Comunicat privind constatarea stării de incompatibilitate, în cazul lui KORPOS BELA STEFAN

7 februarie 2013, 09:53

Agenția Națională de Integritate a constatat, în urma procedurilor de evaluare, încălcarea legislației privind regimul juridic al incompatibilităților de către KORPOS BELA STEFAN, Primar al Comunei Zetea (Județul  Harghita).

Sub aspect procedural, au fost îndeplinite cerințele Legii nr. 176/2010, referitoare la înștiințarea persoanelor evaluate, KORPOS BELA STEFAN fiind informat, la datele de 11.01.2012 (confirmare de primire 16.01.2012), 11.09.2012 și 14.12.2012, despre elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază – de a fi asistat sau reprezentat de un avocat şi de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris.

În urma evaluărilor efectuate, s-a constatat faptul că KORPOS BELA STEFAN s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 23.06.2008 – 23.06.2012, întrucât a deținut, simultan, atât funcția de Primar  al Comunei Zetea, Județul Harghita, cât și funcția de administrator în cadrul S.C. KB GRANIT S.R.L., încălcând, astfel, dispoziţiile art. 87, alin. 1, lit. d) din Legea nr.161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei.

La data de 23.06.2008, a fost validat mandatul lui KORPOS BELA STEFAN, de Primar al Comunei  Zetea, Județul Harghita.

Începând cu anul 1996, KORPOS BELA STEFAN deţine calitatea de administrator și asociat unic în cadrul S.C.  KB GRANIT S.R.L.

Astfel, au fost identificate elemente în sensul încălcării legislației privind regimul juridic al incompatibilităților, deoarece, potrivit prevederilor art. 87, alin. 1), lit. d) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, “funcţia de primar şi viceprimar, (...) este incompatibilă cu (...) funcţia de administrator (...), la societăţile comerciale (...)”.

Persoana față de care s-a constatat starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică, cu excepția celor electorale, pe o perioadă de 3 ani.

În cazul în care persoana nu mai ocupă o funcție sau o demnitate publică la data constatării stării de incompatibilitate, interdicția de 3 ani operează, potrivit legii, de la data rămânerii definitive a raportului de evaluare, respectiv, a rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii judecătorești de confirmare a existenței unei stări de incompatibilitate.

Persoana care face obiectul evaluării poate contesta raportul de evaluare a incompatibilității, în termen de 15 zile de la primirea acestuia, la instanța de contencios administrativ.

Agenţia Naţională de Integritate îşi exercită atribuţiile cu respectarea principiilor legalității, confidenţialității, imparţialității, independenţei operaţionale, celerității, bunei administrări, precum şi al dreptului la apărare.

AGENȚIA NAȚIONALĂ DE INTEGRITATE, 7 februarie 2013


Related news: Back

11 966 706

DE DECLARATII DE AVERE SI INTERESE POT FI CONSULTATE PRIN PORTALUL A.N.I.

ultima actualizare 13.03.2024