Comunicat - încălcarea regimului juridic privind conflictul de interese - PUIU Vasile

14 februarie 2012, 13:37

Agenția Națională de Integritate a constatat, în urma procedurilor de evaluare, încălcarea de către PUIU Vasile, Primarul Comunei Vetrişoaia, Judeţul Vaslui, a regimului juridic privind conflictul de interese în materie administrativă și penală, cât și a infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor publice și abuz în serviciu contra intereselor persoanelor.

(conform prevederilor Legii nr. 161 din 19 aprilie 2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, “prin conflict de interese se înţelege situaţia în care persoana ce exercită o demnitate publică sau o funcţie publică are un interes personal de natură patrimonială, care ar putea influenţa îndeplinirea cu obiectivitate a atribuţiilor care îi revin potrivit Constituţiei şi altor acte normative”).

(conform dispozițiilor art. 2531 din Codul Penal al României, “conflictul de interese constă în îndeplinirea, în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, a unui act ori participarea la luarea unei decizii prin care s-a realizat, direct sau indirect, un folos material (...), pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de servicii sau foloase de orice natură”).

Sub aspect procedural, au fost îndeplinite cerințele Legii nr. 176/2010 în ceea ce privește informarea persoanelor evaluate, Puiu Vasile fiind informat, prin adresa nr. 16455/G/I.I./23.02.2011 (confirmare de primire din data de 04.03.2011), despre declanșarea activității de evaluare. Prin intermediul adresei nr. 74579/G/I.I./28.06.2011 (confirmare de primire din data de 04.07.2011), lui PUIU Vasile i-au fost aduse la cunoștință elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază – de a fi asistat sau reprezentat de un avocat şi de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. Puiu Vasile nu a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere.

În urma evaluărilor demarate la data de de 30.12.2010, s-au constatat următoarele:

- nerespectarea regimului juridic al conflictului de interese în materie administrativă și indicii referitoare la posibila săvârşire de către PUIU Vasile, Primar al Comunei Vetrișoaia, Județul Vaslui, a infracțiunilor de conflict de interese, abuz în serviciu contra intereselor publice și abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, fapte prevăzute și pedepsite de Codul Penal al României, deoarece, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a încheiat un număr de două contracte privind închirierea unei suprafețe agricole între Consiliul Local Vetrișoaia și S.C.A. “Zimbrul Moldovei” Vetrișoaia (societate în cadrul căreia PUIU Vasile deține calitatea de administrator unic). De asemenea, PUIU VASILE, în calitate de Primar al Comunei Vetrișoaia, Județul Vaslui, a încheiat, emis și aprobat mai multe acte juridice și administrative prin care a obținut o serie de beneficii patrimoniale.

PUIU Vasile exercită, în prezent, al doilea mandat consecutiv de Primar al Comunei Vetrişoaia (Judeţul Vaslui).

PUIU Vasile, în calitate de Primar al Comunei Vetrișoaia, a încheiat, la data de 29.04.2008, un contract cu S.C.A. “Zimbrul Moldovei” Vetrișoaia, unde acesta deține calitatea de administrator unic, având ca obiect închirierea suprafeţei de 830,80 ha păşune a Comunei Vetrişoaia, pe o perioadă de 5 ani.

Mai mult, PUIU Vasile, în calitate de Primar al Comunei Vetrișoaia, a iniţiat și semnat, la data de 21.10.2008, un Proiect de Hotărâre privind rectificarea bugetului local pe anul 2008, prin care se rectifică bugetul activităţilor autofinanţate la capitolul “Venituri din utilizarea păşunelor comunale”.

De asemenea, acesta a emis o serie de adeverințe necesare obţinerii subvenţiilor de la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură și a aprobat, la data de 04.11.2008, o listă a obiectivelor de investiţii pe anul 2008 cu finanţare integral de la bugetul activităţilor autofinanţate, în care au fost cuprinse - la capitolul “Lucrări noi” - 2 bucăți adăpătoare animale Sat Vetrişoaia, la o valoare totală de 48.594 Lei.

Având în vedere cele de mai sus, au fost dispuse următoarele măsuri:

- sesizarea organelor judiciare competente cu privire la posibila săvârşire de către PUIU Vasile, Primar al Comunei Vetrișoaia, a infracțiunilor de conflict de interese, abuz în serviciu contra intereselor publice și abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, fapte prevăzute și pedepsite de art. 2531 din Codul Penal al României şi de art. 13^2 din Legea 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, raportat la art. 248 din Codul Penal al României.

- iniţierea demersurilor prevăzute de art. 22, alin. (2) din Legea 176/2010, în vederea anulării contractelor încheiate cu încălcarea prevederilor legale privind conflictul de interese. Complementar, fapta persoanei cu privire la care s-a constatat nerespectarea regimului juridic al conflictului de interese constituie temei pentru eliberarea din funcție, precum şi interdicția de a mai ocupa o funcție sau o demnitate publică pe o perioadă de 3 ani de la data rămânerii definitive a raportului, ori, după caz, constituie abatere disciplinară și se sancționează potrivit reglementărilor aplicabile demnității și funcției respective.

Agenţia Naţională de Integritate îşi exercită atribuţiile cu respectarea principiilor legalității, confidenţialității, imparţialității, independenţei operaţionale, celerității, bunei administrări, precum şi al dreptului la apărare.

AGENȚIA NAȚIONALĂ DE INTEGRITATE, 14 februarie 2012


Related news: Back

11 966 706

DE DECLARATII DE AVERE SI INTERESE POT FI CONSULTATE PRIN PORTALUL A.N.I.

ultima actualizare 13.03.2024