Comunicat privind constatarea stării de incompatibilitate

6 mai 2011, 12:21

Agenția Națională de Integritate, în conformitate cu prevederile Legii nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, a constatat, în urma procedurilor de evaluare, încălcarea legislației privind regimul juridic al incompatibilităților de către domnul SION IOAN ALEXANDRU, Șef Birou Urmărire Debite și Executare Silită, Direcția Economică, în cadrul Primăriei  Voluntari, Județul Ilfov.

În temeiul art. 12, alin. (1) și alin. (2), lit. b din Legea nr. 176/2010, Agenția Națională de Integritate s-a sesizat din oficiu, la data de 18.11.2010, cu privire la posibila încălcare de către domnul SION IOAN ALEXANDRU, Șef Birou Urmărire Debite și Executare Silită, Direcția Economică, în cadrul Primăriei  Voluntari, a dispoziţiilor legale privind regimul juridic al incompatibilităţilor.

Conform prevederilor art. 13 din Legea nr. 176/2010, procedura de înștiințare a fost îndeplinită, domnul SION IOAN ALEXANDRU fiind informat, la data de 20.12.2010, prin intermediul unei scrisori (adresă nr. 91344/G/I.I.) recomandate (confirmare de primire datată 29.12.2010), despre declanșarea activității de evaluare, precum și cu privire la drepturile sale de a fi asistat sau reprezentat de un avocat şi de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris.

În urma evaluărilor efectuate, s-au identificat următoarele elemente:

- în perioada 01.06.2007 - 12.10.2009, domnul SION IOAN ALEXANDRU a deținut  funcția publică de conducere Șef Birou Urmărire Debite și Executare Silită, Direcția Economică, în cadrul Primăriei  Voluntari, Județul Ilfov, conform Dispoziției de numire nr.1331/30.05.2007 și nr.295/20.02.2008;

- în perioada 01.06.2007 - 23.11.2008, domnul SION IOAN ALEXANDRU a deținut calitatea de cenzor în cadrul S.C. Agromec Grădiștea S.A., Județul Călărași.

Potrivit dispozițiilor art. 94, alin. 2, lit. c) din legea 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, “funcționarii publici nu pot deține alte funcții și nu pot desfășura alte activități, remunerate sau neremunerate, în cadrul regiilor autonome, societăților comerciale ori în alte unități cu scop lucrativ, din sectorul public sau privat, în cadrul unei asociații familiale sau ca persoană fizică autorizată”.

Conform prevederilor art. 20 din Legea nr. 176/2010, procedura de informare a fost îndeplinită la data de 15.03.2011, domnul SION IOAN ALEXANDRU fiind înștiințat, prin intermediul unei scrisori (adresa nr.32226/G/I.I.) recomandate (confirmare de primire datată 25.03.2011), despre faptul că au fost identificate elemente în sensul existenței stării de incompatibilitate și invitat să prezinte un punct de vedere în acest sens.

La data de 31.03.2011, cu ocazia prezentării la sediul Agenției Naționale de Integritate, domnul SION IOAN ALEXANDRU a luat la cunoștință documentele aflate în dosarul de evaluare.

Având în vedere că, și după exprimarea punctului de vedere de către persoana evaluată, conform prevederilor art. 21 din Legea nr. 176/2010, inspectorul de integritate a considerat că sunt elemente în sensul încălcării de către domnul SION IOAN ALEXANDRU a legislației privind regimul juridic al incompatibilităților în perioada 01.06.2007-23.11.2008, întrucât a deținut, simultan, atât funcția de conducere de Șef Birou Urmărire Debite și Executare Silită, Direcția Economică, în cadrul Primăriei  Voluntari, Județul Ilfov, cât și calitatea de cenzor în cadrul S.C. Agromec Grădiștea S.A., s-a procedat la întocmirea raportului de evaluare.

Persoana care face obiectul evaluării poate contesta raportul de evaluare a incompatibilității, în termen de 15 zile de la primirea acestuia, la instanța de contencios administrativ.

Agenţia Naţională de Integritate îşi exercită atribuţiile cu respectarea principiilor legalității, confidenţialității, imparţialității, independenţei operaţionale, celerității, bunei administrări, precum şi al dreptului la apărare.

AGENȚIA NAȚIONALĂ DE INTEGRITATE, 06 mai 2011


Related news: Back

11 966 706

DE DECLARATII DE AVERE SI INTERESE POT FI CONSULTATE PRIN PORTALUL A.N.I.

ultima actualizare 13.03.2024