Incidente de integritate – 8 persoane prevăzute de Legea nr. 176/2010

16 august 2022, 09:00
 
Agenția Națională de Integritate a constatat starea de incompatibilitate, conflictul de interese de natură administrativă sau a sesizat organele de urmărire penală, în cazul a 8 persoane prevăzute de Legea nr. 176/2010, după cum urmează:
 
 
BOLBOREA VERONEL FLORIN,
 
 Director executiv în cadrul Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Olt
CONFLICT DE INTERESE ADMINISTRATIV ȘI SESIZARE PARCHET
 
Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la existența indiciilor referitoare la săvârșirea de către BOLBOREA VERONEL FLORIN a următoarelor infracțiuni:
 
-  folosirea funcției pentru favorizarea unor persoane, prevăzută de art. 301 din Codul Penal, precum și a infracțiunii de fals în declarații prevăzută de art. 326 din Codul Penal întrucât a semnat un buletin de analiză pentru societatea comercială în cadrul căreia tatăl său deține calitatea de asociat și funcția de administrator. De asemenea,  persoana evaluată a încălcat și prevederile art. 70 și art. 79, alin. (1), lit. a), b) și c) și alin. (2) din Legea nr. 161/2003 privind conflictul de interese în materie administrativă.
 
-  fals intelectual, prevăzută de art. 321 din Codul Penal și fals în declarații, prevăzută de art. 326 din Codul Penal prin declararea necorespunzătoare a adevărului cu privire la gradul de rudenie/afinitate în care se află în contextul unor posibile relații ierarhice subordonate, precum și declararea necorespunzătoare a adevărului cu privire la actele întocmite/ emise/ aprobate/ avizate pentru societatea  comercială în cadrul căreia tatăl acestuia deține calitatea de asociat și funcția de administrator.
 
 
 
AMZOI ELENA,
 
Director executiv al Direcției Generale de Asistență Scoială și Protecția Copilului Caraș – Severin
SESIZARE PARCHET
 
Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la existența indiciilor referitoare la săvârșirea de către AMZOI ELENA a infracțiunii de folosire a funcției pentru favorizarea unor persoane, prevăzută de art. 301 din Codul Penal, întrucât, în perioada în care a fost detașată  din cadrul aparatului de specialitate al C.J. Caraș-Severin pe funcția de director executiv al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Caraș – Severin (02 octombrie – 28 noiembrie 2017 și 09 ianuarie – 04 iulie 2018) a participat la realizarea controlului tematic al activității de management general și sectorial la Direcția Generală