Incidente de integritate – 9 persoane prevăzute de Legea nr. 176/2010

29 decembrie 2021, 09:00

Agenția Națională de Integritate a constatat averea nejustificată, starea de incompatibilitate, conflictul de interese de natură administrativă sau a sesizat organele de urmărire penală, în cazul a nouă persoane prevăzute de Legea nr. 176/2010, după cum urmează:

RIZEA MARINEL,

Director general al Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Ploiești și fost Director general în cadrul Direcției generale de integritate din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală

 

 

AVERE NEJUSTIFICATĂ

Agenția Națională de Integritate a constatat existența unei diferențe nejustificate în cuantum de 442.377 Lei și 35.000  Euro între averea dobândită și veniturile realizate de către RIZEA MARINEL, în perioada 25 februarie 2014 – 31 decembrie 2018. 

 

Agenția Națională de Integritate a sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curții de Apel București, în vederea începerii acțiunii de control cu privire la modificările patrimoniale intervenite și veniturile realizate de către RIZEA MARINEL.

BOTEA SILVIU, 

Agent  în cadrul Inspectoratului General al Poliției de Frontieră – Sectorul de Frontieră Isaccea,

Jud. Tulcea

AVERE NEJUSTIFICATĂ

Agenția Națională de Integritate a constatat existența unei diferențe nejustificate în cuantum de 165.038,5 Lei (echivalentul sumei de 37.037 Euro) între averea dobândită și veniturile realizate de către BOTEA SILVIU, în perioada 01 ianuarie 2007 – 31 decembrie 2013.

Agenția Națională de Integritate a sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curții de Apel  Constanța, în vederea începerii acțiunii de control cu privire la modificările patrimoniale intervenite și veniturile realizate de către  BOTEA SILVIU.

LĂU IONELIA – MARIANA,

fost Consilier Asistent în cadrul aparatului de specialitate al Primarului Com. Negrilești, Jud. Galați

 

 

INCOMPATIBILITATE

S-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 27 august – 26 septembrie 2020, întrucât  a participat la alegerile locale 2020 în calitate de candidat pentru funcția de consilier local, fără să-și suspende raportul de serviciu pe perioada desfășurării campaniei electorale și până în ziua ulterioară alegerilor.

 

Persoana evaluată a încălcat astfel prevederile art. 97, alin. (2), lit. a) din Legea nr. 161/2003, coroborate cu prevederile art. 514, alin. (1), lit. h) din O.U.G nr. 57/2019 (în vigoare începând cu data de 05.07.2019).

COLȚUNEAC ADRIAN GHEORGHE,

Funcționar public cu statut special (Agent principal)

în cadrul Inspectoratului General al Poliției Române

INCOMPATIBILITATE

S-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 15 octombrie 2019 – 31 martie 2021, întrucât, a deținut și exercitat simultan atât calitatea de funcționar public cu statut special (agent principal), respectiv calitatea de organ de cercetare al poliției judiciare în cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, cât și cea de angajat cu contract individual de muncă în cadrul unei societăți comerciale.

 

Persoana evaluată a încălcat prevederile art. 96, alin. (1) din Legea nr. 161/2003 coroborat cu prevederile art. 2, alin. (4) din  O.U.G. nr. 20/2020 pentru modificarea și completarea Legii nr. 364/2004 privind organizarea și funcționarea poliției judiciare.

PINTILEI MARICICA,

Funcționar public în cadrul Primăriei Com. Mihai Eminescu, Jud. Botoșani – Compartimentul Urbanism și Amenajarea Teritoriului

CONFLICT DE INTERESE ADMINISTRATIV

În perioada 2016-2019, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a semnat/avizat în calitate de arhitect șef autorizațiile de construcție pentru persoane fizice, care au avut la bază documentația întocmită de societatea comercială în cadrul căreia soțul său a deținut funcția de administrator și calitatea de asociat unic, iar fiul său deține funcția de administrator și calitatea de asociat unic, încălcând astfel prevederile art. 79, alin. (1), lit. c) și alin. (2) din Legea nr. 161/2003.

CERKEZ RADU,      

Fost funcționar public în cadrul Ministerului Educației

(fost Minister al Educației și Cercetării)

 

INCOMPATIBILITATE

S-a aflat în stare  de incompatibilitate în perioada 06 noiembrie – 07 decembrie 2020, întrucât a participat  la alegerile parlamentare 2020, în calitate de candidat pentru funcția de senator în Parlamentul României, fără să-și suspende raportul de serviciu pe perioada desfășurării campaniei electorale și până în ziua ulterioară alegerilor.      

 

Persoana evaluată a încălcat astfel   prevederile  art. 97, alin. (2), lit. a) din Legea nr. 161/2003 și nu a respectat prevederile art. 445, alin. (2), și alin. (3) coroborate cu prevederile art. 492, alin. (2), lit. l) și art. 520, lit. b) din O.U.G. nr. 57/2019.

OMUȘORU MARIA MIHAELA, Consilier în cadrul Compartimentului juridic şi stare civilă al aparatului de specialitate al Primarului Com. Hălăuceşti, Jud. Iași

INCOMPATIBILITATE

S-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 09 noiembrie 2018 – 18 decembrie 2020, întrucât s-a aflat în raporturi ierarhice directe cu tatăl acesteia, care ocupă funcția publică de conducere de secretar al comunei Hălăucești, jud. Iași, încălcând astfel prevederile art. 95, alin. (1) din Legea nr. 161/2003.

BĂLTĂREȚU VIORICA, Funcționar public în cadrul Primăriei Com. Mușetești, Jud. Gorj

 

INCOMPATIBILITATE

S-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 27 august – 28 septembrie 2020, întrucât, deși a candidat la alegerile locale din data de 27 septembrie 2020, nu și-a suspendat raportul de serviciu pe durata campaniei electorale și până în ziua ulterioară alegerilor.

 

Persoana evaluată a încălcat astfel prevederile  art. 97, alin. (2), lit. a) din Legea nr. 161/2003 și nu a respectat prevederile  art. 445, alin. (2) și alin. (3) din O.U.G. nr. 57/2019, coroborate cu prevederile  art. 492, alin. (2), lit. l) și art. 520, lit. b) din același act normativ.

SIDERIAȘ MĂRIOARA,

Director al Școlii Gimnaziale „Herăstrău”, București

SESIZARE PARCHET

Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la existența indiciilor referitoare la săvârșirea de către SIDERIAȘ MĂRIOARA a infracțiunii de folosire a funcției pentru favorizarea unor persoane, prevăzută de  art. 301 din Codul Penal, întrucât, a îndeplinit acte prin care s-a obținut un folos patrimonial pentru fiica sa, respectiv a semnat și aprobat contractele de muncă prin care fiica sa a fost angajată în cadrul Școlii Gimnaziale Herăstrău București.

 

Persoanele evaluate au fost informate despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază - de a fi asistate sau reprezentate de un avocat și de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. BĂLTĂREȚU VIORICA și LĂU IONELIA – MARIANA nu au depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare.

 

Persoanele menționate au încălcat următoarele prevederi legale:

 

-    art. 79, alin. (1), lit. c) și alin. (2) din Legea nr. 161/2003, potrivit căruia „alin. (1) Funcționarul public este în conflict de interese dacă se află în una dintre următoarele situații: lit. c) interesele sale patrimoniale, ale soțului sau rudelor sale de gradul I pot influența deciziile pe care trebuie să le ia în exercitarea funcției publice. alin. (2) În cazul existenței unui conflict de interese, funcționarul public este obligat să se abțină de la rezolvarea cererii, luarea deciziei sau participarea la luarea unei decizii și să-l informeze de îndată pe șeful ierarhic căruia îi este subordonat direct. Acesta este obligat să ia măsurile care se impun pentru exercitarea cu imparțialitate a funcției publice, în termen de cel mult 3 zile de la data luării la cunoștiință”. ”

 

-     art. 95, alin. (1) din Legea nr. 161/2003, potrivit căruia „(1) Nu sunt permise raporturile ierarhice directe în cazul în care funcţionarii publici respectivi sunt soţi sau rude de gradul I.” ;

 

-    art. 96, alin. (1) din Legea nr. 161/2003, potrivit căruia (…) funcţionarii publici cu statut special pot exercita funcţii sau activităţi în domeniul didactic, al cercetării ştiinţifice, al creaţiei literar-artistice. (…) funcţionarii publici cu statut special pot exercita funcţii în alte domenii de activitate din sectorul privat, care nu sunt în legătură directă sau indirectă cu atribuţiile exercitate ca (…) funcţionar public cu statut special, potrivit fişei postului”;

 

-    art. 97, alin. (2), lit. a) din Legea nr. 161/2003, potrivit căruia „(2) Raportul de serviciu al funcţionarului public se suspendă: a) pe durata campaniei electorale, până în ziua ulterioară alegerilor, dacă nu este ales”;

 

-    art. 2, alin. (4) din O.U.G. nr. 20/2020, potrivit căruia „Calitatea de organ de cercetare penală al poliției judiciare este incompatibilă cu orice altă funcție publică sau privată, cu excepția funcțiilor didactice din învățământul superior”;

 

-    art. 445, alin. (2), și alin. (3) din O.U.G. nr. 57/2019, potrivit căruia Respectarea regimului juridic al conflictului de interese şi al incompatibilităţilor. (1)  Funcţionarii  publici  au  obligaţia  să  respecte  întocmai  regimul  juridic  al  conflictului  de  interese  şi  al incompatibilităţilor, precum şi normele de conduită. (2) În aplicarea prevederilor alin. (1), funcţionarii publici trebuie să exercite un rol activ, având obligaţia de a evalua situaţiile care pot genera o situaţie de incompatibilitate sau un conflict de interese şi de a acţiona pentru prevenirea apariţiei sau soluţionarea legală a acestora. (3) În situaţia intervenirii unei incompatibilităţi sau a unui conflict de interese, funcţionarii publici au obligaţia de a acţiona conform prevederilor legale pentru încetarea incompatibilităţii sau a conflictului de interese, în termen legal.”;

 

-    art. 492, alin. (2), lit. l) din O.U.G. nr. 57/2019, potrivit căruia „Răspunderea administrativ-disciplinară (…) (2) Constituie abateri disciplinare următoarele fapte: (…) l) încălcarea prevederilor referitoare la incompatibilităţi dacă funcţionarul public nu acţionează pentru încetarea acestora într-un termen de 15 zile calendaristice de la data intervenirii cazului de incompatibilitate (…)”;

 

-    art. 514, alin. (1), lit. h) din O.U.G nr. 57/2019, potrivit căruia „Raportul de serviciu se suspendă la iniţiativa funcţionarului public în următoarele situaţii: h) pentru participare la campania electorală, pe durata campaniei electorale şi până în ziua ulterioară alegerilor”.           

 

-    art. 520, lit. b) din O.U.G. nr. 57/2019, potrivit căruia Destituirea din funcţia publică. Destituirea din funcţia publică se dispune, în condiţiile art. 493, prin act administrativ al persoanei care are competenţa legală de numire în funcţia publică, ca sancţiune disciplinară aplicată pentru motive imputabile funcţionarului public, în următoarele cazuri: b) dacă s-a ivit un motiv legal de incompatibilitate, iar funcţionarul public nu acţionează pentru încetarea acestuia într-un termen de 15 zile calendaristice de la data intervenirii cazului de incompatibilitate; situaţia de incompatibilitate se constată şi se sancţionează în condiţiile Legii nr. 176/2010, cu modificările şi completările ulterioare.”;

 

„Fapta persoanei cu privire la care s-a constatat […] încălcarea obligațiilor legale privind conflictul de interese ori starea de incompatibilitate constituie abatere disciplinară și se sancționează potrivit reglementării aplicabile demnității, funcției sau activității respective […]”.

„Persoana […] față de care s-a constatat existența conflictului de interese ori starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică […] pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcția ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcție eligibilă, nu mai poate ocupa aceeași funcție pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului”.

Agenția Națională de Integritate își exercită atribuțiile cu respectarea principiilor legalității, confidențialității, imparțialității, independenței operaționale, celerității, bunei administrări, precum și al dreptului la apărare.

 

 

AGENȚIA NAȚIONALĂ DE INTEGRITATE


Related news: Back

11 984 354

DE DECLARATII DE AVERE SI INTERESE POT FI CONSULTATE PRIN PORTALUL A.N.I.

ultima actualizare 15.04.2024