Comunicat privind sesizarea Parchetului de pe lângă Î.C.C.J., în cazul domnului ION DRAGOMIR

6 decembrie 2011, 16:10

Agenția Națională de Integritate a constatat, în urma procedurilor de evaluare, indicii referitoare la posibila săvârșire de către domnul ION DRAGOMIR, Viceprimar al Comunei Lerești, Județul Argeș, a infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor publice și abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, fapte prevăzute și pedepsite de art. 246 din Codul Penal al României, respectiv, de art. 248 din Codul Penal al României, coroborate cu dispozițiile art 13^2 din Legea 78/2000 privind  prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție.

Sub aspect procedural, au fost îndeplinite cerințele Legii nr. 176/2010, referitoare la înștiințarea persoanelor evaluate, domnul ION DRAGOMIR fiind informat, prin adresa nr. 44115/G/I.I./05.04.2011 (confirmare de primire din data de 07.04.2011), despre declanșarea procedurii de evaluare.

În urma evaluărilor demarate la data de 17.10.2010, s-au constatat următoarele:

Indicii referitoare la posibila săvârşire de către domnul ION DRAGOMIR, Viceprimar al Comunei Lerești, Județul Argeș, a infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor publice și abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, fapte prevăzute și pedepsite de art. 246 din Codul Penal al României, respectiv, de art. 248 din Codul Penal al României, coroborate cu dispozițiile art 13^2 din Legea 78/2000 privind prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, ca urmare a semnării și emiterii de documente oficiale (Certificate de ubanism, Autorizații de construire etc.) cu încălcarea atribuțiilor de serviciu și a prevederilor legale în materie, atât în nume personal, cât și în favoarea altor persoane fizice sau juridice.

Mandatul domnului ION DRAGOMIR de Viceprimar al Comunei Lerești (Județul Argeș) pentru perioada 2008 – 2012 a fost validat în baza Hotărârii nr. 5/20.06.2008.

Prin Dispoziția nr. 1242/13.11.2008, domnului ION DRAGOMIR, în calitate de Viceprimar, i-au fost delegate atribuții de supraveghere a lucrărilor de construcții, aplicare a prevederilor Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, efectuare a raportărilor statistice și identificarea persoanelor care încalcă dispozițiile actului normativ menționat.

În conformitate cu Dispoziția nr. 168/30.03.2009 privind constituirea Comisiei de urbanism, domnul ION DRAGOMIR nu are atribuții în sensul eliberării autorizațiilor de construcție la nivelul Comunei Lerești.

Înainte de validarea mandatului de Viceprimar al Comunei Lerești, domnul ION DRAGOMIR a avizat și emis pe numele său Autorizația de construire nr. 37/04.06.2008. 

Domnul ION DRAGOMIR a avizat și a emis pentru S.C Total Electric Oltenia, Certificatul de ubanism nr. 29/07.06.2009.

Domnul ION DRAGOMIR a semnat o Autorizație de construire pe numele unei persoane fizice și a emis documentul, nedatat și fără număr de înregistrare.

Domnul ION DRAGOMIR a înscris ilegal în circulație, pe numele Primăriei Comunei Lerești, mai multe autoturisme.

Având în vedere cele de mai sus, s-a dispus sesizarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu privire la posibila săvârşire de către domnul ION DRAGOMIR, Viceprimar al comunei Lerești, a infracțiunilor a infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor publice și abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, fapte prevăzute și pedepsite de art. 246 din Codul Penal al României, respectiv, de art. 248 din Codul Penal al României, coroborate cu dispozițiile art 13^2 din Legea 78/2000 privind  prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție.

Menţionăm că, la data de 09.09.2011, Agenția Națională de Integritate a dispus și sesizarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung cu privire la posibila săvârşire de către domnul ION DRAGOMIR, Viceprimar al Comunei Lerești, Județul Argeș, a infracţiunii de fals în declarații, prevăzută și pedepsită conform prevederilor art. 292 din Codul Penal al României (http://www.integritate.eu/1654/section.aspx/2048).

Agenţia Naţională de Integritate îşi exercită atribuţiile cu respectarea principiilor legalității, confidenţialității, imparţialității, independenţei operaţionale, celerității, bunei administrări, precum şi al dreptului la apărare.

AGENȚIA NAȚIONALĂ DE INTEGRITATE, 6 decembrie 2011


Related news: Back

11 966 706

DE DECLARATII DE AVERE SI INTERESE POT FI CONSULTATE PRIN PORTALUL A.N.I.

ultima actualizare 13.03.2024