Comunicat - indicii conflict de interese şi abuz în serviciu - FILIPESCU Răducu – George

28 decembrie 2011, 09:00

Agenția Națională de Integritate a constatat, în urma procedurilor de evaluare, indicii referitoare la posibila săvârșire de către FILIPESCU Răducu – George, Președintele Consiliului Județean Călărași, a infracțiunilor de conflict de interese și abuz în serviciu contra intereselor publice, fapte prevăzute și pedepsite de Codul Penal al României.

(conform dispozițiilor art. 2531 din Codul Penal al României, ”conflictul de interese constă în îndeplinirea, în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, a unui act ori participarea la luarea unei decizii prin care s-a realizat, direct sau indirect, un folos material (...), pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de servicii sau foloase de orice natură”).

Sub aspect procedural, au fost îndeplinite cerințele Legii nr. 176/2010, referitoare la înștiințarea persoanelor evaluate, FILIPESCU Răducu – George fiind informat, prin adresa nr. 85521/G/I.I./28.07.2011 (confirmare de primire din data de 03.08.2011), despre declanșarea procedurii de evaluare. Prin intermediul adresei nr. 123382/G/I.I./29.11.2011 (confirmare de primire din data de 05.12.2011), lui FILIPESCU Răducu – George  i-au fost aduse la cunoștință elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază – de a fi asistat sau reprezentat de un avocat şi de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. FILIPESCU Răducu – George nu a depus la dosarul de evaluare niciun punct de vedere.

În urma evaluărilor demarate la data de 20.07.2011, s-au constatat următoarele:

- indicii referitoare la posibila săvârşire de către FILIPESCU Răducu – George, Președinte al Consiliului Județean Călărași, a infracțiunilor de conflict de interese și abuz în serviciu contra intereselor publice, fapte prevăzute și pedepsite de Codul Penal al României, deoarece, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a participat la vot și a semnat hotărârile de aprobare a bugetelor Județului Călărași pentru anul 2009, respectiv 2010, prin intermediul cărora a fost alocată suma totală de 1.045.000 Lei către cele două asociații de dezvoltare intercomunitară, ECOAQUA și ECOMANAGEMENT SALUBRIS, în cadrul cărora FILIPESCU RĂDUCU – GEORGE deține calitatea de Președinte și funcția de Președintele al Consiliului Director.

FILIPESCU RĂDUCU – GEORGE exercită, în prezent, al doilea mandat consecutiv de Președinte al Consiliului Județean Călărași.

În timpul exercitării celui de-al doilea mandat de Președinte al Consiliului Județean Călărași (2008 – 2012), au fost înființate, prin hotărâri ale Consiliului Județean Călărași, două asociații de dezvoltare intercomunitară, persoane juridice de drept privat cu statut de utilitate publică, ECOAQUA și ECOMANAGEMENT SALUBRIS, având drept scop finanțarea, organizarea și reabilitarea serviciilor de utilitate publică de alimentare cu apă și canalizare și de colectare a deșeurilor reziduale, la nivelul Județului Călărași.

La data de 01.09.2009, a fost înființată S.C. ECOAQUA S.A. Călărași, având ca acționari/ asociați toate unitățile administrativ-teritoriale ale Asociației de dezvoltare intercomunitară ECOAQUA, iar Consiliul Județean Călărași, prin FILIPESCU RĂDUCU – GEORGE, este acționarul principal al S.C. ECOAQUA S.A. Călărași.

FILIPESCU RĂDUCU – GEORGE a votat şi semnat Hotărârile Consiliului Județean Călărași nr. 32/2009 şi nr. 25/2010 privind aprobarea bugetului Județului Călărași pe anul 2009, respectiv pe anul 2010.

Prin intermediul celor două hotărâri, a fost aprobată și alocată suma totală de 1.045.000 Lei către cele două asociații de dezvoltare intercomunitară, ECOAQUA și ECOMANAGEMENT SALUBRIS, în cadrul cărora FILIPESCU RĂDUCU – GEORGE deține calitatea de Președinte și funcția de Președintele al Consiliului Director.

Având în vedere cele de mai sus, s-a dispus sesizarea organelor judiciare competente cu privire la posibila săvârşire de către FILIPESCU RĂDUCU – GEORGE, Președinte al Consiliului Județean Călărași, a infracțiunilor de conflict de interese și abuz în serviciu contra intereselor publice, fapte prevăzute și pedepsite de Codul Penal al României.

Menţionăm că, până în prezent, Agenția Națională de Integritate a constatat încălcarea regimului juridic al conflictului de interese în materie administrativă și penală și în cazul lui NICOLESCU CONSTANTIN, Președintele Consiliului Judetean Argeș, (http://www.integritate.eu/1563/section.aspx/1755), OSTAFICIUC CONSTANTIN, Președintele Consiliului Județean Timiș (http://www.integritate.eu/1585/section.aspx/1845), STANCU GHEORGHE BUNEA, Președintele Consiliului Județean Brăila (http://www.integritate.eu/1654/section.aspx/2095) și PRUTEANU VASILE, Președintele Consiliului Județean Neamț (http://www.integritate.eu/1676/section.aspx/2250).

Agenţia Naţională de Integritate îşi exercită atribuţiile cu respectarea principiilor legalității, confidenţialității, imparţialității, independenţei operaţionale, celerității, bunei administrări, precum şi al dreptului la apărare.

AGENȚIA NAȚIONALĂ DE INTEGRITATE, 28 decembrie 2011


Related news: Back

11 984 354

DE DECLARATII DE AVERE SI INTERESE POT FI CONSULTATE PRIN PORTALUL A.N.I.

ultima actualizare 15.04.2024