Comunicat privind constatarea stării de incompatibilitate, în cazul domnului DRÎGNEI Daniel

6 iulie 2011, 10:00

Agenția Națională de Integritate a constatat, în urma procedurilor de evaluare, încălcarea legislației privind regimul juridic al incompatibilităților de către domnul DRÎGNEI Daniel, Consilier Județean în cadrul Consiliului Județean Dolj.

Sub aspect procedural, au fost îndeplinite cerințele Legii nr. 176/2010 în ceea ce privește informarea persoanelor evaluate, domnul DRÎGNEI Daniel fiind informat, prin adresa nr. 18461/G/I.I./01.03.2011 (confirmare de primire din data de 04.03.2011), despre declanșarea activității de evaluare, precum și cu privire la drepturile sale de a fi asistat sau reprezentat de un avocat şi de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. Prin adresa nr. 68755/G/I.I./10.06.2011, domnul DRÎGNEI Daniel a fost înștiințat despre faptul că au fost identificate elemente în sensul existenței stării de incompatibilitate. La data de 27.06.2011, domnul DRÎGNEI Daniel s-a prezentat la sediul Agenţiei Naţionale de Integritate, ocazie cu care a luat cunoştinţă de informaţiile şi datele cuprinse în dosarul de evaluare.

În urma evaluărilor demarate la data de 10.01.2011, ca urmare a adresei Ministerului Mediului și Pădurilor nr. 32.459/NM, s-au constatat următoarele:

- domnul DRÎGNEI Daniel se află în stare de incompatibilitate începând cu data de 28.05.2009, deoarece deține simultan calitatea de Consilier Județean în cadrul Consiliului Județean Dolj (începând cu data de 29.01.2009, precum și funcția de Director Coordonator – Manager (în perioada 28.05.2009-07.10.2009) / Director (07.10.2009-prezent) al ROMSILVA – Direcția Silvică Dolj, încălcând, astfel, dispoziţiile art. 88, lit. d) din Legea nr.161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei.

Mandatul de Consilier Județean al domnului DRÎGNEI Daniel a fost validat la data de 29.01.2009 prin Hotărârea Consiliului Județean Dolj.

Domnul DRÎGNEI Daniel a deținut, în perioada 28.05.2009 - 07.10.2009, în baza Contractului de management nr. 36/DS/28.05.2009, funcția de Director Coordonator / Manager în cadrul Regiei Naționale a Pădurilor – ROMSILVA, Direcția Silvică Dolj.

Începând cu data de 07.10.2009, domnul DRÎGNEI Daniel deține funcția de Director al Direcției Silvice Dolj, în baza Deciziei nr. 1347/12.10.2009 a Directorului General al Regiei Naționale a Pădurilor – ROMSILVA.

Funcția de Director Coordonator al Direcției Silvice Dolj, filială a Regiei Naționale a Pădurilor – ROMSILVA, este o funcție publică de conducere și se exercită în baza unui contract de management încheiat pe o durată de 4 ani.

Regia Națională a Pădurilor – ROMSILVA este regie autonomă, de interes național, aflată sub autoritatea statului, care deține unități și subunități organizate în teritoriu.

Astfel, au fost identificate elemente în sensul încălcării legislației privind regimul juridic al incompatibilităților, deoarece, conform art. 88, lit. d) din Legea nr.161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției: ”funcţia de consilier județean este incompatibilă cu: (...) funcţia de preşedinte, vicepreşedinte, director general, director, manager, asociat, administrator, membru al consiliului de administraţie sau cenzor la regiile autonome şi societăţile comerciale de interes local înfiinţate sau aflate sub autoritatea consiliului local ori a consiliului judeţean respectiv sau la regiile autonome şi societăţile comerciale de interes naţional care îşi au sediul sau care deţin filiale în unitatea administrativ-teritorială respectivă”.

Persoana față de care s-a constatat starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică, cu excepția celor electorale, pe o perioadă de 3 ani.

În cazul în care persoana nu mai ocupă o funcție sau o demnitate publică la data constatării stării de incompatibilitate, interdicția de 3 ani operează, potrivit legii, de la data rămânerii definitive a raportului de evaluare, respectiv, a rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii judecătorești de confirmare a existenței unei stări de incompatibilitate.

Persoana care face obiectul evaluării poate contesta raportul de evaluare a incompatibilității, în termen de 15 zile de la primirea acestuia, la instanța de contencios administrativ.

Agenţia Naţională de Integritate îşi exercită atribuţiile cu respectarea principiilor legalității, confidenţialității, imparţialității, independenţei operaţionale, celerității, bunei administrări, precum şi al dreptului la apărare.

AGENȚIA NAȚIONALĂ DE INTEGRITATE, 06 iulie 2011


Related news: Back

11 966 706

DE DECLARATII DE AVERE SI INTERESE POT FI CONSULTATE PRIN PORTALUL A.N.I.

ultima actualizare 13.03.2024