Comunicat privind constatarea stării de incompatibilitate, în cazul lui PARASCHIVESCU Traian

10 ianuarie 2012, 13:11

Agenția Națională de Integritate a constatat, în urma procedurilor de evaluare, încălcarea legislației privind regimul juridic al incompatibilităților de către PARASCHIVESCU Traian, funcționar public în cadrul Consiliului Județean Giurgiu.

Sub aspect procedural, au fost îndeplinite cerințele Legii nr. 176/2010, referitoare la înștiințarea persoanelor evaluate, PARASCHIVESCU Traian fiind informat, prin adresa nr. 88084/G/I.I./30.11.2010, despre declanșarea procedurii de evaluare (confirmare de primire din data de 14.12.2010). Prin intermediul adreselor nr. 118791/G/I.I./07.11.2011 și nr. 123217/G/I.I./29.11.2011, lui PARASCHIVESCU Traian i-au fost aduse la cunoștință elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază – de a fi asistat sau reprezentat de un avocat şi de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris.

În urma evaluărilor demarate la 16.11.2010, s-au constatat următoarele:

PARASCHIVESCU Traian s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 16.04.2007- 14.07.2009, întrucât a deținut, simultan, atât calitatea de funcționar public în cadrul Consiliului Județean Giurgiu, cât și calitatea de administrator în cadrul S.C. ATID S.R.L., încălcând, astfel, dispoziţiile art. 94, alin. 2, lit. c) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei cu modificările şi completările ulterioare.

Începând cu data de 16.04.2007, PARASCHIVESCU Traian exercită calitatea de funcționar public în cadrul Consiliului Județean Giurgiu.

În perioada 23.10.2000 – 14.07.2009, PARASCHIVESCU Traian a exercitat funcția de administrator în cadrul S.C. ATID S.R.L.

Astfel, au fost identificate elemente în sensul încălcării legislației privind regimul juridic al incompatibilităților, deoarece, potrivit dispozițiilor art. 94, alin. (2), lit. c) din Legea nr. 161/2003, cu modificările şi completările ulterioare, “funcţionarii publici nu pot deţine alte funcţii şi nu pot desfăşura alte activităţi, remunerate sau neremunerate, după cum urmează: (…) în cadrul regiilor autonome, societăţilor comerciale ori în alte unităţi cu scop lucrativ din sectorul public”.

Persoana față de care s-a constatat starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică, cu excepția celor electorale, pe o perioadă de 3 ani.

În cazul în care persoana nu mai ocupă o funcție sau o demnitate publică la data constatării stării de incompatibilitate, interdicția de 3 ani operează, potrivit legii, de la data rămânerii definitive a raportului de evaluare, respectiv, a rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii judecătorești de confirmare a existenței unei stări de incompatibilitate.

Persoana care face obiectul evaluării poate contesta raportul de evaluare a incompatibilității, în termen de 15 zile de la primirea acestuia, la instanța de contencios administrativ.

Agenţia Naţională de Integritate îşi exercită atribuţiile cu respectarea principiilor legalității, confidenţialității, imparţialității, independenţei operaţionale, celerității, bunei administrări, precum şi al dreptului la apărare.

AGENȚIA NAȚIONALĂ DE INTEGRITATE, 10 ianuarie 2012


Related news: Back

11 966 706

DE DECLARATII DE AVERE SI INTERESE POT FI CONSULTATE PRIN PORTALUL A.N.I.

ultima actualizare 13.03.2024