Comunicat privind constatarea stării de incompatibilitate, în cazul lui BARBU STĂNICA

5 aprilie 2013, 14:25

Agenția Națională de Integritate a constatat, în urma procedurilor de evaluare, încălcarea legislației privind regimul juridic al incompatibilităților de către BARBU STĂNICA, Director executiv adjunct al Direcției Economice a Casei Județene de Pensii Brașov.

Sub aspect procedural, au fost îndeplinite cerințele Legii nr. 176/2010, referitoare la înștiințarea persoanelor evaluate, BARBU STĂNICA fiind informată, la datele de 20.01.2012, 19.03.2012 și 26.10.2012, despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază – de a fi asistată sau reprezentată de un avocat şi de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris.

În urma evaluărilor efectuate, s-a constatat faptul că BARBU STĂNICA s-a aflat în stare de incompatibilitate, întrucât a deținut simultan mai multe funcții și calități, contrar prevederilor art. 94, alin. (2), lit. c) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, după cum urmează:

- Director coordonator adjunct la Casa Județeană de Pensii Brașov și cenzor la S.C. RIAL S.R.L., în perioada 27.10.2009 – 14.01.2010,

- funcționar public (Șef seviciu plăți prestații, respectiv, Director executiv adjunct la Casa Județeană de Pensii Brașov) și cenzor la S.C. RIAL S.R.L., în perioada 01.09.2010 – prezent.

Începând cu data de 27.10.2009 și până în prezent, BARBU STĂNICA a deținut în cadrul Casei Județene de Pensii Brașov următoarele funcții de conducere: Director coordonator adjunct (27.10.2009 – 12.07.2010), Șef Seviciu Plăți Prestații (01.09.2010 – 28.10.2010), Director executiv adjunct, cu caracter temporar (28.10.2010 – 22.09.2011), Director executiv adjunct (22.09.2011 – prezent).

BARBU STĂNICA deține începând cu data de 01.05.2005 funcția de cenzor în cadrul S.C. RIAL S.R.L., societate comercială din sectorul public, având de la data înființării și până în prezent asociat unic Consiliul Local al Municipiului Brașov, Jud. Brașov.
Astfel, au fost identificate elemente în sensul încălcării legislației privind regimul juridic al incompatibilităților, deoarece, potrivit dispozițiilor art. 94, alin. (2), lit.c) din Legea nr. 161/2003, „Funcționarii publici nu pot deține alte funcții și nu pot desfășura alte activități, remunerate sau neremunerate (...) în cadrul regiilor autonome, societăților comerciale ori în alte unități cu scop lucrativ din sectorul public”.

Persoana față de care s-a constatat starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică, cu excepția celor electorale, pe o perioadă de 3 ani.

În cazul în care persoana nu mai ocupă o funcție sau o demnitate publică la data constatării stării de incompatibilitate, interdicția de 3 ani operează, potrivit legii, de la data rămânerii definitive a raportului de evaluare, respectiv, a rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii judecătorești de confirmare a existenței unei stări de incompatibilitate.

Persoana care face obiectul evaluării poate contesta raportul de evaluare a incompatibilității, în termen de 15 zile de la primirea acestuia, la instanța de contencios administrativ.

Agenţia Naţională de Integritate îşi exercită atribuţiile cu respectarea principiilor legalității, confidenţialității, imparţialității, independenţei operaţionale, celerității, bunei administrări, precum şi al dreptului la apărare.

AGENȚIA NAȚIONALĂ DE INTEGRITATE, 5 aprilie 2013


Related news: Back

11 966 706

DE DECLARATII DE AVERE SI INTERESE POT FI CONSULTATE PRIN PORTALUL A.N.I.

ultima actualizare 13.03.2024