Comunicat privind constatarea stării de incompatibilitate, în cazul lui ANATOLI LIBER

11 ianuarie 2012, 10:00

Agenția Națională de Integritate a constatat, în urma procedurilor de evaluare, încălcarea legislației privind regimul juridic al incompatibilităților de către ANATOLI LIBER, Consilier județean în cadrul Consiliului Județean Caraș - Severin.

Sub aspect procedural, au fost îndeplinite cerințele Legii nr. 176/2010, referitoare la înștiințarea persoanelor evaluate, ANATOLI LIBER fiind informat, prin adresa nr. 53828/G/I.I./04.05.2011, despre declanșarea procedurii de evaluare (confirmare de primire din data de 09.05.2011). Prin intermediul adresei nr. 122777/G/I.I./28.11.2011, lui ANATOLI LIBER i-au fost aduse la cunoștință elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază – de a fi asistat sau reprezentat de un avocat şi de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. La data de 04.05.2011, ANATOLI LIBER a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere.

În urma evaluărilor demarate la 27.05.2011, s-au constatat următoarele:

ANATOLI LIBER se află în stare de incompatibilitate, începând cu data de 22.09.2008,  întrucât, simultan cu deținerea calității de Consilier județean în cadrul Consiliului Județean Caraș-Severin, deține și funcțiile de Președinte al Consiliului de Administrație, respectiv de Director General în cadrul S.C. AQUACARAȘ S.A., încălcând, astfel, prevederile art. 88, alin. 1, lit. d) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei cu modificările şi completările ulterioare.

La data de 22.06.2008, ANATOLI LIBER a fost validat în funcția de Consilier județean în cadrul Consiliului Județean Caraș - Severin.

Începând cu data de 22.09.2008, ANATOLI LIBER deține, în cadrul S.C. AQUACARAȘ S.A., funcțiile de Director General și de Președinte al Consiliului de Administrație.

Astfel, au fost identificate elemente în sensul încălcării legislației privind regimul juridic al incompatibilităților, deoarece, conform dispozițiilor art. 88, alin. (1), lit. d) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, cu modificările şi completările ulterioare: „funcția de consilier local sau consilier judeţean este incompatibilă cu funcția de președinte, vicepreședinte, director general, director, manager, asociat, administrator, membru al consiliului de administrație sau cenzor la regiile autonome și societățile comerciale de interes local înființate sau aflate sub autoritatea consiliului local ori a consiliului județean respectiv...”.

Persoana față de care s-a constatat starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică, cu excepția celor electorale, pe o perioadă de 3 ani.

În cazul în care persoana nu mai ocupă o funcție sau o demnitate publică la data constatării stării de incompatibilitate, interdicția de 3 ani operează, potrivit legii, de la data rămânerii definitive a raportului de evaluare, respectiv, a rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii judecătorești de confirmare a existenței unei stări de incompatibilitate.

Persoana care face obiectul evaluării poate contesta raportul de evaluare a incompatibilității, în termen de 15 zile de la primirea acestuia, la instanța de contencios administrativ.

Agenţia Naţională de Integritate îşi exercită atribuţiile cu respectarea principiilor legalității, confidenţialității, imparţialității, independenţei operaţionale, celerității, bunei administrări, precum şi al dreptului la apărare.

AGENȚIA NAȚIONALĂ DE INTEGRITATE, 11 ianuarie 2012


Related news: Back

11 984 354

DE DECLARATII DE AVERE SI INTERESE POT FI CONSULTATE PRIN PORTALUL A.N.I.

ultima actualizare 15.04.2024