Comunicat - incompatibilitate, conflict de interese, fals în declarații - doi primari

18 iunie 2013, 09:57

Agenția Națională de Integritate a constatat existența stării de incompatibilitate și săvârșirea infracțiunii de fals în declarații în cazul lui MORĂRESCU COSTEL (Primar al Comunei Filipeștii de Pădure, Jud. Prahova). Agenția a mai constatat existența conflictului de interese administrativ și a stării de incompatibilitate în cazul lui VANCEA ȘTEFAN (Primar al Comunei Caraula, Jud. Dolj).

Starea de incompatibilitate și cea de conflict de interese au intervenit ca urmare a exercitării simultane a mai multor funcții și calități, precum și a emiterii unor acte administrative de pe urma cărora au existat foloase materiale pentru persoanele evaluate, contrar prevederilor legale, astfel:

1) MORĂRESCU COSTEL se află în stare de incompatibilitate începând cu data de 28.03.2011, întrucât exercită, simultan, funcția de Primar al Comunei Filipeștii de Pădure, Jud. Prahova, calitatea de reprezentant persoană juridică - Președinte al Adunării Generale a Asociaților în cadrul S.C. Servicii Apă, Canal, Salubritate Filipeștii de Pădure S.R.L., precum și funcția de membru în Consiliul de administrație al Grupului Școlar / Liceului Teoretic Filipeștii de Pădure. Astfel, MORĂRESCU COSTEL nu a respectat dispozițiile art. 87, alin. (1), lit. d), e) și f) din Legea nr. 161/2003, potrivit cărora „Funcţia de primar [...] este incompatibilă cu funcţia de preşedinte […] membru al consiliului de administraţie [...] societăţile comerciale [...] funcţia de preşedinte [...]  al adunărilor generale ale [...]  asociaţilor la o societate comercială [...] funcţia de reprezentant al unităţii administrativ-teritoriale în adunările generale ale societăţilor comerciale de interes local [...]”. 

Totodată, MORĂRESCU COSTEL nu a menționat în declarațiile de interese din 14 iunie 2011 și 20 aprilie 2012, calitatea de Președinte al A.G.A. - S.C. Servicii Apă, Canal, Salubritate Filipeștii de Pădure S.R.L, încălcând, astfel, dispozițiile art. 292 din Codul Penal al României, potrivit cărora „Declararea necorespunzătoare adevărului, făcută unui organ sau instituţii de stat ori unei alte unităţi publice, în vederea producerii unei consecinţe juridice, pentru sine sau pentru altul, atunci când, potrivit legii ori împrejurărilor, declaraţia făcută serveşte pentru producerea acelei consecinţe, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă”. Agenția a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpina cu privire la existența indiciilor referitoare la săvârșirea de către MORĂRESCU COSTEL a infracțiunii de fals în declarații.

2) VANCEA ȘTEFAN s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 20 iunie 2008 – 20 aprilie 2012, întrucât  a deținut, simultan, atât funcția de Primar al Comunei Caraula, Jud. Dolj, cât și funcția de administrator al societăților comerciale VANAMY COM S.R.L. și RV SAT S.R.L. Astfel, VANCEA ȘTEFAN a încălcat dispozițiile art. 87, alin. (1), lit. d) din Legea nr. 161/2003, potrivit cărora „Funcţia de primar [...] este incompatibilă cu [...]  funcția de [...] administrator [...] la societățile comerciale”.

Totodată, în timpul exercitării mandatului 2008-2012, s-au identificat elemente în sensul existenţei unui conflict de interese, ca urmare a emiterii, încheierii, întocmirii și supunerii spre aprobare de către VANCEA ȘTEFAN, în calitatea sa de Primar al Comunei Caraula, a mai multor acte administrative de pe urma cărora a beneficiat de foloase materiale. Astfel, VANCEA ȘTEFAN a încălcat și dispozițiile art. 76 din Legea nr. 161/2003, potrivit cărora „Primarii [...] sunt obligaţi să nu emită un act administrativ sau să nu încheie un act juridic ori să nu emită o dispoziţie, în exercitarea funcţiei, care produce un folos material pentru sine [...]”.

Persoanele evaluate au fost informate despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază – de a fi asistați sau reprezentați de un avocat şi de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris.  Dintre aceștia, doar MORĂRESCU COSTEL a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare.

Fapta persoanei cu privire la care s-a constatat […] încălcarea obligaţiilor legale privind conflictul de interese ori starea de incompatibilitate constituie abatere disciplinară şi se sancţionează potrivit reglementării aplicabile demnităţii, funcţiei sau activităţii respective […].

„Persoana […] față de care s-a constatat existenţa conflictului de interese ori starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică  […]  pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcția ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcție eligibilă, nu mai poate ocupa aceeași funcție pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului”.

Agenţia Naţională de Integritate îşi exercită atribuţiile cu respectarea principiilor legalității, confidenţialității, imparţialității, independenţei operaţionale, celerității, bunei administrări, precum şi al dreptului la apărare.

AGENȚIA NAȚIONALĂ DE INTEGRITATE, 18 iunie 2013


Related news: Back

11 966 706

DE DECLARATII DE AVERE SI INTERESE POT FI CONSULTATE PRIN PORTALUL A.N.I.

ultima actualizare 13.03.2024