Comunicat privind constatarea stării de incompatibilitate

10 iunie 2011, 14:42

Agenția Națională de Integritate, în conformitate cu prevederile Legii nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, a constatat, în urma procedurilor de evaluare, încălcarea legislației privind regimul juridic al incompatibilităților de către doamna BABEȚ Crenguța, consilier superior în cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Brașov.

În temeiul art. 12, alin. (2), lit. (b) din Legea nr. 176/2010, Agenția Națională de Integritate a demarat, la data de 19.04.2011, verificările cu privire la nerespectarea de către doamna BABEȚ Crenguța, consilier superior în cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Brașov, a dispoziţiilor legale privind regimul juridic al incompatibilităţilor.

Sub aspect procedural, au fost îndeplinite cerințele Legii nr. 176/2010 în ceea ce privește informarea persoanelor evaluate, doamna BABEȚ Crenguța fiind informată, la data de 16.02.2011, prin intermediul unei scrisori recomandate (adresă nr. 13473/G/I.I.) despre declanșarea activității de evaluare, precum și cu privire la drepturile sale de a fi asistată sau reprezentată de un avocat şi de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. Prin adresa nr. 49962/G/I.I./19.04.2011 (confirmare de primire la data 22.04.2011), doamna BABEȚ Crenguța a fost înștiințată despre faptul că au fost identificate elemente în sensul existenței stării de incompatibilitate.

În urma evaluărilor efectuate, s-au identificat următoarele elemente:

- în perioada 01.05.2008 - 20.09.2010, doamna BABEȚ Crenguța a ocupat funcția publică de execuție de consilier superior în cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Brașov - Compartimentul Antisărăcie și Prevenirea Marginalizării Sociale;

- începând cu data de 22.03.2010, doamna BABEȚ Crenguța este angajată pe perioadă determinată în funcția de Director al Agenției Județene pentru Persoane cu Handicap Brașov, conform Dispoziției nr. 304 din data de 15.03.2010.

Au fost identificate elemente în sensul încălcării regimului juridic al incompatibilităților,  deoarece,  conform art. 94, alin. (1) și alin. (2), lit. a) din Legea nr.161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, cu modificările și completările ulterioare: “calitatea de funcţionar public este incompatibilă cu orice altă funcţie publică decât cea în care a fost numit, precum şi cu funcţiile de demnitate publică. De asemenea, funcţionarii publici nu pot deţine alte funcţii şi nu pot desfăşura alte activităţi, remunerate sau neremunerate, în cadrul autorităţilor sau instituţiilor publice”.

Doamna BABEȚ Crenguța s-a aflat în stare de incompatibilitate ca urmare a exercitării simultane, în perioada 22.03.2010 – 20.09.2010, a funcției publice de consilier superior în cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Brașov - Compartimentul Antisărăcie și Prevenirea Marginalizării Sociale și a funcției de Director al Agenției Județene pentru Persoane cu Handicap Brașov.

Persoana față de care s-a constatat starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică ce face obiectul prevederilor legii menționate, cu excepția celor electorale, pe o perioadă de 3 ani.

În cazul în care persoana nu mai ocupă o funcție sau o demnitate publică la data constatării stării de incompatibilitate, interdicția de 3 ani operează, potrivit legii, de la data rămânerii definitive a raportului de evaluare, respectiv, a rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii judecătorești de confirmare a existenței unei stări de incompatibilitate.

Persoana care face obiectul evaluării poate contesta raportul de evaluare a incompatibilității, în termen de 15 zile de la primirea acestuia, la instanța de contencios administrativ.

Agenţia Naţională de Integritate îşi exercită atribuţiile cu respectarea principiilor legalității, confidenţialității, imparţialității, independenţei operaţionale, celerității, bunei administrări, precum şi al dreptului la apărare.

AGENȚIA NAȚIONALĂ DE INTEGRITATE, 10 iunie 2011


Related news: Back

11 966 706

DE DECLARATII DE AVERE SI INTERESE POT FI CONSULTATE PRIN PORTALUL A.N.I.

ultima actualizare 13.03.2024