Comunicat privind rămânerea definitivă a actului de constatare, emis de către ANI

17 iulie 2009, 14:49

Agenția Națională de Integritate, în conformitate cu prevederile Legii nr. 144/2007, cu modificările și completările ulterioare, a publicat pe pagina de Internet (www.integritate.eu), la secțiunea ACTE DE CONSTATARE, actul de constatare, datat 27.10.2008, prin care s-a constatat starea de incompatibilitate a domnului DIACONU GHEORGHE, Primarul Comunei Gura Ocniței.

Actul de constatare a rămas definitiv, prin necontestare, în conformitate cu dispozițiile art. 46, alin. (2) din Legea nr. 144/2007 și a fost comunicat, în termen de 10 zile, organelor care aplică sancțiuni disciplinare sau care dispun revocarea, destituirea, ori eliberarea din funcție.

Precizăm faptul că Agenția Națională de Integritate a constatat că domnul DIACONU GHEORGHE s-a aflat în stare de incompatibilitate, în perioada 21.06.2008 – 12.09.2008, întrucât a deținut atât funcția de Primar al Comunei Gura Ocniței, cât și funcția de administrator al unei societăţi comerciale.

Conform prevederilor legale, „fapta persoanei cu privire la care s-a constatat starea de incompatibilitate constituie temei pentru eliberarea din funcţie sau, după caz, constituie abatere disciplinară şi se sancţionează potrivit reglementării aplicabile demnităţii, funcţiei sau activităţii respective”.

De asemenea, potrivit art. 47, alin. (3) din Legea nr. 144/2007, „persoana eliberată sau destituită din funcţie este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică dintre cele prevăzute la art. 39, cu excepţia celor elective, pe o perioadă de până la 3 ani de la data eliberării sau destituirii din funcţia sau demnitatea publică respectivă”.

În conformitate cu dispozițiile art. 16, alin. (1) din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali, „în toate cazurile de încetare înainte de termen a mandatului de primar, prefectul emite un ordin prin care constată încetarea mandatului primarului”.

Incompatibilităţile privind demnităţile publice şi funcţiile publice sunt cele reglementate de Constituţie, de legea aplicabilă autorităţii sau instituţiei publice în care persoanele ce exercită o demnitate publică sau o funcţie publică îşi desfăşoară activitatea, precum şi de dispozitiile Legii nr. 161/2003, cu modificările și completările ulterioare.

AGENŢIA NAŢIONALĂ DE INTEGRITATE, 17 iulie 2009


Related news: Back

11 966 706

DE DECLARATII DE AVERE SI INTERESE POT FI CONSULTATE PRIN PORTALUL A.N.I.

ultima actualizare 13.03.2024