Comunicat privind constatarea stării de incompatibilitate, în cazul domnului MONDA Radu-Cosmin

5 octombrie 2011, 10:49

Agenția Națională de Integritate a constatat, în urma procedurilor de evaluare, încălcarea legislației privind regimul juridic al incompatibilităților de către domnul MONDA Radu-Cosmin, Consilier Local în cadrul Consiliului Local Sector 3, București.

Sub aspect procedural, au fost îndeplinite cerințele Legii nr. 176/2010 referitoare la înștiințarea persoanelor evaluate, domnul MONDA Radu-Cosmin fiind informat, prin adresa nr. 15614/G/I.I./21.02.2011 (confirmare de primire din data de 25.02.2011), despre declanșarea procedurii de evaluare. Prin intermediul adresei nr. 55968/G/I.I./09.05.2011, i-au fost aduse la cunoștință domnului MONDA Radu-Cosmin drepturile de care beneficiază – de a fi asistat sau reprezentat de un avocat şi de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris –, precum și elementele identificate.

În urma evaluărilor demarate la data de 26.01.2011, s-au constatat următoarele:  

- domnul MONDA Radu-Cosmin se afă în stare de incompatibilitate, întrucât, începând cu data de 23.04.2009 – prezent, exercită simultan funcția de Consilier Local în cadrul Consiliului Local Sector 3, București și Director al Direcției Juridice, Achiziții și IT din cadrul Comisariatului General al Gărzii Naționale de Mediu, încălcând, astfel, dispoziţiile art. 88, alin. (1), lit. c) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei.

Prin Hotărârea nr. 51/18.06.2008, Consiliul Local Sector 3, București a validat mandatul de Consilier Local al domnului MONDA Radu-Cosmin, pentru perioada 2008 – 2012.

Începând cu data de 12.04.2010, domnul MONDA Radu-Cosmin exercită funcția de Director al Direcției Juridice, Achiziții și IT din cadrul Comisariatului General al Gărzii Naționale de Mediu.

Astfel, au fost identificate elemente în sensul încălcării legislației privind regimul juridic al incompatibilităților, deoarece, conform art. 88, alin. 1, lit. c) din Legea nr.161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției: ”funcţia de consilier local […] este incompatibilă cu […] calitatea de funcţionar public sau angajat cu contract individual de muncă în aparatul propriu al consiliului local respectiv sau în aparatul propriu al consiliului judeţean ori al prefecturii din judeţul respectiv”.

Persoana față de care s-a constatat starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică, cu excepția celor electorale, pe o perioadă de 3 ani.

În cazul în care persoana nu mai ocupă o funcție sau o demnitate publică la data constatării stării de incompatibilitate, interdicția de 3 ani operează, potrivit legii, de la data rămânerii definitive a raportului de evaluare, respectiv, a rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii judecătorești de confirmare a existenței unei stări de incompatibilitate.

Persoana care face obiectul evaluării poate contesta raportul de evaluare a incompatibilității, în termen de 15 zile de la primirea acestuia, la instanța de contencios administrativ.

Agenţia Naţională de Integritate îşi exercită atribuţiile cu respectarea principiilor legalității, confidenţialității, imparţialității, independenţei operaţionale, celerității, bunei administrări, precum şi al dreptului la apărare.

AGENȚIA NAȚIONALĂ DE INTEGRITATE, 5 octombrie 2011


Related news: Back

11 966 706

DE DECLARATII DE AVERE SI INTERESE POT FI CONSULTATE PRIN PORTALUL A.N.I.

ultima actualizare 13.03.2024