COMUNICAT - Incompatibilitate – 2 persoane cu funcție de conducere din sistemul medical

31 mai 2019, 09:00

Agenția Națională de Integritate a constatat starea de incompatibilitate în cazul a două persoane cu funcție de conducere din sistemul medical, după cum urmează:

 

1. ZAHRA SALEM,
Director medical al Spitalului Municipal „Anghel Saligny” Fetești și Consilier Local în cadrul Consiliului Local al orașului Cernavodă,
Județul Constanța

INCOMPATIBILITATE

În perioada 11 iulie 2016 – 08 iunie 2018 a exercitat simultan funcția de director medical și calitatea de membru în Consiliul de Administrație al Spitalului Orașului Cernavodă, încălcând astfel dispozițiile art. 178, alin. (1), lit. c), coroborate cu dispozițiile art. 181, alin. (9) din Legea nr. 95/2006 (în vigoare până la 21 noiembrie 2016), precum și dispozițiile art. 178, alin. (1), lit. d), coroborate cu dispozițiile art. 181, alin. (9) din Legea nr. 95/2006 (în vigoare începând cu 22 noiembrie  2016).

2. REKA SEMMEL,
fost Șef al Laboratorului de Recuperare Medicină Fizică și Balneologie din cadrul Spitalului de Recuperare Cardiovasculară "Benedek Geza" Covasna,
 
Județul Covasna

INCOMPATIBILITATE

În perioada 22 noiembrie 2016 – 31 decembrie 2017 a exercitat simultan funcția de Șef Laborator recuperare fizică și balneologie în cadrul Spitalului de Recuperare Cardiovasculară „Dr. Benedek-Geza” Covasna și calitatea de administrator la o societate comercială, încălcând astfel dispoziţiile art. 178, alin. (1), lit. g) din Legea nr. 95/2006, coroborate cu dispoziţiile art. 185, alin. (15) din același act normativ.

 

 

 Persoanele evaluate au fost informate despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază - de a fi asistate sau reprezentate de un avocat și de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. ZAHRA SALEM nu a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare.

 

             Persoanele menționate au încălcat următoarele prevederi legale:


            ·  art. 178, alin. (1), lit. c) din Legea nr. 95/2006, în vigoare până la data de 21 noiembrie 2016 potrivit căruia „(1) Funcţia de manager persoană fizică este incompatibilă cu:
[…] c) exercitarea unei activități sau a unei funcții de membru în structurile de conducere ale unei alte unități spitalicești […];


            ·  art. 178, alin. (1), lit. d) și g) din Legea nr. 95/2006, potrivit căruia „(1) Funcţia de manager persoană fizică este incompatibilă cu:
[…] d) exercitarea unei activităţi sau a unei funcţii de membru în structurile de conducere ale unei alte unităţi spitaliceşti […] g) exercitarea funcţiei de membru în organele de conducere, administrare şi control în societăţile reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare”;

          · art. 181, alin. (9) din Legea nr. 95/2006, în vigoare până la data de 21 noiembrie 2016, potrivit căruia „(9) Dispozițiile art. 178 alin. (1) lit. b)-d) referitoare la incompatibilități și ale art. 178 alin. (2) referitoare la conflictul de interese se aplică și persoanelor care ocupă funcții specifice comitetului director. "

          
·  art. 181, alin. (9) din Legea nr. 95/2006, potrivit căruia „(9) Dispoziţiile art. 178 alin. (1) lit. b) - g) referitoare la incompatibilităţi, ale art. 178 alin. (2) referitoare la conflictul de interese şi ale art. 178 alin. (4) şi (5) se aplică în mod corespunzător şi persoanelor care ocupă funcţii specifice comitetului director."

         
           · art.
185, alin. (15) din Legea nr. 95/2006, potrivit căruia Dispoziţiile art. 178 alin. (1) lit. c), d), e) şi g) referitoare la incompatibilităţi şi ale art. 178 alin. (2) referitoare la conflictul de interese, sub sancţiunea rezilierii contractului de administrare şi a plăţii de despăgubiri pentru daunele cauzate spitalului, în condiţiile legii, se aplică şi şefilor de secţie, de laborator şi de serviciu medical din spitalele publice”.

„Fapta persoanei cu privire la care s-a constatat […] încălcarea obligațiilor legale privind […] starea de incompatibilitate constituie abatere disciplinară și se sancționează potrivit reglementării aplicabile demnității, funcției sau activității respective […]”.

„Persoana […] față de care s-a constatat […]  starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică […] pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcția ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcție eligibilă, nu mai poate ocupa aceeași funcție pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului”.

Agenția Națională de Integritate își exercită atribuțiile cu respectarea principiilor legalității, confidențialității, imparțialității, independenței operaționale, celerității, bunei administrări, precum și al dreptului la apărare.

 

 

AGENȚIA NAȚIONALĂ DE INTEGRITATE


Related news: Back

11 966 706

DE DECLARATII DE AVERE SI INTERESE POT FI CONSULTATE PRIN PORTALUL A.N.I.

ultima actualizare 13.03.2024