Comunicat privind constatarea stării de incompatibilitate

1 iulie 2009, 12:23

Agenţia Naţională de Integritate, în baza prevederilor Legii nr. 144/2007, cu modificările și completările ulterioare, a constatat faptul că doamna DRAGU CAMELIA se află în stare de incompatibilitate, întrucât deţine atât funcţia de consilier la  Ministerul Intreprinderilor Mici şi Mijlocii, Comerţului şi Mediului de Afaceri, cât şi funcţia de administrator la S.C. DK TOP BUSINESS S.R.L. şi lichidator practician la RECO SOCOM şi S.C. EMY CENTER IMPEX S.R.L.

Procedura de verificare în cazul doamnei Dragu Camelia a fost declanşată din oficiu, ca urmare a nedepunerii de către doamna Dragu Camelia a declaraţiilor de avere şi de interese în termenele prevăzute de lege. De asemenea, conform Legii nr. 144/2007, cu modificările şi completările ulterioare, doamna Dragu Camelia a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 500 Lei.

În declaraţia de interese depusă la data de 06.08.2008, Dragu Camelia consemnează faptul că este membră a Asociaţiei Naţionale a Evaluatorilor din România şi membră a Uniunii Naţionale a Practicienilor în Insolvenţă din România.

Potrivit prevederilor art. 94, alin. (1) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, cu modificările și completările ulterioare, „calitatea de funcționar este incompatibilă cu orice altă funcție publică decât cea în care a fost numit, precum și cu funcțiile de demnitate publică”.

Conform prevederilor art. 94, alin. (2), lit. ’’c’’ din Legea nr. 161/2003, „Funcționarii publici nu pot deține alte funcții și nu pot desfășura alte activități, remunerate sau neremunerate, după cum urmează, respectiv în cadrul regiilor autonome, societăților comerciale ori în alte unități cu scop lucrativ, din sectorul public sau privat, în cadrul unei asociații familiale sau ca persoană fizică autorizată”.

În consecință, s-a dispus comunicarea actului de constatare Comisiei de Disciplină a Ministerul Intreprinderilor Mici si Mijlocii, Comertului si Mediului de Afaceri  pentru luarea măsurilor ce se impun.

În termen de 15 zile de la data comunicării actului de constatare, a conflictului de interese sau a stării de incompatibilitate, persoana verificată poate face contestaţie, conform prevederilor legale.

Activitatea de verificare a averii dobândite în perioada exercitării mandatelor sau a îndeplinirii funcţiilor ori demnităţilor publice, după caz, a conflictelor de interese şi a incompatibilităţilor este supusă controlului judecătoresc. Agenţia îşi exercită atribuţiile cu respectarea principiilor legalităţii, imparţialităţii, independenţei, celerităţii, dreptului la apărare şi bunei administrări.

DIRECŢIA COMUNICARE ŞI PROTOCOL, 1 iulie 2009


Related news: Back

11 966 706

DE DECLARATII DE AVERE SI INTERESE POT FI CONSULTATE PRIN PORTALUL A.N.I.

ultima actualizare 13.03.2024