Comunicat privind constatarea stării de incompatibilitate

8 aprilie 2011, 12:31

Agenția Națională de Integritate, în conformitate cu prevederile Legii nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, a constatat, în urma procedurilor de evaluare, încălcarea legislației privind regimul juridic al incompatibilităților de către domnul GRIGUȚĂ Ioan, Consilier Local în cadrul Consiliului Local Mangalia (Județul Constanța).

În temeiul art. 12, alin. (1) și alin. (2), lit. b din Legea nr. 176/2010, Agenția Națională de Integritate s-a sesizat din oficiu, la data de 17.11.2010, cu privire la posibila încălcare de către domnul GRIGUȚĂ Ioan, Consilier Local în cadrul Consiliului Local Mangalia (Județul Constanța), a dispoziţiilor legale privind regimul juridic al incompatibilităţilor.

Conform prevederilor art. 13 din Legea nr. 176/2010, procedura de înștiințare a fost îndeplinită, domnul GRIGUȚĂ Ioan fiind informat la data de 15.12.2010 (adresă nr. 90603/G/I.I.), prin intermediul unei scrisori recomandate (confirmare de primire datată 21.12.2010), despre declanșarea activității de evaluare, precum și cu privire la drepturile sale de a fi asistat sau reprezentat de un avocat şi de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris.

În urma evaluărilor efectuate, s-au identificat următoarele elemente:

- mandatul de Consilier Local al domnului GRIGUȚĂ Ioan, pentru perioada 2008 – 2012, a fost valitat prin Hotărârea Consiliului Local Mangalia (Județul Constanța) nr. 2/21.06.2008;

- prin Ordinul Ministrului Economiei nr. 1199/16.06.2009, domnul GRIGUȚĂ Ioan este numit în funcțiile de Director General al S.C. Șantierul Naval 2 Mai S.A. Mangalia și de Președinte al Consiliului de Administrație al  S.C. Șantierul Naval 2 Mai S.A. Mangalia;

- începând cu data de 29.05.2009 şi până în prezent, domnul GRIGUȚĂ Ioan a deținut atât calitatea de Administrator al S.C. Șantierul Naval 2 Mai S.A. Mangalia, cât şi pe cea de Președinte al Consiliului de Administrație al S.C. Șantierul Naval 2 Mai S.A. Mangalia.

- S.C. Șantierul Naval 2 Mai S.A. Mangalia este societate de interes național, având ca acționar majoritar (6.264.800 acţiuni, având o cotă de participare la beneficii de 93,88781% și un aport la capitalul societății de 15.662.000,00 lei) Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri.

Societățile comerciale de interes național, înființate conform dispozițiilor Legii nr. 31/1990 privind societățile comerciale sau prin Hotărâri ale autorităților administrației centrale sau locale, au ca obiect activități de interes public național și se află în subordinea unei autorități publice centrale.

Conform prevederilor art. 20 din Legea nr. 176/2010, procedura de informare a fost îndeplinită la data de 03.03.2011, domnul GRIGUȚĂ Ioan fiind înștiințat, prin intermediul unei scrisori (adresa nr. 19293/G/I.I.) recomandate (confirmare de primire datată 07.03.2011) despre faptul că au fost identificate elemente în sensul existenței stării de incompatibilitate și invitat să prezinte un punct de vedere în acest sens.

Cu ocazia prezentării la sediul Agenției Naționale de Integritate, domnul GRIGUȚĂ Ioan a luat la cunoștință, la data de 23.03.2011, de documentele aflate în dosarul de evaluare, iar, la data de 31.03.2011, a fost înștiințat despre faptul că au fost identificate elemente în sensul existenței stării de incompatibilitate.

Domnul GRIGUȚĂ Ioan a depus, la data de 31.03.2011, un punct de vedere prin care precizează faptul că „nu se află în stare de incompatibilitate”.

Conform dispozițiilor art. 88, alin. 1, lit. d) din Legea nr.161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, cu modificările și completările ulterioare: „Funcţia de consilier local sau consilier judeţean este incompatibilă cu funcţia de preşedinte, vicepreşedinte, director general, director, manager, asociat, administrator, membru al consiliului de administraţie sau cenzor la regiile autonome şi societăţile comerciale de interes local înfiinţate sau aflate sub autoritatea consiliului local ori a consiliului judeţean respectiv sau la regiile autonome şi societăţile comerciale de interes naţional care îşi au sediul sau care deţin filiale în unitatea administrativ-teritorială respectivă”.

Având în vedere că, și după exprimarea punctului de vedere de către persoana evaluată, conform prevederilor art. 21 din Legea nr. 176/2010, inspectorul de integritate a considerat că sunt elemente în sensul încălcării de către domnul GRIGUȚĂ Ioan, începând cu data de 16.06.2009 şi până în prezent, a legislației privind regimul juridic al incompatibilităților, ca urmare a exercitării simultane a calităţii de Consilier Local în cadrul Consiliului Local Mangalia (Județul Constanța), funcţiei de Director General al S.C. Șantierul Naval 2 Mai S.A. Mangalia, respectiv, a calităţii de Administrator S.C. Șantierul Naval 2 Mai S.A. Mangalia, s-a procedat la întocmirea raportului de evaluare.  

Persoana față de care s-a constatat starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică ce face obiectul prevederilor legii menționate, cu excepția celor electorale, pe o perioadă de 3 ani.

În cazul în care persoana nu mai ocupă o funcție sau o demnitate publică la data constatării stării de incompatibilitate, interdicția de 3 ani operează potrivit legii, de la data rămânerii definitive a raportului de evaluare, respectiv, a rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii judecătorești de confirmare a existenței unei stări de incompatibilitate.

Persoana care face obiectul evaluării poate contesta raportul de evaluare a incompatibilității, în termen de 15 zile de la primirea acestuia, la instanța de contencios administrativ.

Agenţia Naţională de Integritate îşi exercită atribuţiile cu respectarea principiilor legalității, confidenţialității, imparţialității, independenţei operaţionale, celerității, bunei administrări, precum şi al dreptului la apărare.

AGENȚIA NAȚIONALĂ DE INTEGRITATE, 08 aprilie 2011


Related news: Back

11 966 706

DE DECLARATII DE AVERE SI INTERESE POT FI CONSULTATE PRIN PORTALUL A.N.I.

ultima actualizare 13.03.2024