COMUNICAT - Incompatibilitate și conflict de interese administrativ – 5 funcţionari publici

20 aprilie 2018, 09:00
 
 
Agenția Națională de Integritate a constatat starea de incompatibilitate şi conflict de interese de natură administrativă în cazul a cinci foști și actuali funcționari publici, după cum urmează:
 
 
    1. PAVEL NUȚA GINA, director general al Direcției Generale Financiar-Administrativ din cadrul Consiliului Județean Caraș-Severin
 
INCOMPATIBILITATE
În perioada 01 noiembrie 2011 – 16 iulie 2015, a deținut și exercitat simultan funcția publică dedirector general al Direcției Generale Financiar-Administrativ în cadrul Consiliului Județean Caraș-Severin și pe cea de cenzor la societăți comerciale de interes public, încălcând astfel dispozițiile art. 94, alin. (2), lit. c) din Legea nr. 161/2003.
 
    2. VOICILĂ TEODORA, arhitect șef în cadrul Primăriei Municipiului Galați
 
CONFLICT DE INTERESE ADMINISTRATIV
În exercitarea demnității publice, având un interes personal de natură patrimonială, în calitate de arhitect șef în cadrul Primăriei Galați, a avizat/aprobat 36 proiecte pentru terțe persoane fizice și juridice care au fost întocmite de către S.C. Eumetria S.R.L., societate în cadrul căreia soțul persoanei evaluate a deținut și exercitat calitatea de Administrator/asociat, încălcând astfel dispozițiile art. 70, art. 71 şi art. 79, alin. (1), lit. a) și c) din Legea nr. 161/2003.
 
3. VOCILĂ GEORGE ADRIAN, fost comisar șef adjunct al Comisariatului Regional pentru Protecția Consumatorilor Regiunea Centru (Brașov) – Comisariaul Județean pentru Protecția Consumatorilor Brașov
 
INCOMPATIBILITATE
În perioada 07 ianuarie – 23 mai 2013, a deținut și exercitat simultan funcția publică de comisar șef adjunct al Comisariatului Regional pentru Protecția Consumatorilor Regiunea Centru (Brașov) și calitatea de membru în Consiliul de Administrație al S.C. Metrom Industrial Parc S.A. Brașov.
 
Totodată, în perioada 07 ianuarie – 01 noiembrie 2013, a deținut și exercitat simultan funcția publică de comisar șef adjunct al Comisariatului Regional pentru Protecția Consumatorilor Regiunea Centru (Brașov) și pe cea de administrator – membru în Consiliul de Administrație al Regiei Publice Locale a Pădurilor Măieruș S.A.
 
Astfel, persoana evaluată a încălcat astfel dispozițiile art. 94, alin. (1) și alin. (2), lit. c) din Legea nr. 161/2003.
 
    4. SANDU CRISTIAN MARIUS, expert în cadrul Direcției pentru Sport și Tineret a Municipiului București
 
INCOMPATIBILITATE
În perioada 06 august – 31 decembrie 2013, a deținut și exercitat simultan funcția publică de expert în cadrul Direcției pentru Sport și Tineret a Municipiului București și calitatea de prestator servicii în cadrul Clubului Sportiv Municipal București, încălcând astfel dispozițiile art. 94, alin. (1) și alin.(2), lit.a) din Legea nr. 161/2003.
 
    5. MORĂRAȘU SIMONA MARIANA, fost funcționar public în cadrul Primăriei comunei Codăești, Județul Vaslui
 
INCOMPATIBILITATE
În perioada 01 martie 2012 - 01 aprilie 2013, a exercitat funcţia de consilier juridic atât în cadrul Primăriei comunei Codăești, cât și în cadrul CANMI S.R.L., atribuțiile fiind în legătură directă cu cele exercitate ca funcționar public, încălcând astfel dispozițiile art. 96, alin. (1) din Legea nr. 161/2003.
 
 
Persoanele evaluate au fost informate despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază - de a fi asistate sau reprezentate de un avocat și de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris.VOCILĂ GEORGE ADRIAN nu a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare.

Persoanele menționate au încălcat următoarele prevederi legale: 
 
·  art. 70 din Legea nr.161/2003, potrivit căruia „Prin conflict de interese se înțelege situația în care persoana ce exercită o demnitate publică sau o funcție publică are un interes personal de natură patrimonială, care ar putea influența îndeplinirea cu obiectivitate a atribuțiilor care îi revin potrivit Constituției și altor acte normative”;
 
·  art. 71 din Legea nr.161/2003, potrivit căruia „Principiile care stau la baza prevenirii conflictului de interese în exercitarea demnităților publice și funcțiilor publice sunt: imparțialitate, integritate, transparența deciziei și supremația interesului public”;
 
·  art. 79, alin. (1), lit. a) și c) din Legea nr.161/2003, potrivit căruia „Funcţionarul public este în conflict de interese dacă se află în una dintre următoarele situaţii:  a) este chemat să rezolve cereri, să ia decizii sau să participe la luarea deciziilor cu privire la persoane fizice şi juridice cu care are relaţii cu caracter patrimonial […] c) interesele sale patrimoniale, ale soţului sau rudelor sale de gradul I pot influenţa deciziile pe care trebuie să le ia în exercitarea funcţiei publice”;
 
·  art. 94, alin. (1) și alin. (2), lit. a) și c) din Legea nr.161/2003, potrivit căruia „(1) Calitatea de funcţionar public este incompatibilă cu exercitarea oricărei alte funcţii publice sau calităţi decât cea în care a fost numit, precum şi cu funcţiile de demnitate public. (2)„Funcţionarii publici nu pot deţine alte funcţii şi nu pot desfăşura alte activităţi, remunerate sau neremunerate, după cum urmează: a) în cadrul autorităţilor sau instituţiilor publice […] c) în cadrul regiilor autonome, societăţilor comerciale ori în alte unităţi cu scop lucrativ din sectorul public”;
 
·  art. 96, alin. (1) din Legea nr. 161/2003, potrivit căruia „Funcţionarii publici, funcţionarii publici parlamentari şi funcţionarii publici cu statut special pot exercita funcţii sau activităţi în domeniul didactic, al cercetării ştiinţifice, al creaţiei literar-artistice. Funcţionarii publici, funcţionarii publici parlamentari şi funcţionarii publici cu statut special pot exercita funcţii în alte domenii de activitate din sectorul privat, care nu sunt în legătură directă sau indirectă cu atribuţiile exercitate ca funcţionar public, funcţionar public parlamentar sau funcţionar public cu statut special, potrivit fişei postului”.
 
 „Fapta persoanei cu privire la care s-a constatat […] încălcarea obligațiilor legale privind conflictul de interese ori starea de incompatibilitate constituie abatere disciplinară și se sancționează potrivit reglementării aplicabile demnității, funcției sau activității respective […]”.
 
„Persoana […] față de care s-a constatat existența conflictului de interese ori starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică […] pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcția ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcție eligibilă, nu mai poate ocupa aceeași funcție pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului”.
Agenția Națională de Integritate își exercită atribuțiile cu respectarea principiilor legalității, confidențialității, imparțialității, independenței operaționale, celerității, bunei administrări, precum și al dreptului la apărare.
 
 
AGENȚIA NAȚIONALĂ DE INTEGRITATE
 
 

Related news: Back

11 966 706

DE DECLARATII DE AVERE SI INTERESE POT FI CONSULTATE PRIN PORTALUL A.N.I.

ultima actualizare 13.03.2024