Comunicat privind constatarea stării de incompatibilitate

20 octombrie 2009, 13:11

Agenţia Naţională de Integritate, în baza prevederilor Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, republicată, a constatat faptul că domnul BANU GHEORGHE DOREL s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 16.01.2009 – 05.02.2009, întrucât a deținut simultan atât funcția de Director adjunct în cadrul Oficiului Județean de Plăți pentru Dezvoltarea Rurală și Pescuit Covasna, cât și pe cea de Subprefect al Județului Covasna.

La data de 18.05.2009, Agenția a fost sesizată cu privire la posibila încălcare de către domnul BANU GHEORGHE DOREL a dispozițiilor legale privind regimul juridic al incompatibilităților.

Procedura de înștiințare, așa cum este prevăzută de Legea nr. 144/2007, republicată, a fost îndeplinită în baza mandatului poștal (confirmare de primire din data de 02.07.2009) prin care domnul BANU GHEORGHE DOREL a fost informat despre declanșarea procedurii de verificare a respectării dispozițiilor legale privind completarea și depunerea declarațiilor de avere și de interese și regimul juridic al incompatibilităților.

În urma analizării datelor înscrise în declarațiile de avere și de interese completate și depuse de către acesta, precum și a informațiilor transmise de către instituțiile competente, s-a constatat faptul că domnul BANU GHEORGHE DOREL, deşi a făcut parte din categoria persoanelor care au obligaţia respectării dispoziţiilor legale privind regimul juridic al incompatibilităţilor, acesta a deţinut simultan, în perioada 16.01.2009 – 05.02.2009, atât funcția de Director adjunct în cadrul Oficiului Județean de Plăți pentru Dezvoltarea Rurală și Pescuit Covasna, cât și pe cea de Subprefect al Județului Covasna.

În conformitate cu prevederile legale, s-a dispus comunicarea actului de constatare Oficiului Județean de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit Covasna, respectiv, Instituției Prefectului din Județul Covasna pentru luarea măsurilor legale care se impun după rămânerea definitivă a acestuia.

Activitatea de verificare a averii dobândite în perioada exercitării mandatelor sau a îndeplinirii funcţiilor ori demnităţilor publice, după caz, a conflictelor de interese şi a incompatibilităţilor este supusă controlului judecătoresc. Agenţia îşi exercită atribuţiile cu respectarea principiilor legalităţii, imparţialităţii, independenţei, celerităţii, dreptului la apărare şi bunei administrări.

Verificările au fost suspendate până la soluționarea cauzei de către organul judiciar.

AGENŢIA NAŢIONALĂ DE INTEGRITATE, 20 octombrie 2009


Related news: Back

11 966 706

DE DECLARATII DE AVERE SI INTERESE POT FI CONSULTATE PRIN PORTALUL A.N.I.

ultima actualizare 13.03.2024