Comunicat - conflict de interese în materie administrativă - CORNEA VICTORA DUMITRU

22 martie 2013, 10:38

Agenția Națională de Integritate a constatat, în urma procedurilor de evaluare, încălcarea regimului juridic al conflictului de interese în materie administrativă de către CORNEA VICTORA DUMITRU, Primar al Comunei Albeni, Județul Gorj.

(conform prevederilor Legii nr. 161 din 19 aprilie 2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, “prin conflict de interese se înţelege situaţia în care persoana ce exercită o demnitate publică sau o funcţie publică are un interes personal de natură patrimonială, care ar putea influenţa îndeplinirea cu obiectivitate a atribuţiilor care îi revin potrivit Constituţiei şi altor acte normative”).

Sub aspect procedural, au fost îndeplinite cerințele Legii nr. 176/2010, referitoare la înștiințarea persoanelor evaluate, CORNEA VICTORA DUMITRU fiind informat, la datele de 14.02.2012 (confirmare de primire 26.10.2012), despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază – de a fi asistat sau reprezentat de un avocat şi de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris.

În urma evaluărilor efectuate, s-a constatat încălcarea regimului juridic al conflictului de interese în materie administrativă de către CORNEA VICTORA DUMITRU, ca urmare a semnării, în calitate de primar, atât a dispoziției de numire în funcție, cât și a contractului individual de muncă a lui CORNEA VICTORA AFRODITA CARMEN, soția acestuia, încălcând, astfel, dispoziţiile art. 76, alin. (1) din Legea nr.161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei.

La data de 20.06.2008, a fost validat mandatul lui CORNEA VICTORA DUMITRU, de Primar al Comunei Albeni, Județul Gorj.

La data de 29.12.2008, CORNEA VICTORA AFRODITA CARMEN, soția acestuia, a fost numită în funcția de consilier în cadrul Primăriei Comunei Albeni. Atât dispoziția de numire în funcție, cât și contractul individual de muncă al acesteia, au fost semnate de CORNEA VICTORA DUMITRU, în calitatea sa de Primar al Comunei Albeni.

Folosul material constă în veniturile salariale obținute de către CORNEA VICTORA AFRODITA CARMEN, în perioada deținerii funcției de consilier în cadrul Primăriei Albeni (29.12.2008 – prezent). 

Astfel, au fost identificate elemente în sensul încălcării legislației privind regimul juridic al conflictului de interese în materie administrativă, deoarece, potrivit prevederilor art. 76, alin. (1) din Legea nr.161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, ”primarii (...) sunt obligați să nu emită un act administrativ sau să nu încheie un act juridic ori să nu emită o dispoziție, în exercitarea funcției, care produce un folos material pentru (...) rudele sale de gradul I”.

Complementar, fapta persoanei cu privire la care s-a constatat nerespectarea regimului juridic al conflictului de interese constituie temei pentru eliberarea din funcție, precum şi interdicția de a mai ocupa o funcție sau o demnitate publică pe o perioadă de 3 ani de la data rămânerii definitive a raportului, ori, după caz, constituie abatere disciplinară și se sancționează potrivit reglementărilor aplicabile demnității și funcției respective.

Agenţia Naţională de Integritate îşi exercită atribuţiile cu respectarea principiilor legalității, confidenţialității, imparţialității, independenţei operaţionale, celerității, bunei administrări, precum şi al dreptului la apărare.

AGENȚIA NAȚIONALĂ DE INTEGRITATE, 22 martie 2013


Related news: Back

11 966 706

DE DECLARATII DE AVERE SI INTERESE POT FI CONSULTATE PRIN PORTALUL A.N.I.

ultima actualizare 13.03.2024