Comunicat privind constatarea stării de incompatibilitate, în cazul lui BARBU CONSTANTIN

14 decembrie 2012, 09:58

Agenția Națională de Integritate a constatat, în urma procedurilor de evaluare, încălcarea legislației privind regimul juridic al incompatibilităților de către BARBU CONSTANTIN, Primar al Oraşului Tălmaciu, Județul Sibiu.

Sub aspect procedural, au fost îndeplinite cerințele Legii nr. 176/2010, referitoare la înștiințarea persoanelor evaluate, BARBU CONSTANTIN fiind informat, la data de 14.01.2011 (confirmare de primire 21.01.2011), și, respectiv, 13.07.2012, despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază – de a fi asistat sau reprezentat de un avocat şi de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. La data de 01.08.2012, BARBU CONSTANTIN a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere.

În urma evaluărilor demarate la data de 23.12.2010, s-au constatat următoarele:
BARBU CONSTANTIN se află, începând cu data de 19.04.2011, în stare de incompatibilitate, întrucât deține, simultan, atât funcția de Primar al Oraşului Tălmaciu, cât și calitatea de reprezentant al unității administrativ – teritoriale în Adunarea generală a S.C. APĂ – CANAL TĂLMACIU S.R.L., încălcând, astfel, dispoziţiile art. 87, alin. (1), lit. f) din Legea nr.161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei.

BARBU CONSTANTIN exercită funcția de Primar al Oraşului Tălmaciu, Județul Sibiu, începând cu anul 2004.

La data de 19.04.2011, BARBU CONSTANTIN a fost numit reprezentant al unității administrativ – teritoriale în Adunarea generală a S.C. APĂ – CANAL TĂLMACIU S.R.L., societate înfiinţată prin Hotărârea Consiliului Local Tălmaciu nr. 177/2010.

Astfel, au fost identificate elemente în sensul încălcării legislației privind regimul juridic al incompatibilităților, deoarece, potrivit dispozițiilor art. 87, alin. (1), lit. f) din Legea nr.161/2003, ”Funcția de primar (...) este incompatibilă cu: (...) f) funcția de reprezentant al unității administrativ – teritoriale în adunările generale ale societăților comerciale de interes local sau de reprezentant al statului în adunarea generală a unei societăți comerciale de interes național”.

Persoana față de care s-a constatat starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică, cu excepția celor electorale, pe o perioadă de 3 ani.

În cazul în care persoana nu mai ocupă o funcție sau o demnitate publică la data constatării stării de incompatibilitate, interdicția de 3 ani operează, potrivit legii, de la data rămânerii definitive a raportului de evaluare, respectiv, a rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii judecătorești de confirmare a existenței unei stări de incompatibilitate.
Persoana care face obiectul evaluării poate contesta raportul de evaluare a incompatibilității, în termen de 15 zile de la primirea acestuia, la instanța de contencios administrativ.

Agenţia Naţională de Integritate îşi exercită atribuţiile cu respectarea principiilor legalității, confidenţialității, imparţialității, independenţei operaţionale, celerității, bunei administrări, precum şi al dreptului la apărare.

AGENȚIA NAȚIONALĂ DE INTEGRITATE, 14 decembrie 2012


Related news: Back

11 966 706

DE DECLARATII DE AVERE SI INTERESE POT FI CONSULTATE PRIN PORTALUL A.N.I.

ultima actualizare 13.03.2024