Comunicat privind rămânerea definitivă a actului de constatare emis de către A.N.I.

19 octombrie 2009, 14:53

Agenția Națională de Integritate, în conformitate cu prevederile Legii nr. 144/2007, republicată, a postat pe pagina de Internet (www.integritate.eu), la secțiunea ACTE DE CONSTATARE, actul de constatare, datat 26.06.2009, prin care s-a constatat starea de incompatibilitate a domnului DANCIU PETRU MARIUS, Consilier județean în cadrul Consiliului Județean Bacău.

La data de 16.07.2009, actul de constatare privindu-l pe domnul DANCIU PETRU MARIUS a rămas definitiv prin nedepunerea contestației în termenul prevăzut de art. 48, alin. (2) din Legea nr. 144/2007, republicată. Actul a fost comunicat, în termen de 10 zile, organelor care aplică sancțiuni disciplinare sau care dispun revocarea, destituirea, ori eliberarea din funcție.

Astfel, prin Hotărârea nr. 156/30.09.2009, Consiliului Județean Bacău a luat act de încetarea de drept a mandatului de consilier județean al domnului DANCIU PETRU MARIUS, locul acestuia declarându-se vacant.

Conform prevederilor legale, „fapta persoanei cu privire la care s-a constatat starea de incompatibilitate constituie temei pentru eliberarea din funcţie sau, după caz, constituie abatere disciplinară şi se sancţionează potrivit reglementării aplicabile demnităţii, funcţiei sau activităţii respective”.

De asemenea, potrivit art. 47, alin. (3) din Legea nr. 144/2007, „persoana eliberată sau destituită din funcţie este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică dintre cele prevăzute la art. 39, cu excepţia celor elective, pe o perioadă de până la 3 ani de la data eliberării sau destituirii din funcţia sau demnitatea publică respectivă”.

Precizăm faptul că Agenția Națională de Integritate a constatat că domnul DANCIU PETRU MARIUS s-a aflat în stare de incompatibilitate, întrucât a deținut atât funcția de Consilier județean în cadrul Consiliului Județean Bacău, cât și calitățile de administrator și membru în Consiliul de Administrație la S.C. COMPANIA DE APĂ BACĂU S.A.

Potrivit art. 50 din Legea nr. 144/2007, republicată, ”actul rămas definitiv, prin care se constată caracterul nejustificat al averii sau al unei părţi din aceasta ori prin care se constată conflictul de interese ori starea de incompatibilitate, se publică pe pagina de internet a Agenţiei şi se comunică, în termen de 10 zile, organelor care aplică sancţiuni disciplinare sau care dispun revocarea, destituirea ori eliberarea din funcţie, precum şi organelor fiscale competente”.

Incompatibilităţile privind demnităţile publice şi funcţiile publice sunt cele reglementate de Constituţie, de legea aplicabilă autorităţii sau instituţiei publice în care persoanele ce exercită o demnitate publică sau o funcţie publică îşi desfăşoară activitatea, precum şi de dispozițiile Legii nr. 161/2003, cu modificările și completările ulterioare.

AGENŢIA NAŢIONALĂ DE INTEGRITATE, 19 octombrie 2009


Related news: Back

11 966 706

DE DECLARATII DE AVERE SI INTERESE POT FI CONSULTATE PRIN PORTALUL A.N.I.

ultima actualizare 13.03.2024