Comunicat privind constatarea stării de incompatibilitate, în cazul domnului IONELE Gheorghe

28 iunie 2011, 15:14

Agenția Națională de Integritate a constatat, în urma procedurilor de evaluare, încălcarea legislației privind regimul juridic al incompatibilităților de către domnul IONELE Gheorghe, Viceprimar al Orașului Bechet, Județul Dolj.

Sub aspect procedural, au fost îndeplinite cerințele Legii nr. 176/2010 în ceea ce privește informarea persoanelor evaluate, domnul IONELE Gheorghe fiind informat, prin adresa nr. 21002/G/I.I./04.03.2011 (confirmare de primire la data 14.03.2011), despre declanșarea activității de evaluare, precum și cu privire la drepturile sale de a fi asistat sau reprezentat de un avocat şi de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. Prin adresa nr. 67967/G/I.I./08.06.2011 (confirmare de primire la data 17.06.2011), domnul IONELE Gheorghe a fost înștiințat despre faptul că au fost identificate elemente în sensul existenței conflictului de interese.

În urma evaluărilor demarate la data de 02.02.2011, s-au constatat următoarele:

- domnul IONELE Gheorghe s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 25.06.2008 – 16.03.2009, deoarece a deținut simultat calitatea de Viceprimar al Orașului Bechet şi cea de Administrator în cadrul S.C. LA MAXIM S.R.L., încălcând, astfel, prevederile art. 87, alin. (1), lit. d) din Legea nr.161/2003.

Mandatul de Consilier local în cadrul Consiliului Local al Orașului Bechet al domnului IONELE Gheorghe a fost validat la data de 25.06.2008. 

De asemenea, în data de 25.06.2008, domnul IONELE Gheorghe a fost ales în funcția de Viceprimar al Orașului Bechet.

În perioada 29.08.2006 – 16.03.2009, domnul IONELE Gheorghe a deținut calitatea de Administrator în cadrul S.C. LA MAXIM S.R.L.

De asemenea, începând cu data de 29.08.2006, acesta deține și calitatea de asociat în cadrul S.C. LA MAXIM S.R.L.

Astfel, au fost identificate elemente în sensul încălcării legislației privind regimul juridic al incompatibilităților, deoarece, conform art. 87, alin. (1), lit. d) din Legea nr.161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, cu modificările și completările ulterioare: „Funcţia de primar şi viceprimar (...)  este incompatibilă cu funcţia de (...) administrator (...) la societăţile comerciale”.

Persoana față de care s-a constatat starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică ce face obiectul prevederilor legii menționate, cu excepția celor electorale, pe o perioadă de 3 ani.

În cazul în care persoana nu mai ocupă o funcție sau o demnitate publică la data constatării stării de incompatibilitate, interdicția de 3 ani operează, potrivit legii, de la data rămânerii definitive a raportului de evaluare, respectiv, a rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii judecătorești de confirmare a existenței unei stări de incompatibilitate.

Persoana care face obiectul evaluării poate contesta raportul de evaluare a incompatibilității, în termen de 15 zile de la primirea acestuia, la instanța de contencios administrativ.

Agenţia Naţională de Integritate îşi exercită atribuţiile cu respectarea principiilor legalității, confidenţialității, imparţialității, independenţei operaţionale, celerității, bunei administrări, precum şi al dreptului la apărare.

AGENȚIA NAȚIONALĂ DE INTEGRITATE, 28 iunie 2011


Related news: Back

11 966 706

DE DECLARATII DE AVERE SI INTERESE POT FI CONSULTATE PRIN PORTALUL A.N.I.

ultima actualizare 13.03.2024