Comunicat - diferenţă semnificativă între averea dobândită şi venituri – NISTORAN ANAMARIA

29 decembrie 2011, 09:00

Agenția Națională de Integritate a constatat, în urma procedurilor de evaluare, existenţa unei diferenţe semnificative în sensul art. 18 din Legea nr. 176/2010, în cuantum de 83.486,93 Lei (aprox. 19.710 Euro), între averea dobândită şi veniturile realizate de către NISTORAN ANAMARIA (fostă HĂUȘ), în perioada exercitării funcţiei de Consilier parlamentar.

Sub aspect procedural, au fost îndeplinite cerințele Legii nr. 176/2010, referitoare la înștiințarea persoanelor evaluate, NISTORAN ANAMARIA fiind informată, prin adresa nr. 19429/G/I.I./03.03.2011 (confirmare de primire din data de 14.03.2011), despre declanșarea procedurii de evaluare. Prin intermediul adresei nr. 78369/G/I.I./06.07.2011, lui NISTORAN ANAMARIA i-au fost aduse la cunoștință elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază – de a fi asistată sau reprezentată de un avocat şi de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris.

În urma evaluărilor demarate la data de 08.02.2011, s-au constatat următoarele:

O diferenţă semnificativă, în sensul art. 18 din Legea nr. 176/2010, în cuantum de 83.486,93 Lei (aprox. 19.710 Euro), între averea dobândită şi veniturile realizate de către NISTORAN ANAMARIA, în perioada exercitării funcţiei de Consilier parlamentar (01.10.2009 – 31.12.2010).

La data de 01.10.2009, NISTORAN ANAMARIA a fost numită în funcția publică parlamentară de execuție – consilier parlamentar – la Secretariatul pentru cabinetele membrilor Biroului permanent, pe durată determinată.

Veniturile de natură salarială, realizate de NISTORAN ANAMARIA în perioada supusă evaluării, au fost în cuantum total de 34.755 Lei.

Averea deţinută de către NISTORAN ANAMARIA, conform datelor înscrise în evidenţele fiscale, este de  118.241,93 Lei.

Luând în considerare cele de mai sus, s-a dispus sesizarea Comisiei de Cercetare de pe lângă Curtea de Apel București, potrivit dispozițiilor art. 18 din Legea nr. 176/2010, în vederea începerii acţiunii de control cu privire la averea dobândită şi veniturile realizate în perioada exercitării de către NISTORAN ANAMARIA a funcției de Consilier parlamentar (01.10.2009 – 31.12.2010).

Persoana a cărei declaraţie de avere a fost supusă evaluării, fiind identificate diferenţe semnificative, este considerată incompatibilă.

Agenţia Naţională de Integritate îşi exercită atribuţiile cu respectarea principiilor legalității, confidenţialității, imparţialității, independenţei operaţionale, celerității, bunei administrări, precum şi al dreptului la apărare.

AGENȚIA NAȚIONALĂ DE INTEGRITATE, 29 decembrie 2011


Related news: Back

11 966 706

DE DECLARATII DE AVERE SI INTERESE POT FI CONSULTATE PRIN PORTALUL A.N.I.

ultima actualizare 13.03.2024