Comunicat privind constatarea stării de incompatibilitate, în cazul lui ROMILĂ IOAN

18 septembrie 2012, 15:21

Agenția Națională de Integritate a constatat, în urma procedurilor de evaluare, încălcarea legislației privind regimul juridic al incompatibilităților de către ROMILĂ Ioan, Consilier județean în cadrul Consiliului Județean Vaslui.

Sub aspect procedural, au fost îndeplinite cerințele Legii nr. 176/2010, referitoare la înștiințarea persoanelor evaluate, ROMILĂ Ioan fiind informat, la data de 14.03.2012, 20.04.2012 și 06.06.2012 (confirmare de primire 11.06.2012), despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază – de a fi asistat sau reprezentat de un avocat şi de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. La data de 25.06.2012, ROMILĂ IOAN a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere.

În urma evaluărilor demarate la data de 13.03.2012, s-au constatat următoarele:

ROMILĂ IOAN s-a aflat în stare de incompatibilitate, întrucât S.C. RECON S.A., societate la care acesta deține calitatea de membru în consiliul de administrație, a încheiat cu Școala de Arte și Meserii ”Sf. Ecaterina” Huși, aflată în subordinea Consiliului Județean Vaslui, două contracte de lucrări, în valoare de 1.045.360 lei (la data de 18.06.2008), respectiv, în valoare de 50.000 lei (la data de 23.03.2010), încălcând, astfel, dispoziţiile art. 90, alin. (1) şi (2) din Legea nr.161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei.

La data de 23.06.2008, a fost validat mandatul lui ROMILĂ IOAN, de Consilier județean în cadrul Consiliului Județean Vaslui.

De asemenea, începând cu data de 28.11.2005, ROMILĂ IOAN deține calitatea de membru în consiliul de administrație al S.C. RECON S.A.

Astfel, au fost identificate elemente în sensul încălcării legislației privind regimul juridic al incompatibilităților, deoarece, potrivit dispozițiilor art. 90, alin. (1) şi (2) din Legea nr.161/2003 ”(…) consilierii judeţeni care au funcţia de (…), membru al consiliului de administraţie (…) nu pot încheia contracte comerciale de prestări de servicii, de executare de lucrări, de furnizare de produse sau contracte de asociere cu autorităţile administraţiei publice locale din care fac parte, cu instituţiile sau regiile autonome de interes local aflate în subordinea ori sub autoritatea consiliului local sau judeţean respectiv ori cu societăţile comerciale înfiinţate de consiliile locale sau consiliile judeţene respective.

Prevederile alin. (1) se aplică şi în cazul în care funcţiile sau calităţile respective sunt deţinute de soţul sau rudele de gradul I ale alesului local”.

Persoana față de care s-a constatat starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică, cu excepția celor electorale, pe o perioadă de 3 ani.

În cazul în care persoana nu mai ocupă o funcție sau o demnitate publică la data constatării stării de incompatibilitate, interdicția de 3 ani operează, potrivit legii, de la data rămânerii definitive a raportului de evaluare, respectiv, a rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii judecătorești de confirmare a existenței unei stări de incompatibilitate.

Persoana care face obiectul evaluării poate contesta raportul de evaluare a incompatibilității, în termen de 15 zile de la primirea acestuia, la instanța de contencios administrativ.

Agenţia Naţională de Integritate îşi exercită atribuţiile cu respectarea principiilor legalității, confidenţialității, imparţialității, independenţei operaţionale, celerității, bunei administrări, precum şi al dreptului la apărare.

AGENȚIA NAȚIONALĂ DE INTEGRITATE, 18 septembrie 2012


Related news: Back

11 966 706

DE DECLARATII DE AVERE SI INTERESE POT FI CONSULTATE PRIN PORTALUL A.N.I.

ultima actualizare 13.03.2024