Comunicat privind constatarea stării de incompatibilitate, în cazul lui DINCĂ Viorel

19 ianuarie 2012, 13:01

Agenția Națională de Integritate a constatat, în urma procedurilor de evaluare, încălcarea legislației privind regimul juridic al incompatibilităților de către DINCĂ Viorel, Director coordonator în cadrul Clubului Sportiv Municipal Călăraşi.

Sub aspect procedural, au fost îndeplinite cerințele Legii nr. 176/2010, referitoare la înștiințarea persoanelor evaluate, DINCĂ Viorel fiind informat, prin adresa nr. 91230/G/I.I./17.12.2010 (confirmare de primire din data de 23.12.2010), despre declanșarea procedurii de evaluare. Prin intermediul adresei nr. 125916/G/I.I./07.12.2011 (confirmare de primire din data de 12.12.2011), lui DINCĂ Viorel i-au fost aduse la cunoștință elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază – de a fi asistat sau reprezentat de un avocat şi de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. La data de 09.01.2012, DINCĂ Viorel a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere.

În urma evaluărilor demarate la 10.11.2010, s-au constatat următoarele:

DINCĂ Viorel s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 23.05.2009-21.10.2009, întrucât, simultan cu deținerea funcţiei de Director coordonator în cadrul Clubului Sportiv Municipal Călăraşi, a deținut și calitatea de administrator în cadrul  S.C. DOMADI S.R.L., respectiv în cadrul S.C. MISTER DD CONSULTING S.R.L., încălcând, astfel, prevederile art. 94, alin. (2) lit. c) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei cu modificările şi completările ulterioare.

La data de 23.05.2009, DINCĂ Viorel a fost numit în funcţia de Director coordonator în cadrul Clubului Sportiv Municipal Călăraşi, cu contract de management asimilat contractului individual de muncă, contract ce a încetat la data de 21.10.2009.

În perioada 08.10.2008 - 12.08.2009,  DINCĂ Viorel a deținut calitatea de administrator în cadrul S.C. MISTER DD CONSULTING S.R.L.

Începând cu data de 17.10.2007, DINCĂ Viorel deține calitatea de administrator în cadrul S.C. DOMADI S.R.L.

Astfel, au fost identificate elemente în sensul încălcării legislației privind regimul juridic al incompatibilităților, deoarece, potrivit dispozițiilor art. 94, alin. 2, lit. c) din Legea nr. 161/2003, cu modificările şi completările ulterioare, ”funcționarii publici nu pot deține alte funcții și nu pot desfășura alte activități, remunerate sau neremunerate în cadrul regiilor autonome, societăților comerciale ori în unități cu scop lucrativ din sectorul public, sau privat, în cadrul unei asociații familiale sau ca persoană fizică autorizată”.

Persoana față de care s-a constatat starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică, cu excepția celor electorale, pe o perioadă de 3 ani.

În cazul în care persoana nu mai ocupă o funcție sau o demnitate publică la data constatării stării de incompatibilitate, interdicția de 3 ani operează, potrivit legii, de la data rămânerii definitive a raportului de evaluare, respectiv, a rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii judecătorești de confirmare a existenței unei stări de incompatibilitate.

Persoana care face obiectul evaluării poate contesta raportul de evaluare a incompatibilității, în termen de 15 zile de la primirea acestuia, la instanța de contencios administrativ.

Agenţia Naţională de Integritate îşi exercită atribuţiile cu respectarea principiilor legalității, confidenţialității, imparţialității, independenţei operaţionale, celerității, bunei administrări, precum şi al dreptului la apărare.

AGENȚIA NAȚIONALĂ DE INTEGRITATE, 19 ianuarie 2012


Related news: Back

11 966 706

DE DECLARATII DE AVERE SI INTERESE POT FI CONSULTATE PRIN PORTALUL A.N.I.

ultima actualizare 13.03.2024