Comunicat - conflict de interese administrativ și penal - 32 foști sau actuali parlamentari (31 deputați și 1 senator)

14 octombrie 2015, 09:00
Agenția Națională de Integritate a constatat încălcarea regimului juridic al conflictului de interese în materie administrativă în cazul a 32 foști sau actuali parlamentari (14 actuali deputați, 17 foști deputați și un senator). Dintre aceștia, în cazul a trei foști deputați și a unui senator, Agenția a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea verificării indiciilor privind posibila săvârșire a infracțiunii de conflict de interese, prevăzută de art. 301, alin. (1) din noul Cod Penal al României, ca urmare a angajării de către aceștia a propriilor rude în cadrul birourilor parlamentare.

Valoarea totală a contractelor încheiate cu încălcarea regimului juridic al conflictelor de interese este de 1.062.798 Lei (aprox. 240.000 Euro). Agenția va depune toate diligențele necesare în vederea anulării actelor emise, adoptate sau întocmite cu încălcarea prevederilor legale privind conflictul de interese.

De asemenea, menționăm faptul că, în perioada 2011 - 2015, Agenția Națională de Integritate a constatat alte 22 de cazuri de membri ai parlamentului care și-au angajat rudele la cabinetele parlamentare, încălcând, astfel, regimul juridic al conflictelor de interese de natură penală și administrativă:

- în ceea ce privește conflictele de interese de natură penală, în urma sesizării Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și trimiterea acestora în judecată, instanța a dispus condamnarea la închisoare cu suspendarea pedepsei și interzicerea unor drepturi în 17 cazuri (dintre care 9 sentințe irevocabile);

- referitor la conflictele de interese administrative, în 15 cazuri, instanța a confirmat prin decizii definitive și irevocabile constatările Agenției Naționale de Integritate.

Lista nominală a celor 32 parlamentari în cazul cărora Agenția a constatat încălcarea regimului juridic al conflictului de interese în materie administrativă și penală: