Comunicat privind constatarea stării de incompatibilitate

24 mai 2011, 13:35

Agenția Națională de Integritate, în conformitate cu prevederile Legii nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, a constatat, în urma procedurilor de evaluare, încălcarea legislației privind regimul juridic al incompatibilităților de către domnul IORDACHE Sorin, Consilier local în cadrul Consiliului Local al Municipiului Craiova.

În temeiul art. 12, alin. (1) și alin. (2), lit. b din Legea nr. 176/2010, Agenția Națională de Integritate s-a sesizat din oficiu, la data de 15.11.2010, cu privire la posibila încălcare de către domnul IORDACHE Sorin a regimului juridic al incompatibilităților.

Conform prevederilor art. 13 din Legea nr. 176/2010, procedura de înștiințare a fost îndeplinită la data 10.12.2010, domnul IORDACHE Sorin fiind informat, prin intermediul unei scrisori (adresa nr. 89527/G/I.I.) recomandate (confirmare de primire la data de 16.12.2010), despre declanșarea activității de evaluare, precum și cu privire la drepturile sale de a fi asistat sau reprezentat de un avocat şi de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris.

În urma evaluărilor efectuate, s-au identificat următoarele elemente:

- domnul IORDACHE Sorin a fost validat în funcția de Consilier local la data de 20.06.2008, conform Hotărârii nr. 2 a Consiliului Local al Municipiului Craiova;

- prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Craiova nr. 169/24.02.2011, mandatul de Consilier local al domnului IORDACHE Sorin a încetat,  ca urmare a demisiei acestuia.

- în data de 28.05.2009, prin Ordinul Ministrului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale nr. 1061/28.05.2009, domnul IORDACHE Sorin a fost numit în funcția de Director coordonator în cadrul APIA - Centrul Județean de Plăți și Intervenție pentru Agricultură  Dolj, desfășurându-și activitatea în baza unui contract de management (nr. 32/15.08.2009);

- în data de 09.10.2009, prin Ordinul Ministrului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale nr. 2213/09.10.2009, contractul de management nr. 32/15.08.2009, al domnului IORDACHE Sorin, și-a încetat valabilitatea și aplicabilitatea.

Conform prevederilor art. III, alin. (9) al O.U.G. nr. 37/2009: „Pe perioada executării contractului de management, persoanelor care ocupă funcţii dintre cele prevăzute la alin. (3) li se aplică prevederile art. 70, 71, 79, 94 - 98 şi 111 - 114 din cartea I, titlul IV din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, cu modificările şi completările ulterioare”.

Potrivit art. 94, alin. 1 din Legea nr.161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, cu modificările și completările ulterioare: „Calitatea de  funcționar public este incompatibilă cu orice  altă funcție publică decât cea în care a fost numit, precum și cu funcțiile publice de demnitate publică”.

Conform prevederilor art. 20 din Legea nr. 176/2010, procedura de informare a fost îndeplinită la data de 20.04.2011, domnul IORDACHE Sorin fiind înștiințat, prin intermediul unei scrisori (adresa nr.50390/G/I.I.) recomandate (confirmare de primire la data de 29.04.2011), despre elementele identificate și invitat să prezinte un punct de vedere în acest sens.

Având în vedere că, în lipsa exprimării unui punct de vedere de către persoana evaluată, conform prevederilor art. 21 din Legea nr. 176/2010, inspectorul de integritate a considerat că sunt elemente în sensul încălcării de către domnul IORDACHE Sorin a legislației privind regimul juridic al incompatibilităților, ca urmare a exercitării simultane, în perioada 28.05.2009 – 09.10.2009, atât a funcției de Consilier local în cadrul Consiliului Local Craiova, cât și a funcției publice de Director coordonator  în cadrul APIA - Centrul Județean de Plăți și Intervenție pentru Agricultură Dolj, s-a procedat la întocmirea raportului de evaluare.

Persoana față de care s-a constatat starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică ce face obiectul prevederilor legii menționate, cu excepția celor electorale, pe o perioadă de 3 ani.

Persoana care face obiectul evaluării poate contesta raportul de evaluare a incompatibilității, în termen de 15 zile de la primirea acestuia, la instanța de contencios administrativ.

Agenţia Naţională de Integritate îşi exercită atribuţiile cu respectarea principiilor legalității, confidenţialității, imparţialității, independenţei operaţionale, celerității, bunei administrări, precum şi al dreptului la apărare.

AGENȚIA NAȚIONALĂ DE INTEGRITATE, 24 mai 2011


Related news: Back

11 966 706

DE DECLARATII DE AVERE SI INTERESE POT FI CONSULTATE PRIN PORTALUL A.N.I.

ultima actualizare 13.03.2024