Comunicat privind constatarea stării de incompatibilitate

28 martie 2011, 16:35

Agenția Națională de Integritate, în conformitate cu prevederile Legii nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, a constatat, în urma procedurilor de evaluare, încălcarea legislației privind regimul juridic al incompatibilităților de către domnul MIHALACHI Bogdan, Consilier Local în cadrul Consiliului Local Popeşti (Judeţul Iaşi).

În temeiul art. 12, alin. (1) și alin. (2), lit. b din Legea nr. 176/2010, Agenția Națională de Integritate s-a sesizat din oficiu, la data de 17.11.2010, cu privire la posibila încălcare de către domnul MIHALACHI Bogdan, Consilier Local în cadrul Consiliului Local Popeşti (Judeţul Iaşi), a dispoziţiilor legale privind regimul juridic al incompatibilităţilor.

Conform prevederilor art. 13 din Legea nr. 176/2010, procedura de înștiințare a fost îndeplinită, domnul MIHALACHI Bogdan fiind informat la data de 16.02.2011 (adresă nr. 14089/G/I.I.), prin intermediul unei scrisori recomandate (confirmare de primire datată 21.02.2011), despre declanșarea activității de evaluare, precum și cu privire la drepturile sale de a fi asistat sau reprezentat de un avocat şi de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris.

În urma evaluărilor efectuate, s-au identificat următoarele elemente:

- mandatul de Consilier Local al domnului MIHALACHI Bogdan pentru perioada 2008 - 2012 a fost validat prin Hotărârea Consiliului Local Popeşti (Judeţul Iaşi) nr. 26/18.06.2008;

- conform Dispoziţiei Primarului Comunei Popeşti (Judeţul Iaşi) nr. 804/01.09.2008, domnul MIHALACHI Bogdan a fost numit în funcţia de Consilier Personal al Primarului Comunei Popeşti (Judeţul Iaşi);

- domnul MIHALACHI Bogdan a solicitat, la data de 25.02.2010, încetarea mandatului de consilier prin demisia înregistrată sub nr. 1082.

Conform prevederilor art. 20 din Legea nr. 176/2010, procedura de informare a fost îndeplinită la data de 03.03.2011, domnul MIHALACHI Bogdan fiind înștiințat, prin intermediul unei scrisori (adresa nr. 19293/G/I.I.) recomandate (confirmare de primire datată 07.03.2011) despre faptul că au fost identificate elemente în sensul existenței stării de incompatibilitate și invitat să prezinte un punct de vedere în acest sens.

La data de 14.03.2011, domnul MIHALACHI Bogdan a transmis un punct de vedere la care a anexat documente justificative (o copie a contractului individual de muncă nr. 10/01.09.2008, o copie a Dispoziţiei Primarului Comunei Popeşti nr. 804/01.09.2008, precum şi copii ale statelor de plată pentru perioada iulie 2008 - februarie 2010).

Potrivit art. 88, alin. 1, lit. c din Legea nr.161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, cu modificările și completările ulterioare: „Funcția de consilier local sau consilier județean este incompatibilă cu(...)calitatea de funcționar public sau angajat cu contract individual de muncă în aparatul propriu al consiliului local respectiv sau în aparatul propriu al consiliului județean ori al prefecturii din județul respectiv”.

În baza dispozițiilor art. 132* din Legea nr. 215/2001 privind administrația publică locală, republicată, cu modificările și completările ulterioare: „Denumirea aparat propriu de specialitate se înlocuieşte, în cuprinsul tuturor actelor normative în vigoare, cu denumirea aparat de specialitate. Denumirea aparat propriu de specialitate al consiliului local se înlocuieşte, în cuprinsul tuturor actelor normative în vigoare, cu denumirea aparat de specialitate al primarului”.

Conform prevederilor art. 9, alin. 2, lit. (a) din Legea nr.393/2004 privind statutul aleșilor locali, cu modificările şi completările ulterioare: „Calitatea de consilier local sau de consilier judeţean încetează de drept, înainte de expirarea duratei normale a mandatului, în următoarele cazuri: a) demisie”. De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 9, alin. (3) și ale art. 12 din acelaşi act normativ,  „Încetarea de drept a mandatului de consilier se constată de către consiliul local, respectiv de consiliul judeţean, prin hotărâre, la propunerea primarului ori, după caz, a preşedintelui consiliului judeţean sau a oricărui consilier”, iar, „În toate situaţiile de încetare a mandatului înainte de expirarea duratei normale a acestuia consiliul local sau consiliul judeţean, după caz, adoptă în prima şedinţă ordinară, la propunerea primarului, respectiv a preşedintelui consiliului judeţean, o hotărâre prin care se ia act de situaţia apărută şi se declară vacant locul consilierului în cauză”.

Având în vedere că, și după exprimarea punctului de vedere de către persoana evaluată, conform prevederilor art. 21 din Legea nr. 176/2010, inspectorul de integritate a considerat că sunt elemente în sensul încălcării de către domnul MIHALACHI Bogdan, în perioada 01.09.2008 – 25.02.2010 (perioada cuprinsă între data numirii în funcția de Consilier Personal al Primarului Comunei Popeşti și data depunerii demisiei din funcția de Consilier Local în cadrul Consiliului Local Popeşti), a legislației privind regimul juridic al incompatibilităților, ca urmare a exercitării simultane a funcţiei de Consilier Personal al Primarului Comunei Popeşti (Judeţul Iaşi), şi a calităţii de Consilier Local în cadrul Consiliului Local Popeşti (Judeţul Iaşi), s-a procedat la întocmirea raportului de evaluare.  

Persoana față de care s-a constatat starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică ce face obiectul prevederilor legii menționate, cu excepția celor electorale, pe o perioadă de 3 ani.

În cazul în care persoana nu mai ocupă o funcție sau o demnitate publică la data constatării stării de incompatibilitate, interdicția de 3 ani operează potrivit legii, de la data rămânerii definitive a raportului de evaluare, respectiv, a rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii judecătorești de confirmare a existenței unei stări de incompatibilitate.

Persoana care face obiectul evaluării poate contesta raportul de evaluare a incompatibilității, în termen de 15 zile de la primirea acestuia, la instanța de contencios administrativ.

Agenţia Naţională de Integritate îşi exercită atribuţiile cu respectarea principiilor legalității, confidenţialității, imparţialității, independenţei operaţionale, celerității, bunei administrări, precum şi al dreptului la apărare.

AGENȚIA NAȚIONALĂ DE INTEGRITATE, 28 martie 2011


Related news: Back

11 966 706

DE DECLARATII DE AVERE SI INTERESE POT FI CONSULTATE PRIN PORTALUL A.N.I.

ultima actualizare 13.03.2024