Comunicat privind constatarea stării de incompatibilitate, în cazul domnului Trifon BELACURENCU

25 noiembrie 2011, 14:00

Agenția Națională de Integritate a constatat în urma procedurilor de evaluare, în cazul domnului Trifon BELACURENCU, Senator în Parlamentul României, următoarele:

- încălcarea legislației privind regimul juridic al incompatibilităților;

- indicii referitoare la posibila săvârşire a infracţiunii de fals în declarații, prevăzută şi pedepsită de art. 292 din Codul Penal al României.

Sub aspect procedural, au fost îndeplinite cerințele Legii nr. 176/2010, referitoare la înștiințarea persoanelor evaluate, domnul Trifon BELACURENCU fiind informat, prin adresa nr. 91062/G/I.I./17.12.2010 (confirmare de primire din data de 23.12.2010), despre declanșarea procedurii de evaluare. Prin intermediul adreselor nr. 114754/G/I.I./21.10.2011 și nr. 119652/G/I.I./09.11.2011, domnului Trifon BELACURENCU i-au fost aduse la cunoștință elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază – de a fi asistat sau reprezentat de un avocat şi de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. Domnul Trifon BELACURENCU nu a depus la dosarul de evaluare niciun punct de vedere.

În urma evaluărilor demarate la 17.11.2010, s-au constatat următoarele:

1. Domnul Trifon BELACURENCU se află, începând cu data de 19.12.2008 şi până în prezent, în stare de incompatibilitate, întrucât  a deținut atât calitatea de Senator în Parlamentul României, cât și funcția de administrator în cadrul S.C. DOBROGEA GAZ S.R.L. Tulcea, încălcând, astfel, prevederile art. 82, alin. (1), lit. a) din Legea nr.161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei cu modificările şi completările ulterioare și prevederile art. 15, alin (1), lit. a) din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi senatorilor, republicată.

Domnul Trifon BELACURENCU exercită, în prezent, mandatul de Senator în Parlamentul României, conform Hotărârii Senatului României nr. 68/19.12.2008 privind validarea mandatelor senatorilor aleși la data de 30.11.2008.

Domnul Trifon BELACURENCU deține, în prezent, următoarele calități:

- asociat în cadrul S.C. ALCEDO S.R.L. Tulcea (începând cu data de 04.03.2005);

- asociat şi administrator în cadrul S.C. DOBROGEA GAZ S.R.L. Tulcea (începând cu data de 08.08.2005);

- fondator al S.C. VALCONS S.A. (începând cu data de 26.04.2002).

Astfel, au fost identificate elemente în sensul încălcării legislației privind regimul juridic al incompatibilităților, deoarece, conform dispozițiilor art. 82, alin. (1), lit. a) din Legea nr.161/2003, calitatea de (...) senator este incompatibilă cu funcţia de preşedinte, vicepreşedinte, director general, director, administrator, membru al consiliului de administraţie sau cenzor la societăţile comerciale (...).

2. indicii referitoare la posibila săvârşire de către domnul Trifon BELACURENCU, Senator în Parlamentul României, a infracțiunii de fals în declarații, prevăzută şi pedepsită de art. 292 din Codul Penal al României, ca urmare a nedeclarării adevărului obiectiv în declarațiile de interese depuse la data validării mandatului și în declarațiile depuse în anii 2009, 2010 și 2011, cu privire la deţinerea unei funcţii incompatibile cu calitatea sa de Senator în Parlamentul României.

Domnul Trifon BELACURENCU a disimulat în mod intenționat, menționând în declarațiile de interese calitatea de asociat în cadrul S.C. DOBROGEA GAZ S.R.L., deși, în realitate, deținea și calitatea de administrator în cadrul aceleiași societăți, aspect care atrage incompatibilitatea cu funcția de senator în Parlamentul României.

Având în vedere cele de mai sus, s-a dispus sesizarea Parchetului de pe Înalta Curte de Casaţie de Justiţie, cu privire la posibila săvârşire de către domnul Trifon BELACURENCU, Senator în Parlamentul României, a infracțiunii de fals în declarații, prevăzută şi pedepsită de art. 292 din Codul Penal al României.

Persoana față de care s-a constatat starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică, cu excepția celor electorale, pe o perioadă de 3 ani.

În cazul în care persoana nu mai ocupă o funcție sau o demnitate publică la data constatării stării de incompatibilitate, interdicția de 3 ani operează, potrivit legii, de la data rămânerii definitive a raportului de evaluare, respectiv, a rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii judecătorești de confirmare a existenței unei stări de incompatibilitate.

Persoana care face obiectul evaluării poate contesta raportul de evaluare a incompatibilității, în termen de 15 zile de la primirea acestuia, la instanța de contencios administrativ.

Agenţia Naţională de Integritate îşi exercită atribuţiile cu respectarea principiilor legalității, confidenţialității, imparţialității, independenţei operaţionale, celerității, bunei administrări, precum şi al dreptului la apărare.

AGENȚIA NAȚIONALĂ DE INTEGRITATE, 25 noiembrie 2011


Related news: Back

11 966 706

DE DECLARATII DE AVERE SI INTERESE POT FI CONSULTATE PRIN PORTALUL A.N.I.

ultima actualizare 13.03.2024