Comunicat privind sesizarea Parchetului și constatarea stării de incompatibilitate

24 august 2009, 12:57

Agenţia Naţională de Integritate, în baza prevederilor Legii nr. 144/2007, cu modificările și completările ulterioare, a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Municipiului Târgu Mureș, în vederea efectuării de cercetări cu privire la săvârşirea de către domnul BENEDEK IMRE SANDOR, Consilier județean în cadrul Consiliului Judeţean Mureș, a infracţiunii de fals în declaraţii, prevăzută şi pedepsită de art. 292, Cod Penal. De asemenea, Agenția Națională de Integritate a constatat starea de incompatibilitate în care s-a aflat domnul BENEDEK IMRE SANDOR în perioada 2006 – 29.01.2009, întrucât a deținut atât funcția de Consilier județean în cadrul Consiliului Județean Mureș, cât și pe cea de administrator al unei societăți comerciale.

Agenția a declanșat din oficiu procedura de control în cazul domnului BENEDEK IMRE SANDOR ca urmare a faptului că acesta și-a depus declarațiile de avere și de interese cu nerespectarea termenului prevăzut de art. 42, alin. (2) din Legea nr. 144/2007, cu modificările și completările ulterioare.

În urma analizării datelor înscrise în declarațiile de avere și de interese completate de către acesta în anul 2005 și anul 2008 și a comparării acestora cu informațiile solicitate instituțiilor competente, au rezultat indicii temeinice privind săvârșirea infracțiunii de fals în declarații, prevăzută și pedepsită de art. 292, Cod Penal, întrucât domnul BENEDEK IMRE SANDOR, Consilier județean în cadrul Consiliului Județean Mureș în mandatele 2004-2008 și 2008-2012, nu și-a declarat calitatea de asociat pe care o deține la societățile comerciale CARIT SAN S.R.L. și MILK PROD S.R.L, motiv pentru care s-a dispus sesizarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Municipiului Mureș.

În urma verificărilor efectuate, s-a constatat și existența stării de incompatibilitate în cazul domnului BENEDEK IMRE SANDOR, întrucât acesta a deținut atât funcția de Consilier județean în cadrul Consiliului Județean Mureș (în perioada 2004 – 29.01.2009, dată la care i-a încetat de drept mandatul de consilier județean), cât și funcția de administrator la S.C. LOCATIV S.A. (începând cu anul 2006).

Potrivit prevederilor art. 88, alin. (1) și (2) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, cu modificările și completările ulterioare, ”Funcția de consilier local sau consilier județean este incompatibilă cu funcția de președinte, vicepreședinte, director general, manager, asociat, administrator, membru al consiliului de administrare sau cenzor la regiile autonome și societățile comerciale de interes local înființate sau aflate sub autoritatea consiliului local ori a consiliului județean respectiv sau la regiile autonome și societățile comerciale de interes național care își au sediul sare care dețin filiale în unitatea administrativ teritorială respectivă”.

Potrivit prevederilor art. 47, alin. (3) din Legea nr. 144/2007, cu  modificările  şi  completările  ulterioare, “fapta persoanei cu privire la care s-a constatat starea de incompatibilitate constituie temei pentru eliberarea din funcţie sau, după caz, constituie abatere disciplinară şi se sancţionează potrivit reglementărilor aplicabile demnităţii, funcţiei sau activităţii respective”.

“În termen de 15 zile de la data comunicării actului de constatare a conflictului de interese sau a stării de incompatibilitate, persoana verificată poate face contestaţie”, conform prevederilor legale.

Activitatea de verificare a averii dobândite în perioada exercitării mandatelor sau a îndeplinirii funcţiilor ori demnităţilor publice, după caz, a conflictelor de interese şi a incompatibilităţilor este supusă controlului judecătoresc. Agenţia îşi exercită atribuţiile cu respectarea principiilor legalităţii, imparţialităţii, independenţei, celerităţii, dreptului la apărare şi bunei administrări.

Verificările au fost suspendate până la soluţionarea cauzei de către organul judiciar.

AGENŢIA NAŢIONALĂ DE INTEGRITATE, 24 august 2009


Related news: Back

11 966 706

DE DECLARATII DE AVERE SI INTERESE POT FI CONSULTATE PRIN PORTALUL A.N.I.

ultima actualizare 13.03.2024