Comunicat privind sesizarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pucioasa

22 septembrie 2009, 16:59

Agenţia Naţională de Integritate, în baza prevederilor Legii 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, republicată, a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Pucioasa, în vederea efectuării de cercetări cu privire la săvârșirea de către domnul ANA GHEORGHE, Preşedinte al Consiliului Judeţean Dâmboviţa, în perioada iunie 2004 – iunie 2008, a infracțiunii de fals în declarații, prevăzută și pedepsită de art. 292, Cod Penal.

Agenția Naţională de Integritate a fost sesizată de către Ziarul „ZIUA” cu privire la faptul că declaraţia de avere a domnului ANA GHEORGHE, Preşedinte al Consiliului Judeţean Dâmboviţa în perioada iunie 2004 – iunie 2008, conţine date incomplete şi inexacte.

Conform prevederilor art. 41, alin. (1), pct. 28 din Legea nr. 144/2007, republicată, aleşii locali au obligaţia declarării averii şi a intereselor.

De asemenea, conform prevederilor art. 44, alin. (2) din acelaşi act normativ, „persoanele prevăzute de lege au obligaţia să depună sau să actualizeze declaraţiile de avere şi de interese anual, cel mai târziu la data de 15 iunie, pentru anul fiscal anterior”.

Procedura de înştiinţare, aşa cum este prevăzută de Legea nr. 144/2007, republicată, a fost îndeplinită în baza mandatului poştal (cu confirmare de primire), din data de 16.07.2009, prin care domnul ANA GHEORGHE  a fost informat despre declanşarea procedurii de verificare a respectării dispoziţiilor legale privind completarea şi depunerea declaraţiilor de avere şi de interese, precum şi cu privire la drepturile sale de a lua cunoştinţă de actele şi lucrările dosarului, de a fi asistat sau reprezentat de avocat şi de a prezenta orice elemente justificative pe care le consideră necesare.

În urma analizării datelor şi informaţiilor primite de la instituţiile abilitate şi a comparării acestora cu datele menţionate în declaraţiile de avere şi de interese ale domnului ANA GHEORGHE din perioada 2005-2008, trimise de Consiliul Judeţean Dâmboviţa, în urma solicitării noastre, au rezultat următoarele:

1. Domnul ANA GHEORGHE a vândut, în anul 2004, pachetul de acţiuni pe care îl deţinea la S.C START S.A, pentru suma de 1,45 miliarde lei, doamnei Marinescu Sofia Gabriela;

2. Tot în contractul de cesiune se face menţiunea că preţul cesiunii este de 1.447.475.000 lei, iar plata se va efectua eşalonat, după cum urmează:

Rata I – suma de 200.000.000 lei se va achita până la data de 31.12.2004;

Rata a II-a – suma de  300.000.000 lei se va achita până la data de 31.12.2005;

Rata a III-a – suma de  400.000.000 lei se va achita până la data de 31.12.2006;

Rata a IV-a – suma de  547.475.000 lei se va achita până la data de 31.12.2007;

3. În anul 2005, au fost depuse două declaraţii de avere, respectiv la data de 05.05.2005 şi 31.12.2005. La rubrica „venituri din alte surse”, dl. ANA GHEORGHE a menţionat că a realizat, în anul 2005, un venit în sumă de 4.918.696 lei, fără a specifica sursa de unde provine acestă sumă;

4. Conform primei rate din contractul de cesiune, care avea ca termen scadent data de  31.12.2004, d-nul Ana Gheorghe a încasat suma de 200.000.000 lei, sumă care nu se regăseşte în cele două declaraţii de avere;

5. În declaraţia de avere, înregistrată la Registratura Consiliului Judeţean Dâmboviţa cu nr. 10465/29.12.2006, nu există menţiuni cu privire la venitul realizat în anul fiscal anterior, respectiv 2005, venit realizat din rata a II-a din preţul cesiunii, şi anume suma de 300.000.000 lei;

6. În anul 2007, d-nul Ana Gheorghe şi-a depus declaraţia de avere la data de 10 ianuarie 2007, fără a face referire la suma încasată la data de 31.12.2006, în valoare de 400.000.000 lei şi care reprezintă rata nr. III din preţul cesiunii, aşa cum este prevăzut în contractul de cesiune nr. 421/22.06.2004;

7. Rata nr. IV din preţul cesiunii, în valoare de 547.4475.000 lei şi care avea ca termen scadent data de  31.12.2007, nu a fost menţionată în cele două declaraţii de avere înregistrate la data de 10.01.2008 şi 22.07.2008.

Având în vedere faptul că aspectele menţionate anterior constituie indicii temeinice privind săvârşirea de către domnul ANA GHEORGHE a infracţiunii de fals în declaraţii, prevăzută şi pedepsită de art. 292, Cod Penal, asupra căreia doar organele judiciare au competenţa de a se pronunţa, s-a dispus sesizarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pucioasa.

Activitatea de verificare a averii dobândite în perioada exercitării mandatelor sau a îndeplinirii funcţiilor ori demnităţilor publice, după caz, a conflictelor de interese şi a incompatibilităţilor este supusă controlului judecătoresc. Agenţia îşi exercită atribuţiile cu respectarea principiilor legalităţii, imparţialităţii, independenţei, celerităţii, dreptului la apărare şi bunei administrări.

Verificările au fost suspendate până la soluționarea cauzei de către organul judiciar.

AGENŢIA NAŢIONALĂ DE INTEGRITATE, 22 septembrie 2009


Related news: Back

11 966 706

DE DECLARATII DE AVERE SI INTERESE POT FI CONSULTATE PRIN PORTALUL A.N.I.

ultima actualizare 13.03.2024