunei Maia, jud. Ialomița, și calitatea de membru în Consiliul de Administrație al Școlii cu clasele I-VIII ,,Barbu Catargiu” – Maia, încălcând, astfel, dispozițiile art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003.

13.

BORHA SEVER-IOAN

Viceprimarul comunei Cermei, jud. Arad

INCOMPATIBILITATE

Se află în stare de incompatibilitate începând cu data de 15 ianuarie 2010, întrucât acesta deține simultan funcția de viceprimar al comunei Cermei, jud. Arad, și calitatea de administrator al S.C. Agriborha Land S.R.L., încălcând, astfel, prevederile art. 87 alin. (1) lit. d) Legea nr. 161/2003.

 

FALS ÎN DECLARAȚII

În declarațiile de interese depuse în perioada 2010-2014, în exercitarea mandatelor de viceprimar, acesta nu a menționat nici deținerea funcției de administrator unic al S.C. Agriborha Land S.R.L, și nici deținerea calității de asociat la această societate comercială, motiv pentru care Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetului de pe lângă Judecătoria Ineu în vederea verificării indiciilor privind posibila săvârșire a infracțiunii de fals în declarații, prevăzută de art. 326 din Codul Penal al României.

14.

MUNTEANU ROBERT

Viceprimarul orașului Piatra Olt, jud. Olt.

INCOMPATIBILITATE

Se află în stare de incompatibilitate începând cu data de 29 iunie 2012, întrucât acesta deține simultan funcția de viceprimar al orașului Piatra Olt, jud. Olt, și calitatea de titular întreprindere individuală MUNTEANU E. ROBERT AGRO ÎI, precum și funcția de administrator al S.C. AGRIA IMPEX S.R.L., încălcând, astfel, prevederile art. 87 alin. (1) lit. d) și g) din Legea nr. 161/2003.

15.

TUDOSIE DUMITRU

Viceprimarul comunei Bărăști, Jud. Olt

INCOMPATIBILITATE

Se află în stare de incompatibilitate începând cu data de 17 august 2010, întrucât acesta deține simultan funcția de viceprimar al comunei Bărăști, Jud. Olt, și calitatea de reprezentant al Unității Administrativ Teritoriale Bărăști în Adunarea Generală a Asociaților S.C. „PRESTĂRI BĂRĂȘTI” S.R.L., societate comercială de interes local, încălcând astfel dispozițiile art. 87 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 161/2003.

16.

MIU FLORIN

Viceprimarul comunei Colonești, Jud. Olt

INCOMPATIBILITATE

Se află în stare de incompatibilitate începând cu data de 14 ianuarie 2010, întrucât acesta deține simultan funcția de viceprimar al comunei Colonești, Jud. Olt și  calitatea de persoană fizică autorizată în cadrul „MIU FLORIN PERSOANĂ FIZICĂ AUTORIZATĂ”, încălcând astfel dispozițiile art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003

 

FALS ÎN DECLARAȚII

În declarațiile de interese depuse în perioada 2010-2014, acesta nu a menționat deținerea calității de persoană fizică autorizată în cadrul „MIU FLORIN PERSOANĂ FIZICĂ AUTORIZATĂ”, motiv pentru care Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina în vederea verificării indiciilor privind posibila săvârșire a infracțiunii de fals în declarații, prevăzută de art. 326 din Codul Penal al României.

17.

PĂUNA DANA-CONSTANTINA

Viceprimarul orașului Potcoava, Jud. Olt

INCOMPATIBILITATE

Se află în stare de incompatibilitate începând cu data de 28 iunie 2012, întrucât aceasta deține simultan funcția de viceprimar al orașului Potcoava, jud. Olt, și calitatea de asistent medical generalist în cadrul S.C. PETROMED SOLUTIONS S.R.L., încălcând, astfel, prevederile art. 87 alin. (1) lit. c) și d) din Legea nr. 161/2003.

 

Totodată, PĂUNA DANA-CONSTANTINA s-a aflat în stare de incompatibilitate și ca urmare a faptului că aceasta a încheiat un contract de prestări servicii (între S.C. AVON COSMETICS ROMÂNIA S.R.L. și PFA PĂUNA DANA CONSTANTINA), respectiv un contract civil (între S.C. AVON COSMETICS ROMÂNIA S.R.L. și PĂUNA DANA CONSTANTINA), încălcând, astfel, prevederile art. 87 alin. (1) lit. k) din Legea nr. 161/2003.

18.

ADAM PETRICĂ-ANDREI -

Viceprimarul comunei Băbiciu, Jud. Olt

INCOMPATIBILITATE

S-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 26 iunie 2012 – 27 octombrie 2014 întrucât acesta a deținut simultan funcția de viceprimar al comunei Băbiciu, Jud.Olt și calitatea de reprezentant întreprindere familială în cadrul „ADAM PETRICĂ-ANDREI ÎNTREPRINDERE FAMILIALĂ”, încălcând, astfel, dispozițiile art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003.

19.

CORNOIU SABIN

Consilier județean – C.J. Gorj

INCOMPATIBILITATE

Se află în stare de incompatibilitate începând cu data de 24 aprilie 2014, întrucât exercită simultan funcția de consilier județean în cadrul C.J. Gorj și funcția de director în cadrul aparatului propriu al Consiliului Județean Gorj (director al Serviciului Public Județean Salvamont Gorj – instituție publică, cu personalitate juridică, înființată în subordinea Consiliului Județean Gorj), încălcând, astfel, dispozițiile art. 88 alin (1) lit. c) și ale art. 91 alin. (3) teza 1 din Legea nr. 161/2003.

20.

URSU CRISTIAN

Consilier local – C.L. comuna Poienești, Jud. Vaslui,

INCOMPATIBILITATE

S-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 15 decembrie 2014 – 30 aprilie 2015, întrucât a deținut simultan funcția de consilier local în cadrul Consiliului Local al Comunei Poienești, jud. Vaslui, și calitatea de angajat cu contract individual de muncă în cadrul aparatului propriu al consiliului local al comunei Poienești, încălcând, astfel, dispozițiile art. 88 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 161/2003.

21.

ZĂGAN HORAȚIU TEODOR

Consilier local -  C.L. Câmpina, Jud. Prahova.

CONFLICT DE INTERESE ADMINISTRATIV

În perioada deținerii calității de consilier local a participat la ședința Consiliului Local al Mun. Câmpina, jud. Prahova, exprimându-și votul în mod favorabil la adoptarea hotărârii privind aprobarea ajustării tarifelor pentru serviciul prestat persoanelor fizice și juridice, prestate de S.C. FLORICON SALUB S.R.L. Câmpina, deși avea un interes personal în aprobarea acesteia, deoarece au fost obținute anumite beneficii pentru o societate comercială de la care persoana evaluată obține venituri. Astfel, au fost încălcate dispozițiile art. 70 și art. 77 din Legea nr. 161/2003, coroborate cu cu prevederile art. 46 alin. (1) din Legea nr. 215/2011 a administraţiei publice locale şi cu dispozițiile art. 75 lit. c) şi art. 77 din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali

22.

ENE LENUȚA

Consilier local  - C.L. comuna Vidra, Jud. Vrancea

INCOMPATIBILITATE

Nu a respectat regimul juridic al incompatibilităților întrucât S.C. NICO IULY COM S.R.L., societate comercială în cadrul căreia soțul acesteia, ENE IONEL, deține calitatea de asociat unic și funcția de administrator, a furnizat produse în valoare de 1.269 lei către Comuna Vidra, încălcând, astfel, prevederile art. 90 alin. (1) din Legea nr. 161/2003.

23.

RAFTU HRISTU

Consilier local – C.L. Ovidiu, Jud. Constanța

INCOMPATIBILITATE

Nu a respectat regimul juridic al incompatibilităților întrucât în perioada 21 septembrie 2012 – 08 aprilie 2014, au fost încheiate două contracte între Primăria Orașului Ovidiu, respectiv S.C. OVI - PRESTCON S.R.L. (societate în care Consiliul Local al orașului Ovidiu deține calitatea de asociat unic) și RAFTU D. HRISTU ÎNTREPRINDERE INDIVIDUALĂ încălcând, astfel, dispozițiile art.90 alin. (1) din Legea nr. 161/2003.

24

NEMETH ATTILA

Consilier local – C.L. comuna Vînători, Jud. Mureș

CONFLICT DE INTERESE ADMINISTRATIV ȘI PENAL:

În exercitarea funcției de consilier local, NEMETH ATTILA a participat la deliberări și a votat în favoarea aprobării Hotărârii Consiliului Local Vînători privind aprobarea închirierii pășunilor disponibile aparținând domeniului public al Comunei Vînători;

 

Ulterior, între primăria comunei Vînători, Județul Mureș și Nemeth Attila un contract de închiriere a trei parcele de teren în suprafață totală de 49,66 ha, aflate în domeniul public al comunei. Astfel, interesul patrimonial obținut a fost în cuantum de 33.246,27 lei, reprezentând subvenții APIA încasate pentru suprafața de teren închiriată în baza contractului menționat anterior.

 

Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Sighișoara în vederea verificării indiciilor privind posibila săvârșire a infracțiunii de conflict de interese, prevăzută de art. 301 din Codul Penal al României.

25.

CRÎNGAȘU GHEORGHE

Fost consilier local – C.L. Coșereni, Jud. Ialomița.

CONFLICT DE INTERESE ADMINISTRATIV

În calitate de consilier local, acesta a participat la deliberarea şi adoptarea Hotărârii Consiliului Local al comunei Coșereni prin care s-a aprobat rectificarea bugetului de venituri și cheltuieli al C.L. Coșereni pe anul 2012, rectificarea fiind necesară pentru acordarea sumei de 10.000 lei pentru colectarea, tratarea și distrugerea deșeurilor de către S.C. ECO EURO CAB S.R.L., CRÎNGAȘU GHEORGHE fiind administrator al societății, încălcând astfel prevederile art. 70 din Legea 161/2003, ale art. 46 alin. 1) din Legea 215/2001 privind administraţia publică locală și ale art. 75 şi 77 alin. 1) din Legea 393/2004 privind statutul aleşilor locali.


Persoanele evaluate au fost informate despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază – de a fi asistate sau reprezentate de un avocat și de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. MIU FLORIN nu a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în termenul prevăzut de lege, în exercitarea dreptului la apărare.

Fapta persoanei cu privire la care s-a constatat […] încălcarea obligațiilor legale privind conflictul de interese ori starea de incompatibilitate constituie abatere disciplinară și se sancționează potrivit reglementării aplicabile demnității, funcției sau activității respective […]”.

„Persoana […] față de care s-a constatat existența conflictului de interese ori starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate public […] pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcția ori demnitatea public respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcție eligibilă, nu mai poate ocupa aceeași funcție pe o perioadăde 3 ani de la încetarea mandatului”.

Agenția Națională de Integritate își exercită atribuțiile cu respectarea principiilor legalității, confidențialității, imparțialității, independenței operaționale, celerității, bunei administrări, precum și al dreptului la apărare.

AGENȚIA NAȚIONALĂ DE INTEGRITATE, 6 noiembrie 2015

 


Related news: Back

7.644.487

DE DECLARATII DE AVERE SI INTERESE POT FI CONSULTATE ACUM PRIN PORTALUL A.N.I.

ultima actualizare 08.03.2018