Comunicat privind sesizarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1

19 octombrie 2009, 15:31

Agenţia Naţională de Integritate, în baza prevederilor Legii 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, republicată, a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, Municipiul București, în vederea efectuării de cercetări cu privire la săvârșirea de către domnul BECHEANU MIHAI BOGDAN, fost Consilier general al Consiliului General al Municipiului București, actual Președinte al Consiliului de Administrație al Regiei Autonome de Distribuție a Energiei Termice București (R.A.D.E.T.), a infracțiunii de fals în declarații, prevăzută și pedepsită de art. 292, Cod Penal.

Ca urmare a nedepunerii declarațiilor de avere și de interese în termenele prevăzute de lege, domnul  BECHEANU MIHAI BOGDAN a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 500 Lei, iar procedura de control a fost declanșată din oficiu, în conformitate cu prevederile art. 54, alin. (1) din Legea nr. 144/2007, republicată.

Procedura de înştiinţare a fost îndeplinită în conformitate cu prevederile Legii nr. 144/2007, republicată, domnul BECHEANU MIHAI BOGDAN fiind informat despre declanşarea procedurii de verificare a respectării dispoziţiilor legale privind completarea şi depunerea declaraţiilor de avere şi de interese, precum şi cu privire la drepturile sale de a lua cunoştinţă de actele şi lucrările dosarului, de a fi asistat sau reprezentat de avocat şi de a prezenta orice elemente justificative pe care le consideră necesare.

Urmare a analizării datelor din declaraţiile de avere şi de interese şi a comparării acestora cu informaţiile puse la dispoziție de instituţiile competente, s-a constatat faptul că domnul BECHEANU MIHAI BOGDAN nu a menționat în declarațiile de avere și de interese depuse pentru anii fiscali 2007 și 2008, calitatea de asociat la S.C. ASCM S.A. și  calitățile de asociat și administrator la S.C. ALDECO ART S.R.L. De asemenea, datele înscrise în declarațiile de avere, referitoare la veniturile obținute de către domnul BECHEANU MIHAI BOGDAN în anii fiscali 2007, 2008, sunt incomplete și inexacte.

Având în vedere existența indiciilor temeinice privind săvârşirea de către domnul BECHEANU MIHAI BOGDAN a infracţiunii de fals în declaraţii, prevăzută şi pedepsită de art. 292, Cod Penal, asupra căreia doar organele judiciare au competenţa de a se pronunţa, s-a dispus sesizarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, București.

Activitatea de verificare a averii dobândite în perioada exercitării mandatelor sau a îndeplinirii funcţiilor ori demnităţilor publice, după caz, a conflictelor de interese şi a incompatibilităţilor este supusă controlului judecătoresc. Agenţia îşi exercită atribuţiile cu respectarea principiilor legalităţii, imparţialităţii, independenţei, celerităţii, dreptului la apărare şi bunei administrări.

Verificările au fost suspendate până la soluționarea cauzei de către organul judiciar.

AGENŢIA NAŢIONALĂ DE INTEGRITATE, 19 octombrie 2009


Related news: Back

11 966 706

DE DECLARATII DE AVERE SI INTERESE POT FI CONSULTATE PRIN PORTALUL A.N.I.

ultima actualizare 13.03.2024