Comunicat privind constatarea stării de incompatibilitate, în cazul lui ARISTOTEL ADRIAN CĂNCESCU

24 aprilie 2013, 16:05

Agenția Națională de Integritate a constatat, în urma procedurilor de evaluare, încălcarea legislației privind regimul juridic al incompatibilităților de către ARISTOTEL ADRIAN CĂNCESCU, Președintele Consiliului Județean Brașov.

Sub aspect procedural, au fost îndeplinite cerințele Legii nr. 176/2010, referitoare la înștiințarea persoanelor evaluate, ARISTOTEL ADRIAN CĂNCESCU fiind informat, la 04.03.2013, 07.03.2013 și 26.03.2013, despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază – de a fi asistat sau reprezentat de un avocat şi de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. La data de 12.04.2013, ARISTOTEL ADRIAN CĂNCESCU a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere.

În urma evaluărilor efectuate, s-a constatat faptul că ARISTOTEL ADRIAN CĂNCESCU se află în stare de incompatibilitate începând cu data de 29.05.2009, întrucât deține, simultan, atât funcția de Președinte al Consiliului Județean Brașov, cât și calitatea de reprezentant al Județului Brașov în Adunarea Generală a Acționarilor în cadrul S.C. APĂ CANAL S.A. Sibiu, încălcând, astfel, dispozițiile art. 87, alin. (1), lit. f) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, cu modificările şi completările ulterioare.

Menționăm ca jurisprudență relevantă în materie, rapoarte care au avut același obiect de evaluare, Sentințele Civile din 21.11.2012 - nr. 528/CA, nr. 529/CA, 532/CA, respectiv Sentința Civilă nr. 557/CA din 03.12.2012, privind mai mulți aleși locali (în categoria cărora intră și președinții de consilii județene), emise de Curtea de Apel Constanța, prin care s-a reținut existența stării de incompatibilitate în sensul art. 87, alin. (1), lit. f) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, cu modificările şi completările ulterioare.

ARISTOTEL ADRIAN CĂNCESCU exercită, în prezent, al doilea mandat consecutiv de Președinte al Consiliului Județean Brașov (2008 – 2012, respectiv, 2012 – prezent).

Prin Hotărârea Consiliului Județean Brașov nr. 121/29.05.2009, se aprobă participarea Județului Brașov, prin Consiliul Județean Brașov, cu capital la S.C. APĂ CANAL S.A. SIBIU, persoana juridică română înființată ca societate comercială pe acțiuni, de interes local. De asemenea, prin hotărârile C.J. Brașov nr. 121/29.05.2009 și nr. 152/29.10.2012, se aprobă numirea lui ARISTOTEL ADRIAN CĂNCESCU ca reprezentant al Județului Brașov în Adunarea Generală a Acționarilor a S.C. APĂ CANAL S.A. SIBIU.

Astfel, au fost identificate elemente în sensul încălcării legislației privind regimul juridic al incompatibilităților, deoarece, potrivit dispozițiilor art. 87, alin. (1), lit. f) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, cu modificările şi completările ulterioare, „Funcţia de (…) preşedinte şi vicepreşedinte al consiliului judeţean este incompatibilă cu (…) funcţia de reprezentant al unităţii administrativ-teritoriale în adunările generale ale societăţilor comerciale de interes local sau de reprezentant al statului în adunarea generală a unei societăţi comerciale de interes naţional”.

„Persoana (...) față de care s-a constatat (...) starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică (...) pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcția ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcție eligibilă, nu mai poate ocupa aceeași funcție pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului”.

În cazul în care persoana nu mai ocupă o funcție sau o demnitate publică la data constatării stării de incompatibilitate, interdicția de 3 ani operează, potrivit legii, de la data rămânerii definitive a raportului de evaluare, respectiv a rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii judecătorești de confirmare a existenței unei stări de incompatibilitate.

Persoana care face obiectul evaluării poate contesta raportul de evaluare a incompatibilității, în termen de 15 zile de la primirea acestuia, la instanța de contencios administrativ.

Agenţia Naţională de Integritate îşi exercită atribuţiile cu respectarea principiilor legalității, confidenţialității, imparţialității, independenţei operaţionale, celerității, bunei administrări, precum şi al dreptului la apărare.

AGENȚIA NAȚIONALĂ DE INTEGRITATE, 24 aprilie 2013


Related news: Back

11 984 354

DE DECLARATII DE AVERE SI INTERESE POT FI CONSULTATE PRIN PORTALUL A.N.I.

ultima actualizare 15.04.2024