Comunicat privind constatarea stării de incompatibilitate, în cazul lui GEORGESCU Bogdan George

28 decembrie 2011, 10:00

Agenția Națională de Integritate a constatat, în urma procedurilor de evaluare, încălcarea legislației privind regimul juridic al incompatibilităților de către GEORGESCU Bogdan George, Consilier judeţean în cadrul Consiliului Judeţean Călăraşi.

Sub aspect procedural, au fost îndeplinite cerințele Legii nr. 176/2010, referitoare la înștiințarea persoanelor evaluate, GEORGESCU Bogdan George fiind informat, prin adresa nr. 76189/G/I.I./01.07.2011 (confirmare de primire din data de 13.07.2011), despre declanșarea procedurii de evaluare. Prin intermediul adresei nr. 122332/G/I.I./23.11.2011 (confirmare de primire din data de 05.12.2011), lui GEORGESCU Bogdan George i-au fost aduse la cunoștință elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază – de a fi asistat sau reprezentat de un avocat şi de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. GEORGESCU Bogdan George nu a depus un punct de vedere la dosarul de evaluare.

În urma evaluărilor demarate la 09.05.2011, s-au constatat următoarele:

GEORGESCU Bogdan George s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioda  31.01.2005 – 25.06.2008, respectiv 26.06.2008 – 27.04.2009, întrucât a deținut, simultan, atât funcţia de Consilier judeţean în cadrul Consiliului Judeţean Călăraşi, cât şi funcţia de Director la Cancelaria Prefectului în cadrul Instituţiei Prefectului Judeţului Călăraşi, încălcând, astfel, prevederile art. 88, alin. 1, lit. c) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei cu modificările şi completările ulterioare.

La data de 26.06.2008, a fost validat mandatul lui GEORGESCU Bogdan George de Consilier judeţean în cadrul Consiliului Judeţean Călăraşi.

În perioada 31.01.2005 - 27.04.2009, GEORGESCU Bogdan George a deținut funcţia de Director la Cancelaria Prefectului în cadrul Instituţiei Prefectului Judeţului Călăraşi.

Astfel, au fost identificate elemente în sensul încălcării legislației privind regimul juridic al incompatibilităților, deoarece, potrivit dispozițiilor art. 88, alin. 1, lit. c) din Legea nr. 161/2003, cu modificările şi completările ulterioare, “funcţia de consilier local este incompatibilă cu: (…) calitatea de funcţionar public sau angajat cu contract individual de muncă în aparatul propriu al consiliului local respectiv sau în aparatul propriu al consiliului judeţean ori al prefecturii din judeţul respectiv”.

Persoana față de care s-a constatat starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică, cu excepția celor electorale, pe o perioadă de 3 ani.

În cazul în care persoana nu mai ocupă o funcție sau o demnitate publică la data constatării stării de incompatibilitate, interdicția de 3 ani operează, potrivit legii, de la data rămânerii definitive a raportului de evaluare, respectiv, a rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii judecătorești de confirmare a existenței unei stări de incompatibilitate.

Persoana care face obiectul evaluării poate contesta raportul de evaluare a incompatibilității, în termen de 15 zile de la primirea acestuia, la instanța de contencios administrativ.

Agenţia Naţională de Integritate îşi exercită atribuţiile cu respectarea principiilor legalității, confidenţialității, imparţialității, independenţei operaţionale, celerității, bunei administrări, precum şi al dreptului la apărare.

AGENȚIA NAȚIONALĂ DE INTEGRITATE, 28 decembrie 2011


Related news: Back

11 984 354

DE DECLARATII DE AVERE SI INTERESE POT FI CONSULTATE PRIN PORTALUL A.N.I.

ultima actualizare 15.04.2024