Comunicat privind constatarea stării de incompatibilitate

13 aprilie 2011, 11:03

Agenția Națională de Integritate, în conformitate cu prevederile Legii nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, a constatat, în urma procedurilor de evaluare, încălcarea legislației privind regimul juridic al incompatibilităților de către doamna Mureșan Olimpia, funcționar public în cadrul Casei Județene de Pensii Sălaj.

În temeiul art. 12, alin. (1) și alin. (2), lit. b din Legea nr. 176/2010, Agenția Națională de Integritate s-a sesizat din oficiu, la data de 16.11.2010, cu privire la posibila încălcare de către doamna Mureșan Olimpia, funcționar public în cadrul Casei Județene de Pensii Sălaj, a dispoziţiilor legale privind regimul juridic al incompatibilităţilor.

Conform prevederilor art. 13 din Legea nr. 176/2010, procedura de înștiințare a fost îndeplinită, doamna Mureșan Olimpia fiind informată, la data de 30.11.2010 (adresă nr. 88071/G/II), prin intermediul unei scrisori recomandate (confirmare de primire datată 06.12.2010), despre declanșarea activității de evaluare, precum și cu privire la drepturile sale de a fi asistată sau reprezentată de un avocat şi de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris.

În urma evaluărilor efectuate, s-au identificat următoarele elemente:

- la data de 15.12.2000, doamna Mureșan Olimpia a fost numită funcționar public în cadrul Casei Județene de Pensii Sălaj, iar, la data de 29.09.2010, raportul său de muncă cu această instituție publică a încetat prin pensionare pentru limită de vârstă;

- în perioada 2001 - 2009, doamna Mureșan Olimpia a desfășurat activități remunerate în baza unor contracte civile de prestări servicii încheiate cu o societate comercială (S.C. Centrul pentru Studierea Opiniei și Pieții (CSOP) S.R.L.).

Conform prevederilor art. 20 din Legea nr. 176/2010, procedura de informare a fost îndeplinită la data de 14.03.2011, doamna Mureșan Olimpia fiind înștiințată prin intermediul unei scrisori (adresa nr. 31406/G/II) recomandate (confirmare de primire datată 18.03.2011) despre faptul că au fost identificate elemente în sensul existenței stării de incompatibilitate și invitată să prezinte un punct de vedere în acest sens.

Conform dispozițiilor art. 94, alin. (2), lit. c) din Legea nr.161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, cu modificările și completările ulterioare: “funcționarii publici nu pot deține alte funcții și nu pot desfășura alte activități, remunerate sau neremunerate, în cadrul regiilor autonome, societăților comerciale”.

Având în vedere că, în lipsa exprimării unui punct de vedere de către persoana evaluată, conform prevederilor art. 21 din Legea nr. 176/2010, inspectorul de integritate a considerat că sunt elemente în sensul încălcării de către doamna Mureșan Olimpia, în perioada 2001 - 12.11.2009, a legislației privind regimul juridic al incompatibilităților, ca urmare a exercitării simultane atât a calităţii de funcționar public în cadrul Casei Județene de Pensii Sălaj, cât și calității de persoană care a desfășurat activități remunerate în baza unor contracte civile de prestări servicii cu o societate comercială, s-a procedat la întocmirea raportului de evaluare.

Persoana față de care s-a constatat starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică ce face obiectul prevederilor legii menționate, cu excepția celor electorale, pe o perioadă de 3 ani.

În cazul în care persoana nu mai ocupă o funcție sau o demnitate publică la data constatării stării de incompatibilitate, interdicția de 3 ani operează, potrivit legii, de la data rămânerii definitive a raportului de evaluare, respectiv, a rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii judecătorești de confirmare a existenței unei stări de incompatibilitate.

Persoana care face obiectul evaluării poate contesta raportul de evaluare a incompatibilității, în termen de 15 zile de la primirea acestuia, la instanța de contencios administrativ.

Agenţia Naţională de Integritate îşi exercită atribuţiile cu respectarea principiilor legalității, confidenţialității, imparţialității, independenţei operaţionale, celerității, bunei administrări, precum şi al dreptului la apărare.

AGENȚIA NAȚIONALĂ DE INTEGRITATE, 13 aprilie 2011


Related news: Back

11 966 706

DE DECLARATII DE AVERE SI INTERESE POT FI CONSULTATE PRIN PORTALUL A.N.I.

ultima actualizare 13.03.2024