COMUNICAT - Incompatibilitate, conflict de interese administrativ și sesizare Parchet – 10 persoane prevăzute de Legea nr. 176/2010

16 iunie 2020, 09:40
 
Agenția Națională de Integritate a constatat starea de incompatibilitate sau conflictul de interese în materie administrativă în cazul a 9 persoane prevăzute de Legea nr. 176/2010, respectiv a sesizat organele de urmărire penală în cazul a 2 aleși locali, după cum urmează:
 
 
1.  MOLDOVAN CRISTIAN FLORIN,  fost Inspector antifraudă în cadrul Direcției Regională Antifraudă 5 Deva
INCOMPATIBILITATE
În perioada 08 aprilie 2016 – 08 aprilie 2019 a deținut simultan funcția de inspector antifraudă în cadrul Direcției Regionale Antifraudă Fiscală 5 Deva și o funcție contractuală în cadrul unei societăți comerciale pe acțiuni cu capital integral de stat, încălcând astfel dispozițiile art. 94, alin. (2), lit. c) din Legea nr. 161/2003.
 
2.   PÂRVU SIMONA,  
fost Funcționar public (Șef serviciu) în cadrul Ministerului Sănătății și actual Director general la Institutul Național de Sănătate Publică
INCOMPATIBILITATE
A deținut și exercitat simultan funcția publică de conducere (șef serviciu) la Inspecția Sanitară de Stat din cadrul Ministerului Sănătății și calitatea de angajat cu contract individual de muncă la Direcția de Sănătate Publică a Județului Teleorman (coordonator național formare - cod COR 112029 manager, în cadrul Proiectului „Personal specializat pentru un sistem de sănătate modern” Cod My SMIS 106519), încasând un venit net în sumă de 20.110 lei.
 
Astfel, persoana evaluată a încălcat dispozițiile art. 94, alin. (2), lit. a) din Legea nr. 161/2003.
3.  GAVRA OVIDIU CORNEL, 
Director general al unei societăți comerciale înființate de către Consiliul Local al Municipiului Oradea, Județul Bihor
INCOMPATIBILITATE
În perioada deținerii funcției de director la S.C. Compania de Apă S.A., încadrat cu contract individual de muncă, o societate în cadrul căreia fiul persoanei evaluate a deținut calitatea de asociat și funcția de administrator, a încheiat cu Primăria Municipiului Oradea un contract de furnizare în data de 20 aprilie 2017, în valoare de 257.897,1 lei, fără T.V.A.
 
Astfel, persoana evaluată a încălcat dispozițiile art. 90, alin. (1) și alin. (2), coroborate cu art. 93, alin. (1) din Legea nr. 161/2003.
4.  LAZĂR OCTAVIAN FULGER, 
Șef de secție în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență „Pius Brânzeu” Timișoara
INCOMPATIBILITATE
În perioada exercitării funcției de șef de secție, a exercitat atât funcția de manager, precum și activități aferente acestei poziții (în intervalul 28 noiembrie 2016 – 22 iunie 2018), cât și funcția de administrator (în intervalul 22 noiembrie 2016 – 05 octombrie 2017) al unei societăți, încălcând astfel dispozițiile Legii nr. 95/2006.
 
De asemenea, menționăm faptul că în data de 02 iunie 2020, Agenția Națională de Integritate a constatat și existența conflictului de interese în materie administrativă în cazul lui LAZĂR OCTAVIAN FULGER, întrucât în perioada exercitării funcției de Șef de secție a deținut, respectiv deține părți sociale la două societăți reglementate de Legea nr. 31/1990, care au stabilit relații cu caracter patrimonial cu Spitalul Clinic Județean de Urgență „Pius Brânzeu” Timișoara (https://bit.ly/2MkhmGD).
5.   JICU PETRE DAMIAN, 
Primar al Comunei Prăjești,  
Județul Bacău
CONFLICT DE INTERESE ADMINISTRATIV ȘI SESIZARE PARCHET
În exercitarea funcției de primar a încheiat acte juridice și a participat la emiterea de acte administrative care au produs, respectiv ar putea produce foloase materiale pentru un afin de gradul II, încălcând astfel dispozițiile art. 228, alin. (1), lit. a) din Ordonanța de Urgență nr. 57/2019 privind Codul administrativ, coroborate cu dispozițiile art. 70 și art. 71 din Legea nr. 161/2003.
 
De asemenea, Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău, Județul Bacău, cu privire la posibila încălcare de către JICU PETRE DAMIAN a dispozițiilor art. 301, alin. (1) din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal (în formele în vigoare până la data de 28.07.2017, respectiv începând cu data de 28.07.2017), întrucât în exercitarea atribuţiilor de primar a îndeplinit acte prin care s-au obținut foloase patrimoniale pentru un afin de gradul II (în temeiul acestor contracte și acte adminstrative, societatea în cadrul căreia afinul avea calitatea de unic asociat și administrator a încasat suma de 114.710,28 lei).
 
Având în vedere cele de mai sus, rezultă indicii privind săvârșirea infracțiunii de „conflict de interese penal”, respectiv „folosirea funcției pentru favorizarea unor persoane”, prevăzute de art. 301, alin. (1) din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal (în formele în vigoare până la data de 28.07.2017, respectiv începând cu data de 28.07.2017).
 
6. BERLESCU IULIAN,  
Primar al Comunei Berlești,  
Județul Gorj
SESIZARE PARCHET
Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu-Cărbunești, Județul Gorj, cu privire la posibila încălcare de către BERLESCU IULIAN, Primar al Comunei Berlești, Județul Gorj, a dispozițiilor art. 301 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal.
 
Astfel, în calitate de primar a emis o dispoziție în data de 10 august 2016 pentru aprobarea Regulamentului privind sporul pentru condiții vătămătoare și acordarea sporului în cuantum de 15% din salariul de bază angajaților primăriei, în baza căreia și-a creat un avantaj de natură patrimonială, la care nu era îndreptățit, conform prevederilor legale.
 
Având în vedere cele de mai sus, rezultă indicii privind săvârşirea infracţiunii de „folosire a funcției pentru favorizarea unor persoane”, prevăzută de art. 301 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal.
7.  SANDU MIHĂIȚĂ, 
Primar al Comunei Frăsinet,  
Județul Călărași
 
CONFLICT DE INTERESE ADMINISTRATIV
În perioada deținerii mandatului de primar a semnat, în data de 04 februarie 2019, Dispoziția și Contractul individual de muncă privind încadrarea soției acestuia într-o funcție contractuală de execuție în cadrul Primăriei și a avizat Fișa postului prin care au fost stabilite atribuțiile de serviciu ale soției sale.
 
Astfel, persoana evaluată a încălcat dispozițiile art. 70, art. 71 şi art. 76 din Legea nr. 161/2003, coroborate cu prevederile art. 75, lit. a) din Legea nr. 393/2004.
8.  BRATU ADRIAN, 
Consilier Local al Comunei Nicolae Bălcescu, Județul Călărași
CONFLICT DE INTERESE ADMINISTRATIV
În exercitarea mandatului de consilier local a participat și votat în data de 11 aprilie 2019 la adoptarea a două Hotărâri ale Consiliului Local, având un interes personal patrimonial în situațiile dezbătute.
 
Astfel, persoana evaluată a încălcat dispozițiile art. 70, art. 71 și art. 77 din Legea nr. 161/2003, coroborate cu dispozițiile art. 46, alin. (1) din Legea nr. 215/2001 (în vigoare până la data de 05.07.2019) și cu dispozițiile art. 75 și 77 din Legea nr. 393/2004 (în vigoare până la data de 05.07.2019).
 
9.  NEGOIȚĂ ȘTEFAN, 
fost Consilier Local în cadrul Consiliului Local al Comunei Independența, Județul Călărași
CONFLICT DE INTERESE ADMINISTRATIV
În exercitarea mandatului de consilier local a participat la deliberarea și adoptarea Hotărârii Consiliului Local din data de 13 iunie 2017 privind modificarea organigramei și a statului de funcții al personalului din aparatul de specialitate al primarului, prin care s-a aprobat crearea unui post de consilier personal cu contract individual de muncă, pe durata mandatului primarului, post care începând cu data de 17 iulie 2017 este ocupat de persoana evaluată.
 
Astfel, persoana evaluată a încălcat dispozițiile art. 70 și art. 77 din Legea nr. 161/2003, coroborate cu prevederile art. 75 și art. 77 din Legea nr. 393/2004 (în vigoare până la data de 05.07.2019) și ale art. 46 din Legea nr. 215/2001 (în vigoare până la data de 05.07.2019).
10.  MOGA SONIA-CARMEN, 
fost Consilier Local în cadrul Consiliului Local al Comunei Oarja, Județul Argeș
INCOMPATIBILITATE
În perioada 25 iunie 2016 – 08 februarie 2019 a deținut și exercitat simultan funcția de consilier local și calitatea de angajat cu contract individual de muncă în cadrul aparatului de specialitate al primarului, încălcând astfel dispozițiile art. 88, alin. (1), lit. c) din Legea nr. 161/2003.
 
 
Persoanele evaluate au fost informate despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază - de a fi asistate sau reprezentate de un avocat și de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. NEGOIȚĂ ȘTEFAN nu a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare.
 
Persoanele menționate au încălcat următoarele prevederi legale:
 
· art. 70 din Legea nr. 161/2003, potrivit căruia „Prin conflict de interese se înțelege situația în care persoana ce exercită o demnitate publică sau o funcție publică are un interes personal de natură patrimonială, care ar putea influența îndeplinirea cu obiectivitate a atribuțiilor care îi revin potrivit Constituției și altor acte normative”;
· art. 71 din Legea nr. 161/2003, potrivit căruia „Principiile care stau la baza prevenirii conflictului de interese în exercitarea demnităților publice și funcțiilor publice sunt: imparțialitatea, integritatea, transparența deciziei și supremația interesului public.”;
· art. 76, alin. (1) din Legea nr. 161/2003, potrivit căruia „Primarii și viceprimarii, primarul general și viceprimarii municipiului București sunt obligați să nu emită un act administrativ sau să nu încheie un act juridic ori să nu emită o dispoziție, în exercitarea funcției, care produce un folos material pentru sine, pentru soțul său ori rudele sale de gradul I.”;
· art. 77 din Legea nr. 161/2003, potrivit căruia „Conflictele de interese pentru președinții și vicepreședinții consiliilor județene sau consilierii locali și județeni sunt prevăzute la art. 46 din Legea administrației publice locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare.”;
· art. 88, alin. (1), lit. c) din Legea nr. 161/2003, potrivit căruia „Funcția de consilier local sau consilier județean este incompatibilă cu exercitarea următoarelor funcții sau calități: (…) c) calitatea de funcționar public sau angajat cu contract individual de muncă în aparatul propriu al consiliului local respectiv sau în aparatul propriu al consiliului județean ori al prefecturii din județul respectiv.”;
· art. 90 din Legea nr. 161/2003, potrivit căruia „(1) Consilierii locali și consilierii județeni care au funcția de președinte, vicepreședinte, director general, director, manager, administrator, membru al consiliului de administrație sau cenzor ori alte funcții de conducere, precum și calitatea de acționar sau asociat la societățile reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cu capital privat sau cu capital majoritar de stat ori cu capital al unei unități administrativ-teritoriale nu pot încheia contracte comerciale de prestări de servicii, de executare de lucrări, de furnizare de produse sau contracte de asociere cu autoritățile administrației publice locale din care fac parte, cu instituțiile sau regiile autonome de interes local aflate în subordinea ori sub autoritatea consiliului local sau județean respectiv ori cu societățile reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, înființate de consiliile locale sau consiliile județene respective. (2) Prevederile alin. (1) se aplică și în cazul în care funcțiile sau calitățile respective sunt deținute de soțul sau rudele de gradul I ale alesului local.”;
· art. 93, alin. (1) din Legea nr. 161/2003, potrivit căruia „(1) Prevederile art. 90 se aplică și persoanelor încadrate cu contract individual de muncă în aparatul propriu al consiliului local sau al consiliului județean ori la regiile autonome aflate sub autoritatea consiliilor respective sau la societățile înființate de consiliile locale sau consiliile județene respective.”;
· art. 94, alin. (2), lit. a și lit. c) din Legea nr. 161/2003, potrivit căruia „(2) Funcționarii publici nu pot deține alte funcții și nu pot desfășura alte activități, remunerate sau neremunerate, după cum urmează: a) în cadrul autorităților sau instituțiilor publice; (...) c) în cadrul regiilor autonome, societăților reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ori în alte unități cu scop lucrativ din sectorul public.”;
· art. 178, alin. (1), lit. c) și lit. g) din Legea nr. 95/2006, potrivit căruia „Funcția de manager persoană fizică este incompatibilă cu: (...) c) exercitarea oricărei activități sau oricărei altei funcții de manager, inclusiv cele neremunerate; (...) g) exercitarea funcției de membru în organele de conducere, administrare și control în societățile reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare.”;
· art. 46 din Legea nr. 215/2001 (în vigoare până la data de 05.07.2019), potrivit căruia „(1) Nu poate lua parte la deliberare şi la adoptarea hotărârilor consilierul local care, fie personal, fie prin soţ, soţie, afini sau rude până la gradul al patrulea inclusiv, are un interes patrimonial în problema supusă dezbaterilor consiliului local (...) (2) Hotărârile adoptate de consiliul local cu încălcarea dispoziţiilor alin. (1) sunt nule de drept. Nulitatea se constată de către instanţa de contencios administrativ. Acţiunea poate fi introdusă de orice persoană interesată.”;
· art. 75 din Legea nr. 393/2004 (în vigoare până la data de 05.07.2019), potrivit căruia „Aleșii locali au un interes personal într-o anumită problemă, dacă au posibilitatea să anticipeze că o decizie a autorității publice din care fac parte ar putea prezenta un beneficiu sau un dezavantaj pentru sine sau pentru: a) soț, soție, rude sau afini până la gradul al doilea inclusiv (...).”;
· art. 77, alin. (1) din Legea nr. 393/2004 (în vigoare până la data de 05.07.2019), potrivit căruia „(1) Consilierii județeni și consilierii locali nu pot lua parte la deliberarea și adoptarea de hotărâri dacă au un interes personal în problema supusă dezbaterii.”;
· art. 228, alin. (1), lit. a) din Ordonanța de Urgență nr. 57/2019 privind Codul administrativ, potrivit căruia „(1) Alesul local aflat în conflict de interese în condițiile prevăzute de cartea I titlul IV din Legea nr. 161/2003, cu modificările și completările ulterioare, are obligația să se abțină de la emiterea sau participarea la emiterea ori adoptarea actului administrativ, de la încheierea sau participarea la încheierea actului juridic respectiv, care ar putea produce un folos material pentru sine sau pentru: a) soț, soție sau rude ori afini până la gradul al II-lea inclusiv (...)”.
 „Fapta persoanei cu privire la care s-a constatat […] încălcarea obligațiilor legale privind conflictul de interese ori starea de incompatibilitate constituie abatere disciplinară și se sancționează potrivit reglementării aplicabile demnității, funcției sau activității respective […]”.
„Persoana […] față de care s-a constatat existența conflictului de interese ori starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică […] pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcția ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcție eligibilă, nu mai poate ocupa aceeași funcție pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului”.
Agenția Națională de Integritate își exercită atribuțiile cu respectarea principiilor legalității, confidențialității, imparțialității, independenței operaționale, celerității, bunei administrări, precum și al dreptului la apărare.

AGENȚIA NAȚIONALĂ DE INTEGRITATE

Related news: Back

11 966 706

DE DECLARATII DE AVERE SI INTERESE POT FI CONSULTATE PRIN PORTALUL A.N.I.

ultima actualizare 13.03.2024