Comunicat privind sesizarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Tulcea

2 iulie 2009, 14:35

Agenţia Naţională de Integritate, în baza prevederilor Legii nr. 144/2007, cu modificările și completările ulterioare, a sesizat, la data de 02 iulie 2009, Parchetul de pe lângă Judecătoria Tulcea, în vederea efectuării de cercetări cu privire la săvârșirea de către domnul PERŞINARU MARIN, fost Consilier judeţean, în mandatul 2004 – 2008, în cadrul Consiliului Judeţean Tulcea, a infracțiunii de fals în declarații, prevăzută și pedepsită de art. 292, Cod Penal.

Agenția Naţională de Integritate s-a autosesizat cu privire la faptul că domnul Perşinaru Marin, fost Consilier judeţean, în mandatul 2004 – 2008, în cadrul Consiliului Judeţean Tulcea, nu a depus declaraţiile de avere şi de interese în termenul prevăzut de art. 42, alin. (2) din Legea nr. 144/2007, cu modificările și completările ulterioare, la încheierea mandatului 2004 – 2008, motiv pentru care s-a declanşat, conform art. 3, alin. (1) din acelaşi act normativ, procedura de control.

În urma verificărilor efectuate în baza documentelor primite de la instituţiile abilitate, s-au constatat diferenţe între datele din declaraţia de avere din data de 27.08.2008 şi datele din documentele emise de instituţiile abilitate.

În evidenţele Direcţiei Taxe si Impozite Locale a Municiupiului Tulcea, domnul Perşinaru Marin, figurează cu un imobil dobândit la data de 25.05.2002, în suprafaţa utilă de 46,39 mp, cu valoare impozabilă de 85.656,35 Lei, imobil nedeclarat de acesta în declaraţia sa de avere datată 27.08.2008.

Conform fişei fiscale FF2, solicitată Administraţiei Finanţelor Publice Tulcea, domnul Perşinaru Marin a obţinut în anul 2007 un venit net în sumă de 8.196 Lei, sumă nedeclarată de acesta în declaraţia sa de avere din data de 27.08.2008, la încheierea mandatului.

Aceste aspecte constituie indicii temeinice privind săvârșirea de către domnul Perşinaru Marin infracțiunii de fals în declarații, prevăzută și pedepsită de art. 292, Cod Penal, asupra căreia doar organele judiciare au competenţa de a se pronunţa, motiv pentru care s-a dispus sesizarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Tulcea.

Verificările au fost suspendate până la soluționarea cauzei de către organul judiciar.

DIRECŢIA COMUNICARE ŞI PROTOCOL, 02 iulie 2009


Related news: Back

11 966 706

DE DECLARATII DE AVERE SI INTERESE POT FI CONSULTATE PRIN PORTALUL A.N.I.

ultima actualizare 13.03.2024