Comunicat - incompatibilitate și conflict de interese administrativ - POPESCU JEAN

24 octombrie 2012, 16:06

Agenția Națională de Integritate a constatat, în cazul lui POPESCU JEAN, Consilier județean în cadrul Consiliului Județean Dâmbovița, în urma procedurilor de evaluare, încălcarea regimului juridic al incompatibilităților și al conflictului de interese în materie administrativă.

(conform prevederilor Legii nr. 161 din 19 aprilie 2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, ”prin conflict de interese se înţelege situaţia în care persoana ce exercită o demnitate publică sau o funcţie publică are un interes personal de natură patrimonială, care ar putea influenţa îndeplinirea cu obiectivitate a atribuţiilor care îi revin potrivit Constituţiei şi altor acte normative”).

Sub aspect procedural, au fost îndeplinite cerințele Legii nr. 176/2010, referitoare la înștiințarea persoanelor evaluate, POPESCU JEAN fiind informat, la data de 14.03.2012 (confirmare de primire din data de  27.03.2012) respectiv la data de 23.04.2012 (confirmare de primire din data de 04.05.2012), despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază – de a fi asistat sau reprezentat de un avocat şi de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. La data de 10.05.2012, POPESCU JEAN a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere.

În urma evaluărilor demarate la data de 13.03.2012, s-au constatat următoarele:

1. Încălcarea de către POPESCU JEAN a regimului juridic al incompatibilităților, ca urmare a încheierii unui contract de prestări servicii clinice și de medicină a muncii, în valoare totală de 9.300 lei,  între S.C BIOVIT MEDICAL S.R.L. (societate în cadrul căreia acesta deține calitatea de asociat) și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului, instituție subordonată Consiliului Județean Dâmbovița.

Începând cu data de 17.07.2008, POPESCU JEAN ocupă funcția de Consilier județean în cadrul Consiliului Județean Dâmbovița, pentru mandatul 2008 – 2012. De asemenea, începând cu data de 08.08.2006, POPESCU JEAN deţine calitatea de asociat în cadrul S.C. BIOVIT MEDICAL S.R.L.

Astfel, au fost identificate elemente în sensul încălcării legislației privind regimul juridic al incompatibilităților, deoarece, potrivit prevederilor art. 90, alin. (1) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, ”(…) consilierii judeţeni care au funcţia de (…) asociat la societăţile comerciale (…) nu pot încheia contracte comerciale de prestări de servicii, de executare de lucrări, de furnizare de produse sau contracte de asociere cu autorităţile administraţiei publice locale din care fac parte, cu instituţiile sau regiile autonome de interes local aflate în subordinea ori sub autoritatea consiliului local sau judeţean respectiv ori cu societăţile comerciale înfiinţate de consiliile locale sau consiliile judeţene respective”.

2. Încălcarea regimului juridic privind conflictul de interese în materie administrativă de către POPESCU JEAN, întrucât în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a participat la deliberarea și adoptarea Hotărârilor Consiliului Județean nr. 136/14.11.2008 și nr. 144/09.12.2008 privind rectificarea bugetului propriu al județului pe anul 2008, prin suplimentarea bugetului Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului.

POPESCU JEAN, deși avea un interes personal, de ordin patrimonial, care putea influența îndeplinirea cu obiectivitate a atribuțiilor care îi revin în calitate de Consilier județean, nu a anunțat acest fapt la începutul ședințelor Consiliului Județean Dâmbovița din data de 14.11.2008 și respectiv 09.12.2008, participând la deliberarea şi adoptarea Hotărârii nr.136/14.11.2008 și nr. 144/09.12.2008 privind rectificarea bugetului propriu al județului pe anul 2008, prin suplimentarea bugetului Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului.

Astfel, au fost identificate elemente în sensul încălcării regimului juridic al conflictului de interese, deoarece, conform dispozițiilor art. 46 din Legea administrației publice locale nr. 215/2001, cu modificările şi completările ulterioare, alesul local nu poate lua parte la deliberare și adoptarea hotărârilor consilierul local care, personal, are un interes patrimonial în problema supusă dezbaterilor consiliului local, iar hotărârile adoptate de consilul local cu încălcarea acestor dispoziții sunt nule de drept.

Potrivit prevederilor art. 77 din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali, consilierii județeni nu pot lua parte la deliberarea şi adoptarea de hotărâri dacă au un interes personal în problema supusă dezbaterii, aceștia fiind obligaţi să anunţe, la începutul dezbaterilor, interesul personal pe care îl au în problema respectivă.

Având în vedere cele de mai sus, s-au dispus următoarele:

- iniţierea demersurilor prevăzute de art. 22, alin. (2) din Legea 176/2010, în vederea anulării contractelor încheiate cu încălcarea prevederilor legale privind conflictul de interese. Complementar, fapta persoanei cu privire la care s-a constatat nerespectarea regimului juridic al conflictului de interese constituie temei pentru eliberarea din funcție, precum şi interdicția de a mai ocupa o funcție sau o demnitate publică pe o perioadă de 3 ani de la data rămânerii definitive a raportului, ori, după caz, constituie abatere disciplinară și se sancționează potrivit reglementărilor aplicabile demnității și funcției respective.

Persoana față de care s-a constatat starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică, cu excepția celor electorale, pe o perioadă de 3 ani.

În cazul în care persoana nu mai ocupă o funcție sau o demnitate publică la data constatării stării de incompatibilitate, interdicția de 3 ani operează, potrivit legii, de la data rămânerii definitive a raportului de evaluare, respectiv, a rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii judecătorești de confirmare a existenței unei stări de incompatibilitate.

Persoana care face obiectul evaluării poate contesta raportul de evaluare a incompatibilității, în termen de 15 zile de la primirea acestuia, la instanța de contencios administrativ.

Agenţia Naţională de Integritate îşi exercită atribuţiile cu respectarea principiilor legalității, confidenţialității, imparţialității, independenţei operaţionale, celerității, bunei administrări, precum şi al dreptului la apărare.

AGENȚIA NAȚIONALĂ DE INTEGRITATE, 24 octombrie 2012


Related news: Back

11 966 706

DE DECLARATII DE AVERE SI INTERESE POT FI CONSULTATE PRIN PORTALUL A.N.I.

ultima actualizare 13.03.2024