Comunicat privind constatarea unei diferenţe semnificative între averea dobândită şi venituri

14 iulie 2011, 11:08

Agenția Națională de Integritate a constatat, în urma procedurilor de evaluare a averii dobândite de către domnul AUGUSTINOV Petru, în perioada exercitării funcţiei de inspector vamal  în cadrul Biroului Vamal Moravița - Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale Timișoara (2008 – 2010), existenţa unei diferenţe semnificative, în sensul art. 18 din Legea nr. 176/2010, în cuantum de 255.489,4 Lei (aprox. 63.240 Euro) și cota de ½ dintr-un imobil situat în Comuna Dudeștii Vechi (Județul Timiș), între averea dobândită şi veniturile realizate.

Sub aspect procedural, au fost îndeplinite cerințele Legii nr. 176/2010 în ceea ce privește informarea persoanelor evaluate, domnul AUGUSTINOV Petru fiind informat, prin adresa nr. 18443/G/I.I./01.03.2011 (confirmare de primire din data de 04.03.2011), despre declanșarea activității de evaluare, precum și cu privire la drepturile sale de a fi asistat sau reprezentat de un avocat şi de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. Prin adresa nr. 75885/G/I.I./30.06.2011, domnul AUGUSTINOV Petru a fost înștiințat cu privire la faptul că au fost identificate diferenţe semnificative între averea dobândită şi veniturile realizate. La data de 08.07.2011, domnul AUGUSTINOV Petru a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere.

În urma evaluărilor demarate la data de 22.02.2011, cu privire la faptul că domnul AUGUSTINOV Petru ar fi acumulat, în perioada exercitării funcției de inspector vamal în cadrul Biroului Vamal Moravița, o avere care depășește veniturile realizate, s-au constatat următoarele:

- o diferenţă semnificativă, în sensul art. 18 din Legea nr. 176/2010, în cuantum de 255.489,4 Lei  (aprox. 63.240 Euro) și cota de ½ dintr-un  imobil  situat în Comuna Dudeștii Vechi (Județul Timiș), între averea dobândită şi veniturile realizate de către domnul AUGUSTINOV Petru în timpul exercitării funcției de inspector vamal în cadrul Biroului Vamal Moravița - Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale Timișoara (2008 – 2010).

Domnul AUGUSTINOV Petru deține funcția de inspector vamal în cadrul Biroului Vamal Moravița începând cu data de 25.08.1997.

Veniturile totale obţinute de către domnul AUGUSTINOV Petru, în perioada 2008 - 2010, au fost de 51.829 Lei.

Averea deţinută, și pentru care au fost identificate părți de natură nejustificată, de către domnul AUGUSTINOV Petru, conform datelor înscrise în evidenţele fiscale, este de 307.318,4 Lei, la care se adaugă și cota de ½ dintr-un imobil situat în Comuna Dudeștii Vechi (Județul Timiș).

Având în vedere cele de mai sus, s-au dispus următoarele:

- sesizarea Comisiei de Cercetare de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, potrivit dispozițiilor art. 18 din Legea nr. 176/2010, în vederea începerii acţiunii de control cu privire la averea dobândită şi veniturile realizate în perioada exercitării funcției de inspector vamal în cadrul Biroului Vamal Moravița (2008 – 2010) de către domnul AUGUSTINOV Petru;

- constatarea stării de incompatibilitate, potrivit art. 17, alin. 6 din Legea nr. 176/2010;

Persoana a cărei declaraţie de avere a fost supusă evaluării, fiind identificate diferenţe semnificative, este considerată incompatibilă.

Agenţia Naţională de Integritate îşi exercită atribuţiile cu respectarea principiilor legalității, confidenţialității, imparţialității, independenţei operaţionale, celerității, bunei administrări, precum şi al dreptului la apărare.

AGENȚIA NAȚIONALĂ DE INTEGRITATE, 14 iulie 2011


Related news: Back

11 984 354

DE DECLARATII DE AVERE SI INTERESE POT FI CONSULTATE PRIN PORTALUL A.N.I.

ultima actualizare 15.04.2024