Comunicat - conflict de interese administrativ - DAMIAN PETRU

15 mai 2012, 09:57

Agenția Națională de Integritate a constatat, în urma procedurilor de evaluare, încălcarea regimului juridic privind conflictul de interese în materie administrativă de către DAMIAN PETRU, Consilier local în cadrul Consiliului Local al Comunei Mițoc, Județul Botoșani.

(conform prevederilor Legii nr. 161 din 19 aprilie 2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, “prin conflict de interese se înţelege situaţia în care persoana ce exercită o demnitate publică sau o funcţie publică are un interes personal de natură patrimonială, care ar putea influenţa îndeplinirea cu obiectivitate a atribuţiilor care îi revin potrivit Constituţiei şi altor acte normative”).

Sub aspect procedural, au fost îndeplinite cerințele Legii nr. 176/2010, referitoare la înștiințarea persoanelor evaluate, DAMIAN PETRU fiind informat, la data de 14.06.2011 (confirmare de primire din data de 20.06.2011), respectiv la data de 21.03.2012 (confirmare de primire din data de 28.03.2012), despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază – de a fi asistat sau reprezentat de un avocat şi de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. La data de 18.04.2012, DAMIAN PETRU a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere.

În urma evaluărilor demarate la data de 19.04.2011, s-au constatat următoarele:

Nerespectarea regimului juridic al conflictului de interese în materie administrativă de către DAMIAN PETRU, Consilier local în cadrul Consiliului Local al Comunei Miţoc, Judeţul Botoşani, ca urmare a aprobării Proiectului de hotărâre privind concesionarea activităţii de gestiune a păşunilor aparţinând domeniului privat al Comunei Miţoc, a participării la licitaţia deschisă, în calitate de candidat – persoană fizică –, și ca urmare a semnării contractului de concesiune cu Primăria Comunei Miţoc, la data de 10.05.2010, obiectul contractului fiind exploatarea unui teren, în suprafaţă de 15,77 ha., încălcând, astfel, prevederile art. 46, alin. 1 din Legea administrației publice locale nr. 215/2001, cu modificările şi completările ulterioare.

La data de 18.06.2008, a fost validat mandatul lui DAMIAN PETRU, de Consilier local în cadrul Consiliului Local al Comunei Mițoc, Județul Botoșani, pentru perioada 2008 - 2012.

DAMIAN PETRU, în calitate de Consilier local în cadrul Consiliului Local al Comunei Miţoc, Judeţul Botoşani, a aprobat, la data de 30.03.2010, Proiectul de hotărâre privind concesionarea activităţii de gestiune a păşunilor aparţinând domeniului privat al Comunei Miţoc, participând, totodată, în calitate de candidat – persoană fizică – la licitaţia deschisă, organizată la data de 20.04.2010.

DAMIAN PETRU, în calitate de candidat – persoană fizică –, a semnat, la data de 07.05.2010, contractul de concesiune cu Primăria Comunei Miţoc privind exploatarea unui teren, în suprafaţă de 15,77 ha, aflat în proprietatea concedentului, respectiv a Comunei Miţoc, Judeţul Botoşani.

Astfel, au fost identificate elemente în sensul încălcării legislației privind regimul juridic al conflictului de interese în materie administrativă, deoarece, conform dispozițiilor art. 46, alin. (1) din Legea administrației publice locale nr. 215/2001, cu modificările şi completările ulterioare, nu poate lua parte la deliberare și adoptarea hotărârilor consilierul local care, personal, are un interes patrimonial în problema supusă dezbaterilor consiliului local, iar hotărârile adoptate de consilul local cu încălcarea acestor dispoziții sunt nule de drept.

Având în vedere cele de mai sus, a fost dispusă iniţierea demersurilor prevăzute de art. 22, alin. (2) din Legea 176/2010, în vederea anulării contractelor încheiate cu încălcarea prevederilor legale privind conflictul de interese. Complementar, fapta persoanei cu privire la care s-a constatat nerespectarea regimului juridic al conflictului de interese constituie temei pentru eliberarea din funcție, precum şi interdicția de a mai ocupa o funcție sau o demnitate publică pe o perioadă de 3 ani de la data rămânerii definitive a raportului, ori, după caz, constituie abatere disciplinară și se sancționează potrivit reglementărilor aplicabile demnității și funcției respective.

Agenţia Naţională de Integritate îşi exercită atribuţiile cu respectarea principiilor legalității, confidenţialității, imparţialității, independenţei operaţionale, celerității, bunei administrări, precum şi al dreptului la apărare.

AGENȚIA NAȚIONALĂ DE INTEGRITATE, 15 mai 2012


Related news: Back

11 966 706

DE DECLARATII DE AVERE SI INTERESE POT FI CONSULTATE PRIN PORTALUL A.N.I.

ultima actualizare 13.03.2024